https://photos.app.goo.gl/WhbrHrLWSv6mUZxU8
30 Mai, 7:30am
Amintirea experientei de anul trecut pe Camino ma indeamna sa o pornesc din nou la drum. Nu-mi mai aduc aminte exact momentul in care am decis sa o fac din nou... Probabil ca dorinta aceasta a existat din primele zile ale traseului de anul trecut. Acum sunt la inceput de drum, putin framantata de ce ma va astepta. Momentan ma relaxez in aeroport in Munchen...
Mai un hop la Madrid, si dupa masa ar trebui sa ajung in Zamora, punctul de inceput al acestui an. Sunt nerabdatoare si oarecum tematoare de ce ma asteapta. Mi-am facut un oarecare plan in punctele in care ar trebui sa ma opresc, dar in rest mai nimic. Asteptarea e: "Camino" ma va conduce. Incotro? Prin ce experiente? Vom descoperi aceasta zi cu zi.
12:30
Inca un hop. Am ajuns la Madrid.
Primul lucru pe care il vad in momentul in care aterizeaza avionul pe pista este o cruce mare alba desenata pe dealul maroniu din zare. Sa fie oare aceasta un semn ca pelerinajul meu spiritual deja a inceput?
Cum ies de pe rampa avionului in sala de transfer vad inaintea mea semnul de la orange asa ca ma indrept intr-acolo ca sa rezolv problema cartelei de date. Totul merge neasteptat de usor.
Imi aduc aminte de nelinisrea primelor iesiri cand fiecare detaliu trebuia planificat foarte bine... Acum nu mai par a fi deranjata de acest aspect... Daca am nevoie de o informatie intreb la fata locului... Nu stiu cum sa ajung la statia de autobus?-intreb la informatii, nu stiu ce directie trebuie sa aleg la metro?- intreb persoana de paza...pe moment totul pare simplu... Si fiecare intrebare isi are raspunsul ei...
Oare experienta aceasta va avea ca final transformarea necesara vietii mele???
31 Mai Zamora - Montamarta 18.5km
Cateva ganduri ramase pe ziua de ieri. Primul ar fi greutatea rucsacului. Dupa ce anul trecut pe primitivo am avut un rucsac de 12 kg cantarit la aeroport, anul acesta spre surpriza mea rucsacul cantarea 7.45 ;) mi-a fost teama ca cine stie ce ar fi trebuit sa iau si am uitat.
Drumul de la Madrid la Zamora l-am facut mai mult dormind in autobus. Cu exceptia catorva minute cand s-a pus o ploaie cu grindina de a acoperit soseaua si mi-a dat putin de gandit la ce s-ar intampla daca m-ar prinde asa ceva pe undeva in mijlocul camului. In rest am vazut cateva peisaje frumoase cu coline dar au disparut complet pe cum ne aproiam de Zamora.
Dupa masa ies la plimbare prin orasul vechi.
Poarta castelului in zare cu catedrala
Podul de piatra
E un orasel dragut ce te indeamna la plimbare, pe strazile inguste de piatra.
Astazi pornesc la drum odata cu primele gene de lumina in jurul orei 6:30. Prima senzatie a fost foarte ciudata, imi simteam picioarele grele, greu de miscat si parca imi cerea un efort deosebit ca sa inaintez. Curand aceasta senzatie dispare cand soarele incepe sa rasara si sentimentele se preschimba in bucuria de a fi pe acest drum.
Totusi peisajul cand parasesti Zamora nu are nimic spectacular. Zona oarecum industriala apoi agricola, mai niste mizerii la margine de drum.... dar apoi se intimd campiile cu lanuri.
Si unele lucruri care ar putea fi considerate marunte aduc un farmec aparte acestor locuri:
... o umbra....
... Niste maci imprastiati printre lanuri...
...sau niste capite de fan...
Imi dau seama ca toate lucrurile se aseaza frumos si ca undeva exista o forta ce le coordoneaza. Ma intreb ce rol am eu in universul acesta? Sunt printre cei alesi? ... Ganduri, framantari, nazuinte...ce-mi va aduce acest Camino???
