Sunday, October 30, 2005

Deasupra norilor... Parang 29-30 Octombrie

Vremea frumoasa din week-end-ul trecut ne-a facut sa ne gandim ca ar fi pacat sa-l pierdem si pe acesta prin oras asa ca planuim o iesire pana in Parang. Vineri dupa-masa plecam cu Normandia spre Petrosani. Nu stiu cum se face ca desi ar fi trebuit sa ajunga la 20.30 in Petrosani, prin jurul de ora 22 autocarul se strica la vreo 20 de km inaite de Petrosani. Ce putem face? Iesim la ocazie. Ne postam in spatele autoarului si facem semn la tot ce trece... intr-un final ne ia un taxi... dar nici cu acesta nu reusim sa facem jumatate de drum ca i se termina benzina... ei ! « suna-ti un prieten »... nu trebuie sa asteptam mult... si pornim mai departe. Tratam cu nenea sa ne duca pana la Rusu si de acolo o luam frumos la pas. Alegem sa urmam drumul forestier pt. siguarnta.... Urcam incet pe drum admirand in spatele nostru luminile orasului. De sus coboara o masina... la inceput nu zarim de cat o lumina ce scoate in evidenta silueta un copac... ah, ce frumos l-as fi putut prinde in poza !..., dar din pacate aparatul nu e la indemana... masina trece pe langa noi... noi ne continuam drumul... nu facem nici 5 minute ca de jos se vad farurile unei masini... e aceeasi care cu 5 min inainte cobora !... Un domn la volan si o doamna langa ne spun ca nu ia lasat inima sa ne lase 2 fete sa urcam pe jos si s-au intors dupa noi sa ne urce pana sus... Nu ma stiu ce sa spun de mirare, ii admiri pe acesti oameni si inalt Celui de sus un gand de multumire ca ne poarta de grija. Sus totul e brumat si e frig. Ajungem nesperat de repede(23.30) la cabana. Vorbisem pt. locuri dinainte La Nasul. Mai tarziu am aflat ca doar Nasa mai e. Tanti ne astepta cu camera incalzita... ah ce bine e... pana la urma parca toate s-au « potrivit ca pe roate ». Un somn bun pana dimineata. La 8.30 iesim din cabana gata de drum. Salutam pe tanti si pornim... Tinta noastra e Vf. Parangul Mare. Afara brazii sunt albi acoperiti de bruma... Nenea de la salvamont ne zareste si ne intreaba incotro? « Parangul Mare, nenea ! »... La care ne intreaba daca vrem sa ne intaorcem in aceeasi zi? :) . Nu prea stiu ce sa cred de intrebare ... Sa fie chiar atat de departe? Din cate am citit eu nu. Sus la telescaun alti domni ne intreaba unde am pornit-o si ne « sfatuiesc » sa mai asteptam pana pe la 10 cand se ridica ceata. « Ei, domnilor, noi vrem sa fim sus pe cand se ridica ceata ! ». Nu facem nici 15 minute si din spate ne ajunge unul din ei ce s-a hotarat sa urce si el, ca n-a mai urcat de ceva ani pe varf. La despartirea traseului ce o ia pe curba de nivel si de drumul ce urca pe Parangul Mic deja se intrazareste soarele prin ceata. Trebuie neaparat sa fac niste poze. Imi avertizez prietena ca o sa avem destul de multe opriri pentru poze. De curand mi-ai luat un ap. foto Canon A520 asa ca vreau sa il folosesc. :) Rasare soarele in spatele crestei... iar noi... noi suntem de-asupra unei mari de nori... o splendoare... e prima oara de doi ani de zile de cand bat muntii si intalnesc asa ceva...poze si iar poze... In dreapta noastra se vad Retezatii iar apoi zarim si Fagarasii, Piatra Craiului... Trimit un salut peste marea de nori prietenilor mei ce in week-end-ul acesta se aflau in Crai. La 12.50 suntem pe Vf. Parangul Mare, si ma intreb de ce s-o fi gandit nenea de la salvamont ca n-o sa ajungem pana seara inapoi ???... :) Ne rasfatam mai bine de o ora stand la soare pe varf, contempland peisajul fantastic ce se desfarura in fata ochilor nostrii. Din pacate frigul nu ne lasa sa stam mai mult si ne hotaram sa o pornim pe drumul de intoarcere, ponim cu un sentiment de parasire... sufletul nostru ar mai sta acolo sa se bucure de maretia aceea... dar fizicul striga dupa miscare..., ne tot oprim... parca am vrea sa lungim orele ce le putem petrece aici sus pe munte... sa mai intindem putin bucuria ce-o primim la acest spectacol maret... Pe Carja mai facem o pauza mare... apoi o luam pe curba de nivel... am mai sta... am mai sta... da si ne hotaram sa ramanem pana la apus aici sus... Soarele coboara incet si o lumina parca ireala, portocalie ne invaluie... incet incet soarele dispare in spatele marii de nori si a Retezatilor... Incerc sa prind in poze cat mai multe din acest spectacol ca sa-l iau cu mine. Dar din pacate sunt o incepatoare in a fotografiatului... cel mai mult ramane insa in suflet... bucuria pe care inca odata muntele mi-a oferit-o. Cu ultimele raze de soare se asterne si frigul... Mai luam pe noi inca un rand de polare si o pornim spre cabana, ca sa ajungem cu ultimele raze de lumina.

