http://picasaweb.google.com/damaris4d/MunteleMic910Februarie2008
Ce se poate spune despre un week-end de ski la Muntele Mic???
Evident ca am schiat :))) Dar, mai e ceva! Am descoperit o noua pasiune: zapada pulver :) Daca o mai combinam si cu o patura groasa de ceatza avem deja combinatia perfecta pentru o mica aventura :)))
Am schiat undeva intre cele doua partii, unde nu era asa de aglomerat, si cum sambata noaptea si apoi duminica a tot nins s-a asternut un strat gros de zapada pulver. Duminica eram doar noi in zona aceea dintre partii, si a fost un vis sa schiem in zapada aceea neatinsa de nimeni :)) Rar se mai incumeta cate unul prin ceatza in acea parte, dar noua ne placea!!!!
Duminica am coborat pe schiruri pana la telescaun, pe drum sau mai bine zis pe scurtaturile care taie serpentinele.
Sunday, February 10, 2008
Sunday, February 3, 2008
Ce se intampla cand ai jucarie noua ? Tarcu 2-3 Februarie 2008
http://picasaweb.google.com/damaris4d/NedeiaTarcu23Februarie2008
Mi-aduc aminte de zilele cand eram copila si primeam o jucarie noua. Ah ce bucurie in sufletul meu! Si cum o mai intorceam pe toate partile,… oare "ce stie sa faca???"…
… asa si acum, ma hotarasc brusc si dintr-o data ma vad cu o jucarie noua, GPS-ul! :) Oare ce stie sa faca??? Trebuie neaparat incercat, pus la treaba si testat.
Zis si facut, planuri de o noua tura. Incerc sa dezleg din misterele noii jucarii si iata-ma trasand primul meu track in Ozi Explorer. Destinatia-Tarcu. Am ramas cu gandul la tura de anul trecut din Noiembrie cand plecasem din Poiana Marului sa urcam pe Culmea Nedeii spre Tarcu. Zapada mare de atunci nu ne-a permis sa ajungem mai departe de Buza Nedeii. Dar acum avem schiuri de tura, avem si jucarie noua… deci conturez traseul pe harta: Poiana Marului - liziera padurii- Buza Nedeii - Bistricioara - Nedeia - Tarcu - Cuntu - Jigoria. Marchez si cateva waypointuri - vf-uri , sa. Ma declar multumita de prima mea reusita si transfer datele in GPS. Planurile noastre erau sa ajungem sambata seara la statia meteo. Si totusi am luat la noi cort, primus si tot ce ne era necesar ca in caz de ceva sa putem petrece noaptea la cort.
O pornim de dimineatza la 8.30 din Poiana Marului spre culmea Nedeii, schiurile in picioare si la drum. Am pornit GPS-ul sa vad unde suntem fatza de track-ul salvat. Unde am putea fi??? Chiar in Poiana :))) Deci totul e ok si opresc GPS-ul. Ei, ce bine e acu' cu schiurile. Si totusi facem trei ore pana sa ajungem la marginea padurii. Sus pe creasta zapada e intarita, pe unele portiuni chiar acoperita cu gheatza. Noi tot inainte… si culmea e lunga ….si tare e lunga, … si noi urcam… si iar urcam.
Ajungem aproape de Nedeia in jur de ora 16. Sunam la statia meteo ca sa le spunem ca sosim la Tarcu dar probabil foarte tarziu in jur de ora 9-10 seara. Ne gandim pe unde sa o luam, si nu stiu ce idee nastrusnica(neinteleapta) ne veni ca sa nu mai urcam pana pe varf ci sa coboram putin spre valea Suculetului. Proasta, proasta idee, pentru ca ceea ce initial ni se parea o coborare lina sa se dovedeasca a nu fi asa, si la un moment dat sa se coboare dintr-o data cativa metrii buni. Nu-i a buna. Pe acolo nu ne bagam. Facem cale intoarsa sa iesim sus. Adevarat e: iarna o iei matematic pe creasta. Ma uit sa vad pe unde ar fi mai bine ca sa ocolesc gheatza. Nu-mi place deloc pe gheatza. Incet, incet se lasa intunerecul si-mi doresc sa iesim din partile periculoase inainte de a se intuneca de tot. Primim si un sms de la Tarcu sa ne grabim ca sa nu ne prinda frontul de ninsoare. Asta e. Pornesc GPS-ul. Suntem in apropierea traseului asa ca incerc sa ne redresam pozitia pentru a fi cat mai aproape de track. Intalnim doua urme slabe de snowmobil… ne intrebam oare pe unde merg… ar parea sa tina directia noastra… pentru o vreme am mers cu GPS-ul in mana, apoi am renuntat si l-am pus din nou in buzunar. Verificam doar din cand in cand ca mergem pe directia buna. Afara e intuneric complet. E luna noua, cerul acoperit deci nici un fel de lumina, doar intunerecul ne incojoara. Tot ce vedem la lumina frontalei e o linie usoara de 3-5m ce uneori se pierdea acoperita de zapada transportata. Si totusi prezenta acestei linii ne linistete… la fel si GPS-ul din buzunar… ne continuam drumul in bezna… incepe sa fulguie … si sa ne acopere ceatza. Noi ne miscam tot mai incet… suntem obosite si am vrea sa se termine. Dar tinta noastra e Tarcu… Zarim un stalp. Ne apropiem, e troitza… deci mai avem… continuam drumul in noapte… inca un pas, inca un pas… inca o urcare… inca o coborare… si iar o urcare… am vrea sa se termine. Verific tot mai des GPS-ul, nu pentru ca ne-am fi indepartat de drum ci pentru a vedea cat mai avem pana la varf. 300m - 200m - ah ,unde e varful acela???…. La 21.58 ajungem la marcajul din varf. Ne relaxam. Acu suntem acasa! :))). In curand vedem prin ceatza lumina de la statie. Asta e! S-a terminat. 13.30h de traseu. Suntem multumite si fericite. Am facut-o si pe asta!