Ma trezesc ca cei 18.5 km ce trebuia sa-i fac astazi sunt aproape pe terminate. Incerc sa incetinesc, sa ma opresc... Cu toate acestea pe la 10:30 sunt la refugiul din Montamarta. Nu e nici tipenie de om aici. De altfel tot drumul l-am facut fara sa intalnesc pe nimeni. Nu stiu ce sa fac. Refugiul e deschis, ma invart pe langa el dupa care decid sa-mi incep ritualul: dus, spalat haine, cautat mancare pentru a doua zi. Dau o tura pe la magazin iar pe cand ma intorc inapoi alti oameni au mai ajuns la refugiu. Unii chiar ma intreaba daca sunt gazda. 90% din ei sunt oameni in varsta peste 60 de ani, unii care au pornit din Valencia, si au mai mult de 3 saptamani deja pe Camino, ca doamna din Franta cu care am decis sa mergem sa cautam ceva de mancare.
1 Iunie Montamarta-Granja de Moruela 22.5km
Trezirea 5:30. Plecare 6:15.
Suntem 4 care plecam cam in acelasi timp. Un englez cu bicicleta, frantuzoaica si doamna din Suedia.
Peisajul e destul de monoton. Doar campuri maro, nimic nu pare deosebit.
Cu toate aceste la un moment dat zarim o caprioara si apoi niste iepurasi. Un mic detaliu care sa schimbe putin din monotonia drumului. Cam dupa 10 km trecem pe langa niste ruine
E timpul si sa iau micul dejun. Numai bine ca sa-mi odihnesc picioarele si sa ma bucur in acelasi timp de priveliste.
Apoi peisajul se schimba putin si incep sa se vada in departare ceva dealuri. Drumul merge destul de mult pe langa autostrada nou creata si drumul national, asa ca e destul de mult zgomot plus ca lipseste senzatia singuratatii. Ma intersectez de cateva ori cu Marie Elene- dar fiecare isi are drumul ei. Se spune ca de maine peisajul se schimba, ca vor incepe sa apara dealurile ...
Pauzele atrag dupa sine dureri cand incep din nou sa umblu.
In total astazi sunt 22.5 km
La arbegue ne adunam cam aceeasi oameni... Se pare ca ei se stiu de saptamani si au deja o gramada de povesti. Ma primesc cu bucurie in mijlocul lor.
Acum e ora 9 seara si deja lumea doarme, ba inca una din persoane sforaie.
Dar acesta e Camino: adaptare, acceptare, renuntare....
2 Iunie, ziua a 3-a Granja de Moreruela - Tabara : 25km (scris in 4 iunie)
Astazi oarecum am mers cu Marie Anne si doamna din Suedia. Peisajul intr-adevar se schimba. Trecem pe langa un lac foarte frumos. Chiar o luam pe o potecuta pe langa lac. Asta chiar imi place. E ceva cu care sunt obisnuita in plimbarile mele prin tara.
Ajungem undeva in jurul orei 1, dar suntem intampinati de gazda care margea la cumparaturi si ne anunta ca doar la 2 se deschide albergue. Ca urmare spalam haine cum putem pana la ora 2 la spalatorul din curte si asteptam sa apara din nou gazda. Seara avem parte de o cina comunitare ca la Bodenaya pe camino primitivo unde primim fiecare care un citat.
3 Iunie, ziua a 4-a. Tabara - Santa Marta de Terra : 23.5km (scris in 4 iunie)
Astazi cedez militariei companierilor mei. Oricum fiecare isi urmeaza propiul lui drum asa ca mai pe la finalul zilei ma opresc pentru o pauza in umbra copacilor. Oricum Marie Elene si ceilalti doi francezi vor sa continue drumul pana in urmatorul orasel. E un sentiment ciudat sa ma despart de cei cu care am umblat fie chiar si pentru 2-3 zile.
In Santa Marta de Terra acesta exista o biserica foarte veche de prin secolul XII. La 6 ne adunam cu totii la biserica pentru credentiale si in acelasi timp doamna ne face si o scurta prezentare a biserici. Ne spune ca biserica are o acustica deosebita si ma vad ca incep sa fredonez in surdina o melodie.