Saturday, September 3, 2005

Trairi mai vechi :) 3 Septembrie 2005

S-a intamplat si marele eveniment, am ajuns si ziua aceea cand urma sa sar. A trebuit sa ma trezesc devreme ca la 7 urma sa fim pe aeroport in Arad. Drumul pana la Arad a trecut destul de repede…. Mai greu au trecut cele cateva luni din aprilie cand trebuia sa sarim si pana acum 3 septembrie cand am ajuns in final sa facem salturile. Dimineata o incepem cu complectarea diferitelor formulare, informare meteo si apoi deplasarea la locul de start. Aflam in curand si prima grupa de start… ma aflu si eu printre ei. Deci echiparea si pregatirea de primul salt. Avem in echipament si altimetru, ni se comunica cum sa-l folosim, ne pregatim castile…. Mai multi instructori vin sa ne verifice echipamentul. Facem cateva simulari de parasire a avionului, cat si cateva cazuri de incident. Ne indreptam spre avion, un AN-2 avion special pentru salturile cu parasuta, elicea e pornita si e vant puternic cand pun piciorul pe scarita de metal. Comandatul de zbor imi spune stanga asa ca ma asez pe partea stanga, intram toti in avion, suntem sase de la contracte si 4 sportivi de la club care nu sunt cu automate ci sar la liber, ei vor fi primii care vor sari din avion. Decolam, ne verificam altimetrele sa vedem cam cum arata afara la diferite altitudini. Noi urma sa sarim de la 1000m. Pe cand ajungem pe la500m comandantul de zbor ne pune la fiecare cordul de la automata si-apoi deschide usa… La 1000m face semn la primii 4. Ei stiu ce se intampla, au facut-o de atatea ori pana acum… sar. Eu fac parte din urmatorii, ne face semn sa ne ridicam si asteptam pana cand ajungem la locul de lansare… ei acele cateva momente cand stateam aproape de usa deschisa a avionului si priveam haul de jos am simtit picioarele ca-mi tremura fara voie. Ma pun in usa , dar cum aveam casca pe cap nu aud semnalul de salt, ma uit la commandant si imi repeta sa sar… in capul meu nu puteam concepe ca trebuie sa-mi dau drumul in haul acela, dar eram acolo ca sa sar asa ca pornesc afara si simt caderea in gol apoi dupa ceva timp o smucitura dupa care incetinesc brusc. Da parasuta deschisa… incerc sa prind comenzile de pilotare dar mana stanga nu vrea sa se ridice, nu stiu ce sa intamplat ce cand am parasit avionul dar probabil ca mi-am smucit putin mana… incerc cu mai mult erort si reusesc sa o ridic pana prind comenzile de pilotare… plutesc in aer… incerc sa virez … merge… ridic ochii sa vad cum arata parasuta, sliderul e coborat ,deci e OK, voalura e umflata toata deci e in regula. Incerc sa depistez aeroportul si unde ar trebui sa aterizez apoi comand parasuta in directia respective. Asta da, e adevarata placere. Sa plutesti, in aer… inca un vis realizat….Aterizez fara probleme, adun parasuta si ma intorc la locul de start. Lasam parasuta la pliat si-apoi incepem sa schimbam impresii. Se striga apoi urmatoarea grupa. Eu nu fac parte din ea deci am timp sa-i privesc pe ceilalti. Dar sunt in urmatoarea. Ma pregatesc din nou, din nou in avion, din nou in fata usii.. de data asta fara tremurari de picioare.. ma pun in usa si sar. Mi-e ciuda ca nu reusesc sa sar frunos.. dar asta e … simt din nou smucitura si incetinirea brusca. De data asta primul lucru verific deschiderea parasutei. Aveam suspantele rasucite dar asta se rezolva repede prin departarea lor. Sliderul e coborat deci totul e OK. Ma orientez in spatiu si incep pilotarea parasutei. Fiind in aer nu-mi dadeam seama cat de repede coboara.. mie mi se parea ca doar pluteste, dar coboram in jos. Aterizez si ma intorc la grupa de start. Las parasuta la pliat si asteptam pentru ultimul salt. Ok, o pornim si