Mi-aduc aminte de zilele cand eram copila si primeam o jucarie noua. Ah ce bucurie in sufletul meu! Si cum o mai intorceam pe toate partile,… oare "ce stie sa faca???"…
… asa si acum, ma hotarasc brusc si dintr-o data ma vad cu o jucarie noua, GPS-ul! :) Oare ce stie sa faca??? Trebuie neaparat incercat, pus la treaba si testat.
Zis si facut, planuri de o noua tura. Incerc sa dezleg din misterele noii jucarii si iata-ma trasand primul meu track in Ozi Explorer. Destinatia-Tarcu. Am ramas cu gandul la tura de anul trecut din Noiembrie cand plecasem din Poiana Marului sa urcam pe Culmea Nedeii spre Tarcu. Zapada mare de atunci nu ne-a permis sa ajungem mai departe de Buza Nedeii. Dar acum avem schiuri de tura, avem si jucarie noua… deci conturez traseul pe harta: Poiana Marului - liziera padurii- Buza Nedeii - Bistricioara - Nedeia - Tarcu - Cuntu - Jigoria. Marchez si cateva waypointuri - vf-uri , sa. Ma declar multumita de prima mea reusita si transfer datele in GPS. Planurile noastre erau sa ajungem sambata seara la statia meteo. Si totusi am luat la noi cort, primus si tot ce ne era necesar ca in caz de ceva sa putem petrece noaptea la cort.
O pornim de dimineatza la 8.30 din Poiana Marului spre culmea Nedeii, schiurile in picioare si la drum. Am pornit GPS-ul sa vad unde suntem fatza de track-ul salvat. Unde am putea fi??? Chiar in Poiana :))) Deci totul e ok si opresc GPS-ul. Ei, ce bine e acu' cu schiurile. Si totusi facem trei ore pana sa ajungem la marginea padurii. Sus pe creasta zapada e intarita, pe unele portiuni chiar acoperita cu gheatza. Noi tot inainte… si culmea e lunga ….si tare e lunga, … si noi urcam… si iar urcam.
Ajungem aproape de Nedeia in jur de ora 16. Sunam la statia meteo ca sa le spunem ca sosim la Tarcu dar probabil foarte tarziu in jur de ora 9-10 seara. Ne gandim pe unde sa o luam, si nu stiu ce idee nastrusnica(neinteleapta) ne veni ca sa nu mai urcam pana pe varf ci sa coboram putin spre valea Suculetului. Proasta, proasta idee, pentru ca ceea ce initial ni se parea o coborare lina sa se dovedeasca a nu fi asa, si la un moment dat sa se coboare dintr-o data cativa metrii buni. Nu-i a buna. Pe acolo nu ne bagam. Facem cale intoarsa sa iesim sus. Adevarat e: iarna o iei matematic pe creasta. Ma uit sa vad pe unde ar fi mai bine ca sa ocolesc gheatza. Nu-mi place deloc pe gheatza. Incet, incet se lasa intunerecul si-mi doresc sa iesim din partile periculoase inainte de a se intuneca de tot. Primim si un sms de la Tarcu sa ne grabim ca sa nu ne prinda frontul de ninsoare. Asta e. Pornesc GPS-ul. Suntem in apropierea traseului asa ca incerc sa ne redresam pozitia pentru a fi cat mai aproape de track. Intalnim doua urme slabe de snowmobil… ne intrebam oare pe unde merg… ar parea sa tina directia noastra… pentru o vreme am mers cu GPS-ul in mana, apoi am renuntat si l-am pus din nou in buzunar. Verificam doar din cand in cand ca mergem pe directia buna. Afara e intuneric complet. E luna noua, cerul acoperit deci nici un fel de lumina, doar intunerecul ne incojoara. Tot ce vedem la lumina frontalei e o linie usoara de 3-5m ce uneori se pierdea acoperita de zapada transportata. Si totusi prezenta acestei linii ne linistete… la fel si GPS-ul din buzunar… ne continuam drumul in bezna… incepe sa fulguie … si sa ne acopere ceatza. Noi ne miscam tot mai incet… suntem obosite si am vrea sa se termine. Dar tinta noastra e Tarcu… Zarim un stalp. Ne apropiem, e troitza… deci mai avem… continuam drumul in noapte… inca un pas, inca un pas… inca o urcare… inca o coborare… si iar o urcare… am vrea sa se termine. Verific tot mai des GPS-ul, nu pentru ca ne-am fi indepartat de drum ci pentru a vedea cat mai avem pana la varf. 300m - 200m - ah ,unde e varful acela???…. La 21.58 ajungem la marcajul din varf. Ne relaxam. Acu suntem acasa! :))). In curand vedem prin ceatza lumina de la statie. Asta e! S-a terminat. 13.30h de traseu. Suntem multumite si fericite. Am facut-o si pe asta!
