Sunday, February 24, 2008

Laika Iloveanca sau "Teleportarea exista"

Versiunea fotografica a istoriei teleportarii Leikai :)

http://picasaweb.google.com/damaris4d/IlovaPleasaCuntu2324Februarie2008


Laika Iloveanca
sau "Teleportarea exista"

Apas bumbii si scriu slova
Tura-ncepe din Ilova
Sambata de gimineatza
Pe o vreme cam cu ceatza

La capatul de sus din sat
O masina ne-o lasat
Dupa ce-o fo' Timisoara
Carasebesul si gara

De la casa cu pricina
Catzelusa bat-o vina
S-a lipit de noi dragutza
Si-a venit cu noi fugutza

Deasupra de Cleantzu Mare
De unde privesti spre zare
Mai in'cl'o pe drum... omat
Puiutzul intra cu tat

Dijaba l-am zogonit
Si cu bulgari l-am zorit
Sa se-ntoarca la matusa
Ca poate-i deschisa usa

Dar catzaua negricioasa
O fo' un pic "ticaloasa"
La cinci pasi ea se oprea
Apoi dupa noi venea

Pan'la urma in zapada
Curaju' parea sa-i scada
Si-ncepu cu scheunatul
Si din ochisori rugatul

Adela:
-Vai, ce ma fac !?!
O sa am pe constiinta
O asa scumpa fiinta

Si-o baga degraba-n sac
In rucsac... chiar in capac

Dup-o scurta-acomodare
Am pornit-o pe carare
Cu doagele in picioare
Catre Culmea Pleasa Mare

Prin padure-a fost usor
Si paseam ca pe covor
Pe zapada moale, grea
Pana ce-am iesit in sea

Aici treaba s-a schimbat
Ba un pic ne-a si plouat
Ceata groasa s-a lasat
Si-a pornit un vant turbat

Catzelusa din rucsac
Si-a ascuns capu-n capac
Afisa un aer trist
Si o freza de "punk"-ist

Sus pe prima din movile
Dam de urme... Snow-mobile !?!
Au ajuns chiar si pe-aici
Cu senile si talpici

Pan'la urma a fost bine
C-am avut de ce ne tine
Ceturile erau groase
Ascundeau plaiuri frumoase

Ne-am gandit ca alta data
Vom vedea toti muntii roata
Si-am promis ca negresit
Vom veni la "brandusit"

Pleasa Mare si cea Mica
Le trecuram fara frica
Aveam urme, GePeSeu
Nici n-a fost asa de greu

Scoborasul a urmat
Pana la un drum mai lat
E drumul spre Varciorova
Noi veneam dinspre Ilova

La Strigoniu in poiana
Ne-am oprit sa bagam hrana
Ca-cepea iara urcus
Pan'la Cuntu la culcus

Inca doua ceasuri lungi
Am lasat in urma dungi
Pe zapada tot mai uda
- Ni la Carol... cum asuda !

Mai faceam cate un pas
Si-un popas de cate-un "ceas"
Ceturile veneau val
Eu ma inecam la mal

Chiar pe ultima bucata
Urme multe, roata-roata
Cum sa dibuim prin ceatza
GPS-ul ne invatza

Si cand am ajuns la Cuntu
A fost faza cea mai "cruntu"
Din capacul de rucsac
A sarit un pui de drac
- Ham-ham ; La motan ii vin de hac !

Si motanul negru tare
Pe-un stalp gasi scapare
Chiar daca era mai mare
Decat proaspata teroare

Dati-mi voie sa-nchid slova
Despre Laika din Ilova
Care de la ea din sat
La Cuntu s-a teleportat

Noapte magica... cu luna
Si cu vant de vreme buna
Lemnu-n soba greu trozneste
Povestasul povesteste

Pana vine Mosul Ene
Si ne sufla peste gene
Daniela ai uitat
Desteptatorul setat

Si la patru ne trezesti
Sa stam iara la povesti
Apoi iara adormim
Si la 9 ne trezim

Duminica - vreme frumoasa
Noi la Cuntu - stat prin casa
La clatite si povesti...
Asa.. poti sa-ntineresti !

Cam atat - partea frumoasa
Restu' e intorsu-acasa...
Gata cu treanca-fleanca
Despre Laika Iloveanca.

by Carol

Sunday, February 10, 2008

O noua dragoste : pulverul

http://picasaweb.google.com/damaris4d/MunteleMic910Februarie2008

Ce se poate spune despre un week-end de ski la Muntele Mic???

Evident ca am schiat :))) Dar, mai e ceva! Am descoperit o noua pasiune: zapada pulver :) Daca o mai combinam si cu o patura groasa de ceatza avem deja combinatia perfecta pentru o mica aventura :)))

Am schiat undeva intre cele doua partii, unde nu era asa de aglomerat, si cum sambata noaptea si apoi duminica a tot nins s-a asternut un strat gros de zapada pulver. Duminica eram doar noi in zona aceea dintre partii, si a fost un vis sa schiem in zapada aceea neatinsa de nimeni :)) Rar se mai incumeta cate unul prin ceatza in acea parte, dar noua ne placea!!!!