La un moment dat doamna se opreste si ma indeamna sa cant cu voce tare. Imi adun curajul ca sa cant in fata celorlate 6 persoane si incerc refrenul:
O mie sa cada alaturi de tine
Si zece mii la dreapta ta de vor cadea
Cu ochii priveste sa vezi rasplatitea acelui rau
Dar harul Sau te va salva.
Cumva fusesem pregatita pentru acest moment caci umbland astazi de una singura prin padure de mai multe ori am avut acest indemn de a canta.
Seara unul din pelegrinii spanioli(Paco) propune sa cinam toti impreuna si dansul pregateste cina. Si uite asa ne-am adunat toti in jurul lui intreband cu ce putem ajuta fiecare. Suntem 6 si ulterior mai apar si 2 italieni cu bicicletele.
E frumos ca sa vezi oameni care nu s-au mai vazut niciodata, cum isi zambesc, se ajuta unul pe celalat si petrec timp fain impreuna.
4 Iunie. ziua a 5-a. Santa Marta de Terra - Rionegro del Puente : 27km
Au trecut deja doua zile de cand nu am apucat sa scriu nimic. Nu e vorba ca nu ar fi lucruri de povestit, dar cumva oboseala drumului s-a lasat chiar si asupra scrisului..., seara parca nu as face nimic. Ci pur si simplu imi vad de lucrurile zilnice si in rest nimic doar odihna. Si chiar daca in prima seara ziceam ca ma plictisesc acum nu doresc sa fac nimic altceva decat sa imi masaj picioarele.
Astazi plec in jur de 6:45
si ajung la destinatie la 13:45. Am umblat cu Luc-belgianul si Astrid- nemtoaica. Stilul lor de mers mi s-a potrivit mult mai mult decat militaria din zilele precedente. Prima oprire am facut-o undeva la vreo 13 km pentru un binemeritat mic dejun. Traseul de astazi se poate spune ca a fost idilic in comparatie cu zilele precedente.
Ca in fiecare dimineatza avem parte de rasarit, astazi mai deosebit din cauza prezentei norilor.
Apoi drumul nostru o ia de-alungul apelor.
Traseul e foarte frumos. Un singur lucru imi opreste putin din bucurie, si anume durerea ce o simt in laba piciorului stang inca din a doua zi de mers. Am crezut ca se va ameliora dar din pacate o simt pe zi ce trece tot mai acut la fiecare pas pe pare il fac. Si in fiecare zi imi spun ca trebuie sa ma imprietenesc cu durerea aceasta si s-o accept ca parte din mine.
Luc si marea parte din cei cu care ne-am intalnit astazi merg 9 km mai departe catre Mombuey. 36km pentru mine ar fi prea mult. Cumva cu strangere de inima ne despartim de oamenii pe care i-am cunoscut pe drum si care oarecum deja par apropiati. Cine stie, poate ca in camino ii vom intalni din nou.
5 Iunie. ziua a 6-a. Rionegro del Puente - Asturianos : 26.5km.
Astazi am lecat tot undeva e la 6:45 impreuna cu Astrid nemtzoaica. Peisajul e deosebit de frumos si este o adevarata placere sa umblii.
Chiar si durerea de la piciorul stang pare ca a mai cedat. Pe parcursul zilei insa revine insotita si de durere deasupra talpiii piciorului drept. Ah ce bine ar fi daca n-as avea durerile acestea.
Peisajul pare sa se fi schimbat complet si lanurile de grau sunt inlocuite de pajisti montane.
O gramada de floricele insotesc drumul
Chiar si satucele se schimba si apar catune tot mai pitoresti cu case de piatra tot mai frumoase si bisericile frumos ingrijite.
6 Iunie. ziua a 7-a. Asturianos - Requejo : 27.5km
Aici exista un albergue municipal si unul privat chiar peste drum. Astrid vrea sa se mute la cel privat caci conditiile in municipal nu erau deloc grozave. Initial nu am nici un plan sa ma mut dar apoi vine sa ma cheme caci celalat e mult mai dragut si e singura in tot albergue-ul asa ca ma mut cu ea. Intr-adevar e mult mai placut. Paturile au asternuturi si plapuma. Ce mai, te simti ca acasa.