Sunday, December 23, 2007
Premiera pe schiuri de tura :) Tarcu 21-23 Decembrie 2007
http://picasaweb.google.com/damaris4d/Tarcu2123Decembrie2007
Joi seara insa, ma trezesc cu o durere inexplicabila in partea dreapta. Si asta cu atat mai rau cu cat ne programasem sa plecam vineri dupamasa. Durerea persista si vineri asa ca sunt nevoita sa-i dau vestea Adelei. Ce ma ingrijora era sa nu care cumva sa ma apuce vreo criza de apendicita prin Tarcu. Adela nu sta mult pe ganduri si aproape ca ma fosrteaza sa merg la un cotrol. Asa ca, fug repede la doctor: control, eco... analiza la sange... primesc veste buna: apendicita acuta nu e, durerea ramane inexplicabila dar primesc unda verde din partea doctorului de a "o tuli" pe munte :))) Durerea se calma atunci cand apasam zona respectiva asa ca era perfect cu rucsacul in spate :)))
Ok, spre munte deci :)))))) Vineri seara masina ne duce pana sus la camping ceea ce ne scuteste de a ne mai cara schiurile in spate. Ah, nu vi-am spus : AVEM SCHIURI DE TURA!!! Pornim de la Dacia pe la vreo 8 fara un sfert... e ciudata senzatia asta de a merge pe schiuri... e luna aproape plina... si nu avem nevoie de lanterne... ne bucuram inca odata de o noapte frumoasa.... in Seroni din nou poze :)))
La Cuntu tanti Victoria ne spune ca cu ceva vreme inainte un pui de lup daduse tarcoale prin jurul cabanei... noi n-am intalnit insa nimic in drumul nostru ... singura Luna, ne-a insotit pasii....
Sambata dimineatza o pornim mai departe spre Tarcu... am facut destul de mult pana sus pe varf. Urcatul pe schiuri este nou pentru noi, dar invatam :))) De fapt, pentru Adela, schiatul este nou :). Pentru cei cativa metrii de urcare abrupta de pe Sadovanu gasim ca este mai in siguranta sa luam schiurile in maini. In rest, avem parte de zapaba pulver fina, sau zapada compacta si indesata, sau chiar gheatza... dar ne descurcam :))) Spectacol deosebit... tara e acoperita de o mare compacta de nori... doar crestele muntilor stralucesc in soare...
Ajunse in Tarcu, ne intindem la povesti cu Mitel si Luminitza pana spre dupa masa. Dupa ce apune soarele o pornm iar la plimbare, de data asta fara schiuri, inspre Caleanu. Lumina lunii e suficienta si lumineaza totul in jur. Nu putem rata o astfel de noapte :)))
Mi-a placut mult atmostera de sarbatoare de sus din Tarcu si de la Cuntu. Bucuria oamenilor de acolo si toate pregatirile pricinuite de aceasta sarbatoare. Am coborat Duminica dupa pranz, la inceput cu schiurile in spate, pe de o parte pentru ca sus erau portiuni mari in care se vedea iarba, pe de alta parte nu vroiam sa "ispitim caldarea se ne cheme la ea". Doar suntem invatatei. :) Cand am scapat de vraja caldarii ne-am pus schiurile in picioare... sa inceapa distractia!!!! Schiatul nu pare sa fie o problema pentru Adela decat pe partie :))) Tarcu ii prieste de minune :))). La Cuntu mai facem o pauza pe la tanti Victoria, si aici pregatirile sunt in toi.
