Din nou Craii... (22-29 Septembrie 2007)

Poze:
http://picasaweb.google.com/damaris4d/PiatraCraiului2229Septembrie2007

Anul acesta nu ajunsesem deloc in Crai si ni se facuse tare dor asa ca pana la urma ne-am alocat o saptamana intreaga ca sa ne bucuram de acesti munti si sa sarbatorim graduarea Adelei.

Plecam ca de obicei vineri seara, cu o scurta oprire la pizzeria de vis-a-vis de gara din Arad. Urmeaza o noapte linistita la cuseta iar la 6 suntem in Brasov.
Sambata si Duminica ne insotea un prieten de la Bucuresti. De fapt era o tura planificata din septembrie anul trecut, ceva mult dorit si nestiut.... descoperirea unor locuri ascunse despre care doar auzisem dar care aveau un farmec deosebit asupra noastra. Auzisem despre ele inca de la inceputul umblarilor mele prin Crai. La inceput erau ca niste locuri sfinte de care nu te poti apropia oricum, si nici nu indrazneam sa ma gandesc sa le ating... apoi Craiul a inceput sa mi se descopere mai intai pe traseele marcate, apoi incetul cu incetul am pornit-o inspre nemarcate... si-atunci a inceput a se instaura aceea dorintza dupa aceste locuri ascunse... oare voi ajunge la ele?... mi se vor descoperi?..... Prima zi era destinata lor... deci o pornim intr-acolo... o parte din drum il cunosteam, mai fusesem pe el. Era week-end si vremea era frumoasa asa ca ne intalnim cu mai multi turisti care plecasera spre alte nemarcate. Noi evitam sa spunem incotro mergem dar la izvoarele Vladuscei un cuplu ne intreaba direct daca o pornim "intr-acolo". De fapt si ei aveau acelasi drum, fata nu mai fusese de 4 ani pe acolo si tare i se mai facuse dor de acele locuri. Ne mai dau cateva indicatii si ei o pornesc inainte... nu stam nici noi mult ca sa nu le pierdem urma de tot..... imi place mult potecuta prin padure, si arata destul de umblata... drumul acesta prin padure mi se paru foarte scurt, nu stiu de ce, si deodata inaintea noastra se dezvaluie acel lacas.... Castelul Craitei. Nu zabovim mult...., probabil ca vom reveni acolo, poate intr-o tura mai lejera doar ca sa ne bucuram de gazduirea acelui lacas. Urmam drumul spre Aninata, iesirea in braul de mijloc si apoi creatsa. Fiind week-end preferam sa mergem totusi inspre Refugiul din grind in speranta ca nu va fi chiar atat de aglomerat. Pana la urma se aduna 10 oameni in refugiu plus doua corturi afara.

Duminica dimineatza inca inainte de ivirea zorilor nu mai suport ingramadeala din refugiu si ies sa-mi continui somnul afara. Dar spectacolul ce incepe sa se contureze in zari imi atrage mai tare atentia decat somnul. Asa ca stau frumusel in sacul de dormit dar cu ochii larg deschisi sa prind fiecare moment al ivirii zorilor. Ne intidem destul de mult cu micul dejun in sacii de dormit, si parca am sta mai mult .... dar o pornim si noi inspre Ascutit. Acolo o alta pauza iar apoi in jos pe braul Cioranga Mare. Intai ne bucuram de spectacolul peretilor pe langa care trecem, apoi idendificam intrarile pe diferitele valcele. De la ref Sperantelor, prietenul nostru ne propune o alta varianta de a cobora pe un horn cu grohotis si piatra friabila.