7 Iunie. ziua a 8-a: Requejo - Lubian : 18.5km
De dimineatza pornesc cu Astrid si ne oprim pt micul dejun la restaurantul Tu Casa, unde ne reintalnim cu Paco si Wolfgang. asa ca pornim toti patru impreuna. Acum sunt 2 variante de urmat, una prin tunel si cealalta peste munte. Eu clar vreau peste munte. Astrid si Paco prin tunel, Wolfgang se decide la fata locului. Pornim pe sosea caci ziceau ca e o bucata comuna. Nu stiu de ce nu-mi urmez instictul de a merge dupa GPS asa ca in loc sa merg pe valea raului ma vad nevoita vreo 2-3km sa merg pe sosea, dar cum prind un semn de camino, cum virez la stanga si parasesc soseaua. Wolgang ma insoteste si el. Poteca nu pare a fi dificila, trece pe sub autostrada si drumul national.
Dupa ce traversam muntele ne reintalnim cu totii in cafeneaua din satul urmator.
De aici drumul iar se desparte de ceea ce aveam eu pe Gps. In ultima perioada au deviat Camino pe alta ruta din cauza lucrarilor la linia caii ferate. Totusi in albergue era o nota care zicea ca se poate trece, asa ca luand in considerare ca aveam timp suficient incerc pe vechea ruta. Peisajul e deosebit, arata ca potecile de munte de la noi. Padure, paraiase, naturalete.
Sunt doar vreo 50 de metri care se intersecteaza cu zona in care se lucreaza la calea ferata, dar azi cum e Duminica nu e nimeni la lucru.
Cu vreo 10 minute inainte de destinatie ne reintalnim cu Astrid care o luase pe noua varianta.
Asta seara Paco ne-a rasfatat din nou cu o cina gatita. Deja e a doua oara. De cand am ajuns pe Camino niciodata nu am mancat singura. Si cinele aceatea gatite impreuna sunt intradevar speciale.
Astazi cumva un alt grup de pelerini ne-a ajuns din urma, dar parca cu acestia nu reusesc sa interactionez. Mi-e dor de oamenii pe care i-am cunoscut la inceput dar sa speram ca vom intalni si alti oameni faini. Eu deocamdata umblu tot cu Astrid.
8 Iunie. ziua a 9-a: Lubian - A Fabian : 25km
Incepem ziua cu o urcare continua de vreo 5km, urcare, urcare, urcare. Drmul duce prin paduri. Poteca de munte adevarata.
Urcarea culmineaza cu granitza dintre Castilla_Leon cu Galicia.
Urmeaza o coborare dupa care iar urcare iar coborare. Peisaj suberb, dar ce-mi aduc aminte e ca cu greu imi miscam picioarele. Am inceput sa ma gandesc de ce fac acest Camino si sa ma rog ca Dumnezeu sa-mi descopere ce scop am in viatza.
Chiar inainte de ultimii km pe drum astfaltat se gaseste aceasta troitza:
9 Iunie. ziua a 10-a : A Gudina - Campobecerros : 20km
Astazi
ma vad fara internet in mijlocul muntilor. Si totusi parca nu as vrea
sa fac nimic. Singurul lucru la care ma gandesc e odihna. Astazi se
spune ca e una din etapele scurte, doar 20 km. si totusi au parut
nesfarsiti. Marea lor majoritate a fost pe asfalt.
Un drumeag de munte
la 1000m, suberb dar pentru noi pacat ca era asfaltat.
Nu inteleg cum
toti ceilati inainteaza fara probleme cate 34-35km. Pe mine ma dor
picioarele la fiecare pas. Pana acum am facut Camino cu dureri non stop.
Si cand nu mai pot ma intreb care e rostul meu in lumea asta si ma rog
ca Dumnezeu sa ma schimbe.
Pe drumul nostru ne intalnim si cu una din legendele camino-ului. Are mai mult de 40 de Camino facute la viatza lui. Zambitor ne saluta si trece mai departe insotit de florile ce le poarta pe betele de trekking.