Amurgul ne prinde in Poiana Seroni, de aici si pana la camping in afara de lumina lunii ne mai insoteste si cantecul unei bufnite... Ne luam ramas bun de la aceste locuri dragi, locuri in care ne simtim acasa... locuri pe care stim ca le vom revizita cat de curand... se sfarseste un an, un an plin ture prin acesti munti... un an plin de incantarea ce ne-a oferit-o descoperirea frumusetile de aici de langa noi, un an plin de Tarcu. La revedere. Pe curand.
Joi seara insa, ma trezesc cu o durere inexplicabila in partea dreapta. Si asta cu atat mai rau cu cat ne programasem sa plecam vineri dupamasa. Durerea persista si vineri asa ca sunt nevoita sa-i dau vestea Adelei. Ce ma ingrijora era sa nu care cumva sa ma apuce vreo criza de apendicita prin Tarcu. Adela nu sta mult pe ganduri si aproape ca ma fosrteaza sa merg la un cotrol. Asa ca, fug repede la doctor: control, eco... analiza la sange... primesc veste buna: apendicita acuta nu e, durerea ramane inexplicabila dar primesc unda verde din partea doctorului de a "o tuli" pe munte :))) Durerea se calma atunci cand apasam zona respectiva asa ca era perfect cu rucsacul in spate :)))
Ok, spre munte deci :)))))) Vineri seara masina ne duce pana sus la camping ceea ce ne scuteste de a ne mai cara schiurile in spate. Ah, nu vi-am spus : AVEM SCHIURI DE TURA!!! Pornim de la Dacia pe la vreo 8 fara un sfert... e ciudata senzatia asta de a merge pe schiuri... e luna aproape plina... si nu avem nevoie de lanterne... ne bucuram inca odata de o noapte frumoasa.... in Seroni din nou poze :)))
La Cuntu tanti Victoria ne spune ca cu ceva vreme inainte un pui de lup daduse tarcoale prin jurul cabanei... noi n-am intalnit insa nimic in drumul nostru ... singura Luna, ne-a insotit pasii....
Sambata dimineatza o pornim mai departe spre Tarcu... am facut destul de mult pana sus pe varf. Urcatul pe schiuri este nou pentru noi, dar invatam :))) De fapt, pentru Adela, schiatul este nou :). Pentru cei cativa metrii de urcare abrupta de pe Sadovanu gasim ca este mai in siguranta sa luam schiurile in maini. In rest, avem parte de zapaba pulver fina, sau zapada compacta si indesata, sau chiar gheatza... dar ne descurcam :))) Spectacol deosebit... tara e acoperita de o mare compacta de nori... doar crestele muntilor stralucesc in soare...
Ajunse in Tarcu, ne intindem la povesti cu Mitel si Luminitza pana spre dupa masa. Dupa ce apune soarele o pornm iar la plimbare, de data asta fara schiuri, inspre Caleanu. Lumina lunii e suficienta si lumineaza totul in jur. Nu putem rata o astfel de noapte :)))
Mi-a placut mult atmostera de sarbatoare de sus din Tarcu si de la Cuntu. Bucuria oamenilor de acolo si toate pregatirile pricinuite de aceasta sarbatoare. Am coborat Duminica dupa pranz, la inceput cu schiurile in spate, pe de o parte pentru ca sus erau portiuni mari in care se vedea iarba, pe de alta parte nu vroiam sa "ispitim caldarea se ne cheme la ea". Doar suntem invatatei. :) Cand am scapat de vraja caldarii ne-am pus schiurile in picioare... sa inceapa distractia!!!! Schiatul nu pare sa fie o problema pentru Adela decat pe partie :))) Tarcu ii prieste de minune :))). La Cuntu mai facem o pauza pe la tanti Victoria, si aici pregatirile sunt in toi.
Amurgul ne prinde in Poiana Seroni, de aici si pana la camping in afara de lumina lunii ne mai insoteste si cantecul unei bufnite... Ne luam ramas bun de la aceste locuri dragi, locuri in care ne simtim acasa... locuri pe care stim ca le vom revizita cat de curand... se sfarseste un an, un an plin ture prin acesti munti... un an plin de incantarea ce ne-a oferit-o descoperirea frumusetile de aici de langa noi, un an plin de Tarcu. La revedere. Pe curand.
Sunday, November 18, 2007
"Planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din ....Tarcu" :)))
Poiana Marului - Buza Nedeii 16-18 Noiembrie 2007
http://picasaweb.google.com/damaris4d/PoianaMaruluiBuzaNedeii1618Noiembrie2007
Noua (Adelei si mie) ne-a ramas restanta muchia aceea lunga cu poieni frumoase prin Zanoaga, Sturu spre varful Pietrii. "Restanta" - ce ciudat suna... , tzinand cont ca tind spre aceasta :).... asa ca sa-i spunem altfel : "Dorintza de Sturu". Deci, urmand aceasta "dorintza de Sturu" am reluat RT-ul lui Mita la citit, am primit chiar si track-ul pentru traseu si am inceput sa visez....