Luni ne dam seama ca muschii nostri se resimt dupa aceste zile asa ca amanam traseul pe Valcelul cu fereastra pentru o alta zi si ne gandim sa facem ceva mai usor, asa de relaxare si ne decidem pentru Anghelide. Din nou spre Vladusca, de data asta, fiind luni nu mai intalnim pe nimeni. Suntem doar noi doua si maria sa, Craiul. Din nou o zi superba, senina. Pare ca si natura se bucura la acest inceput de toamna si ne primeste in fiecare zi cu mult soare. La iesirea din canion o luam pe braul de mijloc pana la nivelul amfiteatrului coltilor gemeni. Stam ceva la plaja, iar apoi o pornim in jos. Cred ca valcelul acela ar trebui sa fie Valea Podurilor. Odata, pe la inceputuri cand inca eram in cautarea traseului Anghelide am urcat odata pe muchia cotofenei si am ajuns in braul de mijloc in aceasta zona. Atunci incercasem sa urcam mai departe in sus si am ajuns pana in amfiteatru. Acum o pornim in jos. Coboram vreo patru saritori mai mici. Pana aici imi aminteam traseul. Dar apoi inaintea noastra in jos, arata tare abrupt si nu-mi aduceam aminte sa fi coborat pe acolo asa ca facem la dreapta pe un fel de brau care se continua apoi in padure. Intalnim si niste momai asa ca ne luam dupa ele. Padurea imi pare cunoscuta, da, mai trecusem pe acolo si iesisem in Poiana Cotofenei, dar nu stiu cum se face ca de data asta o ratam. De la un moment dat imi dau seama ca e o zona noua pe unde nu am mai fost, dar continuam dupa momai. Padurea arata destul de ravasit. Candva fusese o furtuna destul de puternica si multi copaci erau doborati la pamant cu tot cu radacina. Dar pierdem si poteca, si momaile... doar padure ravasita.... ce-i de facut??? O pornim pe panta spre vale in speranta ca vom iesi din padure inainte de a se lasa intunerecul. Rasuflam usurate cand dam de un culuar in acea padure, dupa ceva timp iata si un fir de apa ce duce la vale. Si noi dupa el.
Nu stiam sigur unde vom iesi, speram sa nu fie departe de Plaiul Foii ca sa putem sa ne mai comandam ceva de mancare :)) Si ce sa vezi, paraiasul acela ne-a scos direct in fata cabanei de la Plaiul Foii.

Marti durerea de muschi este si mai acuta si ca nu prea vom putea face traseul propus. Ne gandim ce posibilitati am avea de a face valcelul cu plecare din Curmatura deoarece de miercuri vom traversa Craii inspre cabana Curmatura. Este posibil, asa ca declaram ziua de marti, zi de odihna generala.

Miercuri trebuie sa parasim Plaiul Foii dar nu inainte de a ne bucura de inca o portie de papanasi umpluti cu dulceatza de afine. Ah, da buni au fost.
Rucsacul meu era destul de greu cu tot felul de incarcatoare, care de altfel nu prea le-am folosit, asa ca preferam sa traversam prin Saua Crapaturii. Aici intalnim si o capra neagra care nu prea era deranjata de apropierea noastra. Pastea linistita si doar din cand in cand ne mai arunca cate o privire. Durerile musculare au trecut asa ca ne gandim la valcelul cu fereastra.

Joi creasta este acoperita de nori. Totusi plecam de la Curmatura de cum se face lumina. Facem o ora pana in Saua Padinei Inchise apoi 45 min pana la Vf. Ascutit. In creasta vant foarte puternic si ceatza pe partea cu cabana Curmatura. De cealalta parte a crestei insa e vizibilitate foarte buna. Ba chiar se vede Plaiul Foii in soare. De abia asteptam sa coboram din creasta ca sa scapam de vantul acela puternic. Coboram pe acelasi drum deja cunoscut, adica Braul Cioranga Mare. Valcelul cu fereastra e o adevarata incantare. Ne place tare mult stancaria asta. Acum un an in septembrie cand am fost prima data pe el, mi-am zis ca trebuie sa o aduc si pe Adela pe acolo. Si iata-ne acum acolo. Ajungem neasteptat de repede la Fereastra. De aici trecem in Valcelul cu Smardar iar apoi in partea de sus a Canionului Cioranga. Se vede tare frumos intre peretii acestui Canion. Imi doresc odata sa urc si pe acolo :))) Urmam momaile care se vad din loc in loc si iesim in creasta foarte aproape de varful Ascutit. E ora 1 fara 10. Nici nu ne vine sa credem ca asa de repede am ajuns inapoi. Stam vreo ora la varful ascutit iar apoi o pornim incet pe padinile frumoase inapoi spre Curmatura.

Vineri profitam de reintoarcerea prietenului nostru de la Bucuresti si facem o tura cu masina prin satele de prin prejur. Ne-a impresionat foarte mult satul Magura cu casutele lui imprastiate pe coline si cu privelistea deosebita a Craiului. Si cum nu putea trece ziua fara catarat incercam cheile Muierii si Cheile Oratii.

Sambata, in ultima zi a concediului meu, facem o vizita prin Poiana Brasov, o urcare pana pe Postavaru cu telecabina :))). Coboram pe jos si facem o scurta oprire pe la Cabana Postavaru unde incercam prajiturile de acolo....

Cam asta a fost: 8 zile pline de soare, de incantare, de peisaje deosebite... am stamparat putin dorul de Crai... de fapt cred ca l-am aprins mai tare :)))