Week-end la Cozia 14-16 Mai

Cu vreo doua saptamani inainte citind stirile de pe Alpinet am dat de anuntul
pentru Campionatul national al cluburilor de turism din Romania, Cupa
"Vanturarita" in muntii Cozia, perioada 14-16 mai. Acest anunt mi-a trezit
interes si Martea trecuta am mai gasit o prietena (Adeluta) care era dornica de
o iesire, asa ca rapid cautam trenurile cu care am putea ajunge acolo. Ma
interesez si la agentie sa vad daca intr-adevar circula… totul pare OK. Vorbesc
si cu organizatorii de acolo sa le spunem ca venim sambata dimineata si ca am
vrea si noi sa participam in afara concursului. Cel de la telefon e foarte
amabil, si-mi spune ca suntem binevenite. Vremea se anunta destul de ploiasa
chiar si aici in Timisoara dar suntem hotarate sa plecam. Asa se face ca Vineri
dupa-masa ne urcam in personalul de Arad. In gara la Arad inca nu se dadeau
bilete la accelerat asa ca o las pe Adeluta sa le ia iar eu trag o fuga la
spital sa o vad pe sora mea ce tocmai nascuse. La 18 :28 avem legatura spre
Sibiu, drumul pana acolo e linistit comartimentul nostru fiind plin ne mutam
intr-unul gol alaturat. La 23 :23 suntem in Sibiu , ne lasam rucsacii la bagaje
si pornim intr-o plimbare nocturna prin Sibiu. Primul nostru contact cu Sibiul….
Orasul vechi ne incanta cu casele mari si stradute inguste, pavate……. Dupa
miezul noptii incep sa dispara oamenii de pe strazi,… e timpul deci sa ne
intoarcem la gara…Stam in gara pana pe la vreo 2 :30 si-apoi ne suim in trenul
ce pleca la 3 :17. Noaptea e destul de racoroasa si frigul ne cuprinde. Pana in
Pausa halta mai facem doua ore. Ne dam jos din tren, si vedem un alt grup de
turisti care coboara din alt vagon, toti cu rucsaci, corturi, izolire….. sunt
din Brasov si merg tot la tabara…. Mergem cu ei si in 10 min zarim corturile (pe
la vreo 400 m altitudine). Ne instalam si noi si-apoi ne plimbam prin tabara,…
vorbim cu echipa de organizare…. Ni se propune chiar sa participam la concurs cu
3 baieti din Cluj care nu aveau fete in echipa, dar preferam sa ne bucuram de
munte, fara sa incurcam pe altii in dorinta de a castiga…. La ora 9 plecam si
noi in traseu pe un drum forestier alaturat marcajului lor si care se intalneau
la Manastirea Stanisoara. Urcam alene pe firul paraului Pausa si ne bucuram e
toata verdeta ce ne inconjoara…. padurea de foioase e proaspat infrunzita….
Totul e de un verde crud… linistea si in acelasi timp freamatul padurii ne
incanta…. Coltii Foarfecilor ce se inalta semet in fata noastra au crestele in
nori…. Folosim destul de des harta pentru a vedea pe unde suntem si in acelasi
timp sa se obisnuiasca si Adela cu cititul ei. La capatul drumului forestier, cu
vreo 10 min inainte de manastirea Stanisoara ajungem intr-o poienita superba
unde pasteau linistit cateva vaci si-un cal. Totul in jur te-ndeamna la liniste
….. liniste si in sufletul meu . Si-apoi dintr-o data … dupa ce drumul face un
colt, o adevarata minunatie….. undeva jos se iveste Manastirea Stanisoara, in
spatele ei urca destul de abrupt muntele acorit de paduri….Pe la mijlocul
acestui perete se zareste o cascada de vreo cativa metrii (nu pot sa aproximez
de la distanta la care eram, dar parea destul de mare)… si mai sus stanca. Totul
impreuna creea o atmosfera de basm… basm din care faceam si eu parte……..
Parasim drumul forestier si o luam pe poteca marcata cu banda albastra. Poteca
urca continuu prin padure… prindem un luminis si zarin undeva foartre jos
manastirea Stanisoara…. Am urcat destul de mult si drumul continua in sus. Dupa
putin timp ajungem la Coltul lui Damaschin, al doilea punct de popas din cadrul
concursului. Un foc mic arde incet, temeratura e destul de scazuta asa ca nu
putem sta mult intr-un loc. Radacinile copacilor se zaresc pe poteca formand un
zig- zag fascinant.
Sunt atat de multe lucruri frumoase ce se ivesc mereu, mereu in jurul nostru si
nu pot decat sa spun un multumesc Doamne ca ma pot bucura si eu de ele….
In unele locuri serpentinele potecii sunt scurtate cu altele ce urca abrupt in
sus. ..
Pe cele mai clare le urmam, altele le evitam pt. a nu pierde marcajul.
Incep sa apara brazii, iar noi ajungem in ceata. Aerul e mult mai umed
In preajma Vf. Durduc intalnim doi batranei localnici ce stateau la odihna
intr-un punct de belvedere. Vorbim cu ei si ne spun ca daca n-ar fi fost ceata
am fi zarit crestele Fagarasilor… Dar ceata e foarte densa nu vedem absolut
nimic din peisaj… asta nu inseamna ca nu ne bucuram de ceea ce ne ofera acum
muntele… Intalnim doi baieti din Tg. Jiu si ne spun ca mai avem 40 de min pana
sus. Continuam drumul….. ceata e tot mai densa…. Ajungem la un drum forestier si
scoatem harta sa vedem in ce directie e Cabana Cozia (1573m).
Mai putin si ajungem…. La cabana era al treilea punct de control. Ne luam un
ceai si stam sa ne odihnim. Vin tot mai multe echipe. Stam destul de mult… ne
mai luam un ceai… vremea afara e tot mai inchisa….. ultimii aparuti au gecile
ude… Cred ca am stat acolo mai bine de o ora dupa care ne hotaram sa plecam si
noi. De la cabana nu se vede urmatorul marcaj asa era de redusa vizibilitatea…
mergem pe marginea drumului si zarin banda rosie…… pornim coborarea…. Echipele
din concurs cobor grabite…. noi admiram pajistile presarate cu ciubotica
cucului…. zarim chiar si floricele de « nu ma uita » daca asta or fi fost acele
floricele mici albastre si foarte frumoase…. Coboram, coboram…. uneori foarte
abrupt…ne solicita picioarele destul de mult…. pamantul putin noroios … bocancii
nostrii Gritex fac fata foarte bine chiar si pe bolovanii umezi nu pun probleme
de aderenta….
Dupa o ultima panta destul de lunga in urcare ajungem in tabara pe la ora 6 p.m.