.... dar pe masura ce week-end-ul se apropia si primeam informatii cum ca in Tarcu ninge de zor si stratul de zapada ar fi de 70cm inca de la Cuntu, am inceput sa ne gandim ca poate totusi "Dorintza de Sturu" nu e chiar realizabila pentru week-end-ul acesta... si incet, incet am inceput sa amanam "Dorintza de Sturu" si sa ne indreptam atentzia spre "Reintalnirea cu Nedeia".
Asa se face ca sambata dimineatza o pornim din Poiana Marului in sus spre Muchia Nedeii. Speram ca in astea doua zile sa reusim sa parcurgem Culmea Nedeii si apoi inspre Tarcu, Cuntu. Zapada apare de cum incepem sa urcam. La inceput in strat mai subtire, apoi tot mai mare si tot mai afanata. Ceea ce ne pune probleme la inaintare, mai ales pentru cel/cea care sparge urmele. Asa ca ne schimbam destul de des. Padurea parca arata putin altfel de cum o stiam din vara :)) si poteca nu vrea sa se arate nici cum... sta ascunsa acolo sub stratul de zapada :))) .... mi-aduc aminte ca trebuie sa tin linia culmii, dar tot reusesc s-o dau in bara :). Ma "sperie" un brad rasturnat de care nu imi aduceam aminte si o luam spre stanga spre o muchie mai mica, dar aceasta se termina si ne dam seama ca trebuie sa facem cale intoarsa :))) . 'Napoi la bradul rasturnat! Offf, ce ciuda'mi e ca nu-mi aduc aminte de el! :))). Continuam in sus, padurea oricum face un fel culuar in lungul potecii, da potecii aceeia ce sta ascunsa acolo sub zapada si rade de mine :). De la un timp avem sentimentul ca ar trebui sa ajungem in curand la marginea padurii.... dar sentimentul acesta a aparut mai repede decat s-a dovedit in teren :)....
In cifre, o urcare pe care in iunie am facut-o in 1h45min acum ne-a luat mai bine de 4h.
In sfarsit suntem "sus". Avem noi asa o bucurie tot timpul cand iesim din paduri si ajungem pe creasta :)) Dar, ehe... inainte mult mai este!!!.... Aici totusi inaintarea e mai usoara, ba zapada mai e spulberata si se vad smocuri de iarba, ba ne mai afundam in alte parti, ba e mai intarita si ne tine deasupra..... dar vai.... iar am uitat ca muchia aceasta e asa de lunga... si picioarele mele parca merg tot mai incet.... si in mintea mea incep sa-mi tin o mustruluiala zdravana ca n-am mai mers la sala de o luna si acu' trag ponoasele lenii mele :)). Pe la ora 16 ne oprim undeva dupa varful Buza Nedeii si ne hotaram sa punem cortul, ne intoarcem putin pana dupa piramida geodezica si gasim un loc de cort. Actiunea aceasta dureaza ceva vreme ca iata se lasa si intunerecul pana cand suntem gata.
Ce bine, la caldura, mancare calda, supa, pireu, cacao: un adevarat festin :)))
Duminica ne trezim cu ceatza si viscol (nu foarte puternic, am putea spune chiar bland pentru Tarcu). Lenevim mult in sacii de dormit... din nou mancare si apoi trebuie sa si impachetam... De cum ajungem in padure vantul se opreste.... iar Adela incepe sa zburde de fericire prin zapada mare si afanata :))) Se pare ca in aceeasi zi mai zburdara pe acolo si ursii pentru ca le-am intersectat urmele de mai multe ori... probabil ca le-a placut poteca facuta de noi cu o zi inainte :)))
Cam acesta a fost week-end-ul nostru; e adevarat, departe de ceea ce ne-am propus dar mai bogati cu noi experiente, mai bogati cu bucuria pe care ne-o ofera de fiecare data muntele cand dorul de el ne cheama sa-l vizitam.
http://picasaweb.google.com/damaris4d/PoianaMaruluiBuzaNedeii1618Noiembrie2007
Noua (Adelei si mie) ne-a ramas restanta muchia aceea lunga cu poieni frumoase prin Zanoaga, Sturu spre varful Pietrii. "Restanta" - ce ciudat suna... , tzinand cont ca tind spre aceasta :).... asa ca sa-i spunem altfel : "Dorintza de Sturu". Deci, urmand aceasta "dorintza de Sturu" am reluat RT-ul lui Mita la citit, am primit chiar si track-ul pentru traseu si am inceput sa visez....
.... dar pe masura ce week-end-ul se apropia si primeam informatii cum ca in Tarcu ninge de zor si stratul de zapada ar fi de 70cm inca de la Cuntu, am inceput sa ne gandim ca poate totusi "Dorintza de Sturu" nu e chiar realizabila pentru week-end-ul acesta... si incet, incet am inceput sa amanam "Dorintza de Sturu" si sa ne indreptam atentzia spre "Reintalnirea cu Nedeia".