Duminica am coborat pe schiruri pana la telescaun, pe drum sau mai bine zis pe scurtaturile care taie serpentinele.

Sunday, February 3, 2008

Ce se intampla cand ai jucarie noua ? Tarcu 2-3 Februarie 2008

http://picasaweb.google.com/damaris4d/NedeiaTarcu23Februarie2008

Mi-aduc aminte de zilele cand eram copila si primeam o jucarie noua. Ah ce bucurie in sufletul meu! Si cum o mai intorceam pe toate partile,… oare "ce stie sa faca???"…
… asa si acum, ma hotarasc brusc si dintr-o data ma vad cu o jucarie noua, GPS-ul! :) Oare ce stie sa faca??? Trebuie neaparat incercat, pus la treaba si testat.

Zis si facut, planuri de o noua tura. Incerc sa dezleg din misterele noii jucarii si iata-ma trasand primul meu track in Ozi Explorer. Destinatia-Tarcu. Am ramas cu gandul la tura de anul trecut din Noiembrie cand plecasem din Poiana Marului sa urcam pe Culmea Nedeii spre Tarcu. Zapada mare de atunci nu ne-a permis sa ajungem mai departe de Buza Nedeii. Dar acum avem schiuri de tura, avem si jucarie noua… deci conturez traseul pe harta: Poiana Marului - liziera padurii- Buza Nedeii - Bistricioara - Nedeia - Tarcu - Cuntu - Jigoria. Marchez si cateva waypointuri - vf-uri , sa. Ma declar multumita de prima mea reusita si transfer datele in GPS. Planurile noastre erau sa ajungem sambata seara la statia meteo. Si totusi am luat la noi cort, primus si tot ce ne era necesar ca in caz de ceva sa putem petrece noaptea la cort.
O pornim de dimineatza la 8.30 din Poiana Marului spre culmea Nedeii, schiurile in picioare si la drum. Am pornit GPS-ul sa vad unde suntem fatza de track-ul salvat. Unde am putea fi??? Chiar in Poiana :))) Deci totul e ok si opresc GPS-ul. Ei, ce bine e acu' cu schiurile. Si totusi facem trei ore pana sa ajungem la marginea padurii. Sus pe creasta zapada e intarita, pe unele portiuni chiar acoperita cu gheatza. Noi tot inainte… si culmea e lunga ….si tare e lunga, … si noi urcam… si iar urcam.
Ajungem aproape de Nedeia in jur de ora 16. Sunam la statia meteo ca sa le spunem ca sosim la Tarcu dar probabil foarte tarziu in jur de ora 9-10 seara. Ne gandim pe unde sa o luam, si nu stiu ce idee nastrusnica(neinteleapta) ne veni ca sa nu mai urcam pana pe varf ci sa coboram putin spre valea Suculetului. Proasta, proasta idee, pentru ca ceea ce initial ni se parea o coborare lina sa se dovedeasca a nu fi asa, si la un moment dat sa se coboare dintr-o data cativa metrii buni. Nu-i a buna. Pe acolo nu ne bagam. Facem cale intoarsa sa iesim sus. Adevarat e: iarna o iei matematic pe creasta. Ma uit sa vad pe unde ar fi mai bine ca sa ocolesc gheatza. Nu-mi place deloc pe gheatza. Incet, incet se lasa intunerecul si-mi doresc sa iesim din partile periculoase inainte de a se intuneca de tot. Primim si un sms de la Tarcu sa ne grabim ca sa nu ne prinda frontul de ninsoare. Asta e. Pornesc GPS-ul. Suntem in apropierea traseului asa ca incerc sa ne redresam pozitia pentru a fi cat mai aproape de track. Intalnim doua urme slabe de snowmobil… ne intrebam oare pe unde merg… ar parea sa tina directia noastra… pentru o vreme am mers cu GPS-ul in mana, apoi am renuntat si l-am pus din nou in buzunar. Verificam doar din cand in cand ca mergem pe directia buna. Afara e intuneric complet. E luna noua, cerul acoperit deci nici un fel de lumina, doar intunerecul ne incojoara. Tot ce vedem la lumina frontalei e o linie usoara de 3-5m ce uneori se pierdea acoperita de zapada transportata. Si totusi prezenta acestei linii ne linistete… la fel si GPS-ul din buzunar… ne continuam drumul in bezna… incepe sa fulguie … si sa ne acopere ceatza. Noi ne miscam tot mai incet… suntem obosite si am vrea sa se termine. Dar tinta noastra e Tarcu… Zarim un stalp. Ne apropiem, e troitza… deci mai avem… continuam drumul in noapte… inca un pas, inca un pas… inca o urcare… inca o coborare… si iar o urcare… am vrea sa se termine. Verific tot mai des GPS-ul, nu pentru ca ne-am fi indepartat de drum ci pentru a vedea cat mai avem pana la varf. 300m - 200m - ah ,unde e varful acela???…. La 21.58 ajungem la marcajul din varf. Ne relaxam. Acu suntem acasa! :))). In curand vedem prin ceatza lumina de la statie. Asta e! S-a terminat. 13.30h de traseu. Suntem multumite si fericite. Am facut-o si pe asta!