Ne schimbam de haine si ne gandim la un somn bun. Dupa o noapte nedormita si o
zi pe munte … simtim nevoia de somn. Ne punem in cort si dormim pana la 22 cand
incepea proba cultural artistica. La ora 22 Adela e somnoraoasa si nu prea ar
mai vrea sa iasa. Eu o asigur ca trebuie sa fie interesant, auzim chiar si
organizatorul ce striga prin tabara ca programul incepe. Ne imbracam si mergem
la foc. A meritat…. O multime de cantece de munte ce pana acum nu le auzisem
deloc…. cantece de dor de munte…
Stam pana la 2 cand ne cam lasa resursele …..dimineata ne trezim pe la 8 si
incepem impachetarea…..am mai sta dar nu se poate…. La 11 suntem in gara la
Pausa, o gara inchisa ,si fara tren :) Nu stiu de ce dar trenul nostru nu a mai
venit, sau a trecut mai repede cu 15 min …. Intrebam pe cine putem si ne
indruma spre Caciulata unde ar fi curse spre Sibiu. Mergem acolo cica ar fi un
autobus il vedem chiar dar nici acela nu a vrut sa opreasca. Ne intalnim cu alti
3 clujeni si 2 bucuresteni toti merg inspre Sibiu cu « ia-ma nene ». Noi doua
fete nu prea ne surade aceasta varianta. Intr-un final prindem un autobus cu
elevi ce merg inspre Sibiu. Sunt foarte amabili si ne iau pe toti. Drumul
dinspre Pausa spre Sibiu e foarte frumos. Urcam pe valea Oltului.
La Sibiu ajungem foarte bine, ne luam bilete si mai tragem o fuga prin oras, ca
sa-l vedem si la lumina zilei. Apoi in trenul ce ne aduce direct in Timisoara.

Drum lung la dus, drum lung la intors… o zi pe munte… o zi care o meritat tot
efortul