pentru ultimul salt. De data asta suntem in avion 6 de la club si 4 contractanti. Comandatul de zbor ne spune ca vom sari toti la o runda unul dupa celalat. OK, ne pregatim.. sar ei si-apoi o pornim si noi, din nou in usa, in hau, smucitura si incetinire, verificarea parasutei… totul e in regula… plutesc in aer. Ma bucur ca toate cele trei sarituri au fost OK. Mai privesc din cand in cand altimetru sa vad la ce altitudine sunt. La 500 de metri pilotez parasuta astfel incat sa ma apropii de locul de decolare cand aud deodata pe cineva de-asupra mea ca striga ceva… ridic ochii si nu-mi vine sa cred… Cineva era chiar deasupra mea… apoi deodata simt niste bruscari… in mintea mea imi doream nebuneste ca doar sa-mi fi lovit voalura si sa fi trecut apoi peste… ridic privirea si din pacate vad ca este agatata de parasuta mea, ah nu… ma gandeam ca incercand sa se desfaca va reusi sa se elibereze de parasuta mea, dar incep sa ma balangani intr-o parte si in alta tot mai mult, stabilitate nu mai aveam, viteza de coborare era mult mai mare. Ma uit din nou in sus, situatia se inrautatise , parasuta ei era deschisa dar a mea deja se adunase… ma uit jos si suntem destul de aproape de pamant … in mintea mea era intrebarea , sa larghez sau nu? Dar singurul raspuns ce l-am gasit atunci era sa larghez asa ca pun mana dreapta pe comanda de largare si trag tare in jos… simt ca dintr-o data prind viteza... trebuie sa deschid rezerva si sa sper ca mai am timp suficient sa se deschida... trag de ea… si dintr-o data incetinesc… ridicochii si intr-adevar rezerva alba era deschisa de-asupra mea. Prind comenzile de pilotare si mai am timp sa infund ca sa reduc din viteza la aterizare. Aterizarea e destul de dura dar nu m-am lovit de loc. Primul lucru ma uit dupa cealata persoana care a aterizat si ea ok. Imi adun parasuta si ma duc spre ea ne imbratisam si ne felicitam ca am ajuns cu bine jos. Intre timp vin in fuga spre noi coordonatorii de zbor. Ne intreaba cum suntem .. si in plus mai fac si glume ca ce am vrus sa facem 4 salturi, ca noi am platit doar 3. Apoi am povestit ce s-a intamplat … iar ei ne spun ca au tremurat pentru noi mai ales ca am largat la o distanta asa de mica. Atunci pe loc n-am avut absolute nimic, povesteam cu toata lumea, radeam, multi au venit sa ne felicite pentru cum ne-am descurcat si ca am procedat cu singe rece. Unul dintre instructori ma intreaba daca am prieten, cum eu ii spun ca nu , el imi zice sa gasesc unul pana seara, sa cumpar o lada se sampanie si trei zile sa ma incui cu el in casa si sa sarbatoresc ca sunt in viata, ca am fost la un pas de …. Am mai stat destul de mult pe acolo impartasind impresii…unii mi-au zis ca nici nu realizez ce se putea intampla… adevarul e ca atunci pe loc incojurata de atatia oameni nu am stat sa ma gandesc… proplema a aparut cand am ajuns acasa si am ajuns in camera mea.. m-am pus pe pat si au inceput atunci involuntar sa mi se deruleze prin minte tot felul de scenarii cu ce ar fi fost daca…. daca… daca… si inima incepea sa-mi bata mai repede… si-am inceput sa ma plimb prin casa… mama ma intreba de ce nu ma culc iar eu ii zic ca nu pot, ca la ultimul salt am aterizat cu parasuta de rezerva… vroiam pe cineva cu care sa vorbesc dar am facut gresala zicandu-le alor mei… M-am intors in camera mea aproape plangand… plangand ca nu am pe cineva acolo care sa ma tina atunci in brate … atata as fi vrut sa fiu tinuta strans in brate…

9 Aprilie 2008: A trecut ceva timp de la acele salturi... :). Nu s-a mai ivit ocazia sa sar... m-ar tenta poate un salt in tandem de la 4000m ca sa vad care e senzatia de cadere libera... cine stie... poate candva...