Asa se face ca sambata dimineatza o pornim din Poiana Marului in sus spre Muchia Nedeii. Speram ca in astea doua zile sa reusim sa parcurgem Culmea Nedeii si apoi inspre Tarcu, Cuntu. Zapada apare de cum incepem sa urcam. La inceput in strat mai subtire, apoi tot mai mare si tot mai afanata. Ceea ce ne pune probleme la inaintare, mai ales pentru cel/cea care sparge urmele. Asa ca ne schimbam destul de des. Padurea parca arata putin altfel de cum o stiam din vara :)) si poteca nu vrea sa se arate nici cum... sta ascunsa acolo sub stratul de zapada :))) .... mi-aduc aminte ca trebuie sa tin linia culmii, dar tot reusesc s-o dau in bara :). Ma "sperie" un brad rasturnat de care nu imi aduceam aminte si o luam spre stanga spre o muchie mai mica, dar aceasta se termina si ne dam seama ca trebuie sa facem cale intoarsa :))) . 'Napoi la bradul rasturnat! Offf, ce ciuda'mi e ca nu-mi aduc aminte de el! :))). Continuam in sus, padurea oricum face un fel culuar in lungul potecii, da potecii aceeia ce sta ascunsa acolo sub zapada si rade de mine :). De la un timp avem sentimentul ca ar trebui sa ajungem in curand la marginea padurii.... dar sentimentul acesta a aparut mai repede decat s-a dovedit in teren :)....
In cifre, o urcare pe care in iunie am facut-o in 1h45min acum ne-a luat mai bine de 4h.
In sfarsit suntem "sus". Avem noi asa o bucurie tot timpul cand iesim din paduri si ajungem pe creasta :)) Dar, ehe... inainte mult mai este!!!.... Aici totusi inaintarea e mai usoara, ba zapada mai e spulberata si se vad smocuri de iarba, ba ne mai afundam in alte parti, ba e mai intarita si ne tine deasupra..... dar vai.... iar am uitat ca muchia aceasta e asa de lunga... si picioarele mele parca merg tot mai incet.... si in mintea mea incep sa-mi tin o mustruluiala zdravana ca n-am mai mers la sala de o luna si acu' trag ponoasele lenii mele :)). Pe la ora 16 ne oprim undeva dupa varful Buza Nedeii si ne hotaram sa punem cortul, ne intoarcem putin pana dupa piramida geodezica si gasim un loc de cort. Actiunea aceasta dureaza ceva vreme ca iata se lasa si intunerecul pana cand suntem gata.
Ce bine, la caldura, mancare calda, supa, pireu, cacao: un adevarat festin :)))
Duminica ne trezim cu ceatza si viscol (nu foarte puternic, am putea spune chiar bland pentru Tarcu). Lenevim mult in sacii de dormit... din nou mancare si apoi trebuie sa si impachetam... De cum ajungem in padure vantul se opreste.... iar Adela incepe sa zburde de fericire prin zapada mare si afanata :))) Se pare ca in aceeasi zi mai zburdara pe acolo si ursii pentru ca le-am intersectat urmele de mai multe ori... probabil ca le-a placut poteca facuta de noi cu o zi inainte :)))
Cam acesta a fost week-end-ul nostru; e adevarat, departe de ceea ce ne-am propus dar mai bogati cu noi experiente, mai bogati cu bucuria pe care ne-o ofera de fiecare data muntele cand dorul de el ne cheama sa-l vizitam.
Sunday, October 14, 2007
Tarcu 13-14 Octombrie
Poze:
http://picasaweb.google.com/damaris4d/Tarcu1314Octombrie2007
Dupa 2 luni si jumatate de absenta ne intoarcem din nou in Tarcu. De data
asta nu doar noi doua ci sase fete :))). Trei dintre ele pentru prima oara
in Tarcu. Deci a fost mai mult o tura clasica de cunoastere a Tarcului,
adica urcare de sambata de la camping, cazare la Cuntu, urcare pana la
Tarcu si inapoi, iar duminica o vizita la Muntele Mic.
Sambata Tarcu ne intampina cu o ceatza foarte deasa asa ca ne urnim mai
greu din Cuntu si mai ales la insistentele uneia dintre prietenele noastre
care era dornica de a urca pe orice fel de conditii. La intoarcere de pe
Tarcu chiar incepuse sa ninga, un fel de bobite mici si inghetate care ne
piscau obrajii asa ca trebuia sa ne ferim fata si ochii cu mainile. Dar
supriza, cand ajungem aproape de Cuntu ceatza se sparge iar seara cerul e
senin.
Duminica am avut parte de soare desi era foarte frig, sub 0 grade.
