Saturday, September 3, 2005

Trairi mai vechi :) 3 Septembrie 2005

S-a intamplat si marele eveniment, am ajuns si ziua aceea cand urma sa sar. A trebuit sa ma trezesc devreme ca la 7 urma sa fim pe aeroport in Arad. Drumul pana la Arad a trecut destul de repede…. Mai greu au trecut cele cateva luni din aprilie cand trebuia sa sarim si pana acum 3 septembrie cand am ajuns in final sa facem salturile. Dimineata o incepem cu complectarea diferitelor formulare, informare meteo si apoi deplasarea la locul de start. Aflam in curand si prima grupa de start… ma aflu si eu printre ei. Deci echiparea si pregatirea de primul salt. Avem in echipament si altimetru, ni se comunica cum sa-l folosim, ne pregatim castile…. Mai multi instructori vin sa ne verifice echipamentul. Facem cateva simulari de parasire a avionului, cat si cateva cazuri de incident. Ne indreptam spre avion, un AN-2 avion special pentru salturile cu parasuta, elicea e pornita si e vant puternic cand pun piciorul pe scarita de metal. Comandatul de zbor imi spune stanga asa ca ma asez pe partea stanga, intram toti in avion, suntem sase de la contracte si 4 sportivi de la club care nu sunt cu automate ci sar la liber, ei vor fi primii care vor sari din avion. Decolam, ne verificam altimetrele sa vedem cam cum arata afara la diferite altitudini. Noi urma sa sarim de la 1000m. Pe cand ajungem pe la500m comandantul de zbor ne pune la fiecare cordul de la automata si-apoi deschide usa… La 1000m face semn la primii 4. Ei stiu ce se intampla, au facut-o de atatea ori pana acum… sar. Eu fac parte din urmatorii, ne face semn sa ne ridicam si asteptam pana cand ajungem la locul de lansare… ei acele cateva momente cand stateam aproape de usa deschisa a avionului si priveam haul de jos am simtit picioarele ca-mi tremura fara voie. Ma pun in usa , dar cum aveam casca pe cap nu aud semnalul de salt, ma uit la commandant si imi repeta sa sar… in capul meu nu puteam concepe ca trebuie sa-mi dau drumul in haul acela, dar eram acolo ca sa sar asa ca pornesc afara si simt caderea in gol apoi dupa ceva timp o smucitura dupa care incetinesc brusc. Da parasuta deschisa… incerc sa prind comenzile de pilotare dar mana stanga nu vrea sa se ridice, nu stiu ce sa intamplat ce cand am parasit avionul dar probabil ca mi-am smucit putin mana… incerc cu mai mult erort si reusesc sa o ridic pana prind comenzile de pilotare… plutesc in aer… incerc sa virez … merge… ridic ochii sa vad cum arata parasuta, sliderul e coborat ,deci e OK, voalura e umflata toata deci e in regula. Incerc sa depistez aeroportul si unde ar trebui sa aterizez apoi comand parasuta in directia respective. Asta da, e adevarata placere. Sa plutesti, in aer… inca un vis realizat….Aterizez fara probleme, adun parasuta si ma intorc la locul de start. Lasam parasuta la pliat si-apoi incepem sa schimbam impresii. Se striga apoi urmatoarea grupa. Eu nu fac parte din ea deci am timp sa-i privesc pe ceilalti. Dar sunt in urmatoarea. Ma pregatesc din nou, din nou in avion, din nou in fata usii.. de data asta fara tremurari de picioare.. ma pun in usa si sar. Mi-e ciuda ca nu reusesc sa sar frunos.. dar asta e … simt din nou smucitura si incetinirea brusca. De data asta primul lucru verific deschiderea parasutei. Aveam suspantele rasucite dar asta se rezolva repede prin departarea lor. Sliderul e coborat deci totul e OK. Ma orientez in spatiu si incep pilotarea parasutei. Fiind in aer nu-mi dadeam seama cat de repede coboara.. mie mi se parea ca doar pluteste, dar coboram in jos. Aterizez si ma intorc la grupa de start. Las parasuta la pliat si asteptam pentru ultimul salt. Ok, o pornim si