De
maine ma voi desparti si de Astrid. Ea urmeaza sa ia un autobus pana in
etapa urmatoare asa ca probabil se va reintalni cu Luc cu care a umblat
mai mult de 3 saptamani. Am din nou acel sentiment ciudat ca ma despart
de oamenii pe care i-am cunoscut pe drum. La fel s-a intamplat si cu
Paco si Wolfgang care astazi au plecat mai departe ca sa faca 34km. Eu
am ramas cumva in urma. De maine iar voi umbla singura. Chiar ma gandeam
astazi ca in afara de prima zi tot timpul am avut pe cineva in preajma.
De maine raman singura. Te rog Doamne gaseste-mi un companier de drum. Ciudat ca am vrut sa merg pe
Camino singura si acum regret de fiecare persoana de care ma despart. In
plus ma gandesc ca imi lipseste Sabina cu care facusem anul trecut
Camino Primitivo.
Azi,
dupa multa vreme am luat din nou meniul pelegrinului la cafeneaua din
sat. Supa de linte si paella. Pe deasupra tanti ne-a adus si o tortilla ca
sa incercam. Totul a fost foarte bun, dar nu am putut manca nici macar
jumatate din cat ne-a adus. La final ne-a facut sandwich cu ce a ramas
din tortilla si ne-a adus si o bucata de prajitura pe langa desert. S-a
ingrijit de noi ca si cum am fi acasa. Ne-am simtit foarte bine la masa.
In rest doar odihna :)
10 Iunie. ziua a 11-a : Campobecerros - Villar de Bario : 35km
Ce sa zic de aceasta zi?
De
dimineatza am plecat cu ploaia. M-am tot framantat daca sa-mi iau sau
nu cealalta pereche de papuci care era dedicata vremei ploioase dar mi-e
foarte groaza ca o sa fac besici, asa ca prefer sa merg cu ciorapii uzi si in sandale.
Aici exista insa riscul ca din cauza umezelii tot sa fac besici. Vazand
ca nu se intampla nimic continui drumul cu sandalele.
Prima
parte a zilei este o coborare de vreo 14 km dar intr-adevar cu peisaje
foarte frumoase chiar daca vremea e mohorata si sta sa ploua.
Ajunse in
Laza luam o binemeritata pauza de vreo ora pentru mine. Ma despart aici
de Astrid si urmeaza urcarea de 13 km la Albergueria. Incep la pas vioi
si cu fiecare km facut cochetez tot mai mult cu ideea de a lungi putin traseul la un total de 35km pana in Villar de Bario. De fapt aici
exista un gand ascuns, acela ca mi-ar place sa reintalnesc din oamenii cu
care am inceput camino-ul. Gandul odata incoltit nu-mi da pace pana nu
il pun in aplicare. Albergueria e un loc foarte renumit caci aici cafeneaua are peretii umpluti cu scoici semnate ca catre peregrinii care au trecut pe aici.
Ma semnez si eu pe una dintre scoici, fac o bine meritata pauza, ma conversez cu ceilalti peregrini o trupa de biciclisti portughezi, iar apoi pun rucsacul in spinare si o iau din nou la drum.
Asa ca iata-ma acum in Villar del Bario singurul
peregrin din albergue si maine cu un drum de inca 36 km de asfalt. Ei
Daniela, o sa fii in stare de asta??? Pentru moment picioarele mele arata cam asa, de durere se sa mai zic?
11 Iunie. ziua a 12-a : Villar de Bario - Ourense : 36km
Aceasta
a fost cea mai dificila zi din tot traseul. As putea spune "criminala".
Am facut tot traseul singura. M-am trezit dimineatza la 6:10 pentruca nu
am auzit alarma ceasului, fiind cu castile de la radio in urechi si cum nu mai era absolut nimeni in toata cladirea corpul meu a considerat ca are nevoie de ceva mai multa odihna. O alta zi in care mi-am propus sa fac 36km dupa ziua de ieri de 35. Ma intreb la inceput de daca voi trece cu bine de aceasta zi. E o lupta intre durerea din picioare, vointa si dorinta de a reintalni prietenii de pe camino. Mare parte a drumului e asfalt si trece prin satucele premergatoare mareului oras. Iar ultimii 7-8 km trec prin zona industriala a orasului. Nimic placut, nici nu-mi aduc aminte sa fi intalnit ceva lucruri marunte care sa lumineze putin drumul.