Pe drumul de la Cuntu la camping ne intersectam cu un motociclist ce se
opreste sa vorbeasca cu noi. Nu petem rata ocazia si ii atragem omului
atentia ca nu mai are voie sa mearga pe acolo cu motorul. Imediat suntem
intrebate daca facem parte de la Natura 2000. Oricum omul parea ca stie ce
se intampla prin zona. Chiar dansul afirma ca stie tot. Pana la urma il
intreb cine e si se dovedi a fi Lupul singuratic :))). Mergea intr-o vizita
la nenea Puiu.
Muntele Mic e destul de deplorabil si arata ca un santier.
http://picasaweb.google.com/damaris4d/Tarcu1314Octombrie2007
Dupa 2 luni si jumatate de absenta ne intoarcem din nou in Tarcu. De data
asta nu doar noi doua ci sase fete :))). Trei dintre ele pentru prima oara
in Tarcu. Deci a fost mai mult o tura clasica de cunoastere a Tarcului,
adica urcare de sambata de la camping, cazare la Cuntu, urcare pana la
Tarcu si inapoi, iar duminica o vizita la Muntele Mic.
Sambata Tarcu ne intampina cu o ceatza foarte deasa asa ca ne urnim mai
greu din Cuntu si mai ales la insistentele uneia dintre prietenele noastre
care era dornica de a urca pe orice fel de conditii. La intoarcere de pe
Tarcu chiar incepuse sa ninga, un fel de bobite mici si inghetate care ne
piscau obrajii asa ca trebuia sa ne ferim fata si ochii cu mainile. Dar
supriza, cand ajungem aproape de Cuntu ceatza se sparge iar seara cerul e
senin.
Duminica am avut parte de soare desi era foarte frig, sub 0 grade.
Pe drumul de la Cuntu la camping ne intersectam cu un motociclist ce se
opreste sa vorbeasca cu noi. Nu petem rata ocazia si ii atragem omului
atentia ca nu mai are voie sa mearga pe acolo cu motorul. Imediat suntem
intrebate daca facem parte de la Natura 2000. Oricum omul parea ca stie ce
se intampla prin zona. Chiar dansul afirma ca stie tot. Pana la urma il
intreb cine e si se dovedi a fi Lupul singuratic :))). Mergea intr-o vizita
la nenea Puiu.
Muntele Mic e destul de deplorabil si arata ca un santier.
Saturday, September 29, 2007
Din nou Craii... (22-29 Septembrie 2007)
Poze:
http://picasaweb.google.com/damaris4d/PiatraCraiului2229Septembrie2007
Anul acesta nu ajunsesem deloc in Crai si ni se facuse tare dor asa ca pana la urma ne-am alocat o saptamana intreaga ca sa ne bucuram de acesti munti si sa sarbatorim graduarea Adelei.
Plecam ca de obicei vineri seara, cu o scurta oprire la pizzeria de vis-a-vis de gara din Arad. Urmeaza o noapte linistita la cuseta iar la 6 suntem in Brasov.
Sambata si Duminica ne insotea un prieten de la Bucuresti. De fapt era o tura planificata din septembrie anul trecut, ceva mult dorit si nestiut.... descoperirea unor locuri ascunse despre care doar auzisem dar care aveau un farmec deosebit asupra noastra. Auzisem despre ele inca de la inceputul umblarilor mele prin Crai. La inceput erau ca niste locuri sfinte de care nu te poti apropia oricum, si nici nu indrazneam sa ma gandesc sa le ating... apoi Craiul a inceput sa mi se descopere mai intai pe traseele marcate, apoi incetul cu incetul am pornit-o inspre nemarcate... si-atunci a inceput a se instaura aceea dorintza dupa aceste locuri ascunse... oare voi ajunge la ele?... mi se vor descoperi?..... Prima zi era destinata lor... deci o pornim intr-acolo... o parte din drum il cunosteam, mai fusesem pe el. Era week-end si vremea era frumoasa asa ca ne intalnim cu mai multi turisti care plecasera spre alte nemarcate. Noi evitam sa spunem incotro mergem dar la izvoarele Vladuscei un cuplu ne intreaba direct daca o pornim "intr-acolo". De fapt si ei aveau acelasi drum, fata nu mai fusese de 4 ani pe acolo si tare i se mai facuse dor de acele locuri. Ne mai dau cateva indicatii si ei o pornesc inainte... nu stam nici noi mult ca sa nu le pierdem urma de tot..... imi place mult potecuta prin padure, si arata destul de umblata... drumul acesta prin padure mi se paru foarte scurt, nu stiu de ce, si deodata inaintea noastra se dezvaluie acel lacas.... Castelul Craitei. Nu zabovim mult...., probabil ca vom reveni acolo, poate intr-o tura mai lejera doar ca sa ne bucuram de gazduirea acelui lacas. Urmam drumul spre Aninata, iesirea in braul de mijloc si apoi creatsa. Fiind week-end preferam sa mergem totusi inspre Refugiul din grind in speranta ca nu va fi chiar atat de aglomerat. Pana la urma se aduna 10 oameni in refugiu plus doua corturi afara.