pentru ultimul salt. De data asta suntem in avion 6 de la club si 4 contractanti. Comandatul de zbor ne spune ca vom sari toti la o runda unul dupa celalat. OK, ne pregatim.. sar ei si-apoi o pornim si noi, din nou in usa, in hau, smucitura si incetinire, verificarea parasutei… totul e in regula… plutesc in aer. Ma bucur ca toate cele trei sarituri au fost OK. Mai privesc din cand in cand altimetru sa vad la ce altitudine sunt. La 500 de metri pilotez parasuta astfel incat sa ma apropii de locul de decolare cand aud deodata pe cineva de-asupra mea ca striga ceva… ridic ochii si nu-mi vine sa cred… Cineva era chiar deasupra mea… apoi deodata simt niste bruscari… in mintea mea imi doream nebuneste ca doar sa-mi fi lovit voalura si sa fi trecut apoi peste… ridic privirea si din pacate vad ca este agatata de parasuta mea, ah nu… ma gandeam ca incercand sa se desfaca va reusi sa se elibereze de parasuta mea, dar incep sa ma balangani intr-o parte si in alta tot mai mult, stabilitate nu mai aveam, viteza de coborare era mult mai mare. Ma uit din nou in sus, situatia se inrautatise , parasuta ei era deschisa dar a mea deja se adunase… ma uit jos si suntem destul de aproape de pamant … in mintea mea era intrebarea , sa larghez sau nu? Dar singurul raspuns ce l-am gasit atunci era sa larghez asa ca pun mana dreapta pe comanda de largare si trag tare in jos… simt ca dintr-o data prind viteza... trebuie sa deschid rezerva si sa sper ca mai am timp suficient sa se deschida... trag de ea… si dintr-o data incetinesc… ridicochii si intr-adevar rezerva alba era deschisa de-asupra mea. Prind comenzile de pilotare si mai am timp sa infund ca sa reduc din viteza la aterizare. Aterizarea e destul de dura dar nu m-am lovit de loc. Primul lucru ma uit dupa cealata persoana care a aterizat si ea ok. Imi adun parasuta si ma duc spre ea ne imbratisam si ne felicitam ca am ajuns cu bine jos. Intre timp vin in fuga spre noi coordonatorii de zbor. Ne intreaba cum suntem .. si in plus mai fac si glume ca ce am vrus sa facem 4 salturi, ca noi am platit doar 3. Apoi am povestit ce s-a intamplat … iar ei ne spun ca au tremurat pentru noi mai ales ca am largat la o distanta asa de mica. Atunci pe loc n-am avut absolute nimic, povesteam cu toata lumea, radeam, multi au venit sa ne felicite pentru cum ne-am descurcat si ca am procedat cu singe rece. Unul dintre instructori ma intreaba daca am prieten, cum eu ii spun ca nu , el imi zice sa gasesc unul pana seara, sa cumpar o lada se sampanie si trei zile sa ma incui cu el in casa si sa sarbatoresc ca sunt in viata, ca am fost la un pas de …. Am mai stat destul de mult pe acolo impartasind impresii…unii mi-au zis ca nici nu realizez ce se putea intampla… adevarul e ca atunci pe loc incojurata de atatia oameni nu am stat sa ma gandesc… proplema a aparut cand am ajuns acasa si am ajuns in camera mea.. m-am pus pe pat si au inceput atunci involuntar sa mi se deruleze prin minte tot felul de scenarii cu ce ar fi fost daca…. daca… daca… si inima incepea sa-mi bata mai repede… si-am inceput sa ma plimb prin casa… mama ma intreba de ce nu ma culc iar eu ii zic ca nu pot, ca la ultimul salt am aterizat cu parasuta de rezerva… vroiam pe cineva cu care sa vorbesc dar am facut gresala zicandu-le alor mei… M-am intors in camera mea aproape plangand… plangand ca nu am pe cineva acolo care sa ma tina atunci in brate … atata as fi vrut sa fiu tinuta strans in brate…

9 Aprilie 2008: A trecut ceva timp de la acele salturi... :). Nu s-a mai ivit ocazia sa sar... m-ar tenta poate un salt in tandem de la 4000m ca sa vad care e senzatia de cadere libera... cine stie... poate candva...