Cu castile in urechi am pus pe repeat aceasi melodie pe care inaintam militareste. La propriu vorbind. Cred ca cei ce ma vedeau pe strada s-or fi gandit ca "am ceva probleme" dupa modul in care mergeam: stang-drept, stang-drept, stang-drept exact la fel ca armatele ce marsaluiesc in ritm: stang-drept, stang-drept. Nici un gand, in afara celui ca trebuie sa inaintez.. mai un pas, mai un pas. Chiar daca tinta era 50 de minute de mers, ma vad oprindu-ma mai la fiecare cafenea, la banca de pe marginea drumului. Si apoi din nou stang-drept, stang-drept.. si mintea mea goala.
Intr-un final toata aceasta agonie se apropie de sfarsit. Iata-ma in oras si ma indrept spre albergue care e in centrul orasului. Incep sa anticipez bucria intalnirii cu ceilalti. Oare pe cine voi gasi aici? Ma intreb daca voi intalni pe Astrid sau Luc caci ei de obicei stau in hostel. Sunt tot mai aproape, crec ca mai am vreo 10 minute sunt in linie dreapta spre destinatie.... si iata de cealata parte a drumului zaresc un tricou galben ce ma duce cu gandul la spaniolul Paco :) si intr-adevar e el cu Wolfgang!!! Traversez rapid strada si ma infiintez inaintea lor. Supriza mare si din partea lor caci nici eu nu se asteptam sa ne mai intalnim. Ei stau tot in albergue si ma indruma in directia cladirii. Pentu momentul acesta al reintinlnirii prietenilor de pe camino a meritat tot efortul depus in acestea doua zile. Incep sa ma simt din nou in familie. Nu mai ma simt singura printre peregrini :)
12 Iunie. ziau a 13-a: Ourense - Cea : 22 km
13 Iunie. ziua a 14-a : Cea - Castro Dozon : 20km
14 Iunie. ziua a 15-a : Castro Dozon - Silleda : 27km
Mi-e
greu sa ma pornesc de dimineatza. Parca mintea mea cu greu accepta ca
trebuie sa umble. Astazi ne-am pornit cu ploaie: Astrid, Gabriela, Luc
si cu mine. Zilele acestea am vorbit destul de mult cu Gabriela., dar ea
a ramas la un albergue mai devreme. Oricum a ramas ca ne intalnim toti
ca sa cinam in Santiago. De dimineatza am luat pentru prima data papucii
de ploaie dar nu cred ca am umblat mai mult de 2 ore. Am simtit ca e
foarte posibil ca sa-mi apara niste besici si ca urmare am schimbat la
obisnuitele mele sandale.
Mai am 2 zile si ajungem la Santiago.
15 Iunie. ziua a 16-a : Silleda - Ponte Ulla: 20 km.
Nu mai e mult.
Plimbare la final de zi la Mirador de Gudina. Just relax pentru 2 ore
16 Iunie. ziua a 17-a : Ponte Ulla - Santiago de Compostela : 20 km
17 Iunie : zi de relax in Santiago.
Misa for pilgrims la 12 impreuna cu Astrid si Luc. Pranzul impreuna.
Ne
reintalnim cu totii la 7pm impreuna cu Gabriela care a ajuns abia
astazi. Ascultam muzica sub bolta. Cina impreuna. La 10 din nou muzica
in fatza catedralei. La. 11pm ne intindem pe jos in mijlocul pietei si
ne bucuram de faptul ca suntem aici. E momentul in care ma despart de
ei. Astrid va continua drumul spre Finistere, Gabriela sta si ea o zi in
Santiago si apoi porneste spre Finistera, Luke va pleca maine acasa iar
eu spre Porto. E timpul despartirii, e timpul de spus Ramas Bun.