Duminica dimineatza inca inainte de ivirea zorilor nu mai suport ingramadeala din refugiu si ies sa-mi continui somnul afara. Dar spectacolul ce incepe sa se contureze in zari imi atrage mai tare atentia decat somnul. Asa ca stau frumusel in sacul de dormit dar cu ochii larg deschisi sa prind fiecare moment al ivirii zorilor. Ne intidem destul de mult cu micul dejun in sacii de dormit, si parca am sta mai mult .... dar o pornim si noi inspre Ascutit. Acolo o alta pauza iar apoi in jos pe braul Cioranga Mare. Intai ne bucuram de spectacolul peretilor pe langa care trecem, apoi idendificam intrarile pe diferitele valcele. De la ref Sperantelor, prietenul nostru ne propune o alta varianta de a cobora pe un horn cu grohotis si piatra friabila.
Luni ne dam seama ca muschii nostri se resimt dupa aceste zile asa ca amanam traseul pe Valcelul cu fereastra pentru o alta zi si ne gandim sa facem ceva mai usor, asa de relaxare si ne decidem pentru Anghelide. Din nou spre Vladusca, de data asta, fiind luni nu mai intalnim pe nimeni. Suntem doar noi doua si maria sa, Craiul. Din nou o zi superba, senina. Pare ca si natura se bucura la acest inceput de toamna si ne primeste in fiecare zi cu mult soare. La iesirea din canion o luam pe braul de mijloc pana la nivelul amfiteatrului coltilor gemeni. Stam ceva la plaja, iar apoi o pornim in jos. Cred ca valcelul acela ar trebui sa fie Valea Podurilor. Odata, pe la inceputuri cand inca eram in cautarea traseului Anghelide am urcat odata pe muchia cotofenei si am ajuns in braul de mijloc in aceasta zona. Atunci incercasem sa urcam mai departe in sus si am ajuns pana in amfiteatru. Acum o pornim in jos. Coboram vreo patru saritori mai mici. Pana aici imi aminteam traseul. Dar apoi inaintea noastra in jos, arata tare abrupt si nu-mi aduceam aminte sa fi coborat pe acolo asa ca facem la dreapta pe un fel de brau care se continua apoi in padure. Intalnim si niste momai asa ca ne luam dupa ele. Padurea imi pare cunoscuta, da, mai trecusem pe acolo si iesisem in Poiana Cotofenei, dar nu stiu cum se face ca de data asta o ratam. De la un moment dat imi dau seama ca e o zona noua pe unde nu am mai fost, dar continuam dupa momai. Padurea arata destul de ravasit. Candva fusese o furtuna destul de puternica si multi copaci erau doborati la pamant cu tot cu radacina. Dar pierdem si poteca, si momaile... doar padure ravasita.... ce-i de facut??? O pornim pe panta spre vale in speranta ca vom iesi din padure inainte de a se lasa intunerecul. Rasuflam usurate cand dam de un culuar in acea padure, dupa ceva timp iata si un fir de apa ce duce la vale. Si noi dupa el.
Nu stiam sigur unde vom iesi, speram sa nu fie departe de Plaiul Foii ca sa putem sa ne mai comandam ceva de mancare :)) Si ce sa vezi, paraiasul acela ne-a scos direct in fata cabanei de la Plaiul Foii.
Marti durerea de muschi este si mai acuta si ca nu prea vom putea face traseul propus. Ne gandim ce posibilitati am avea de a face valcelul cu plecare din Curmatura deoarece de miercuri vom traversa Craii inspre cabana Curmatura. Este posibil, asa ca declaram ziua de marti, zi de odihna generala.
Miercuri trebuie sa parasim Plaiul Foii dar nu inainte de a ne bucura de inca o portie de papanasi umpluti cu dulceatza de afine. Ah, da buni au fost.
Rucsacul meu era destul de greu cu tot felul de incarcatoare, care de altfel nu prea le-am folosit, asa ca preferam sa traversam prin Saua Crapaturii. Aici intalnim si o capra neagra care nu prea era deranjata de apropierea noastra. Pastea linistita si doar din cand in cand ne mai arunca cate o privire. Durerile musculare au trecut asa ca ne gandim la valcelul cu fereastra.
Joi creasta este acoperita de nori. Totusi plecam de la Curmatura de cum se face lumina. Facem o ora pana in Saua Padinei Inchise apoi 45 min pana la Vf. Ascutit. In creasta vant foarte puternic si ceatza pe partea cu cabana Curmatura. De cealalta parte a crestei insa e vizibilitate foarte buna. Ba chiar se vede Plaiul Foii in soare. De abia asteptam sa coboram din creasta ca sa scapam de vantul acela puternic. Coboram pe acelasi drum deja cunoscut, adica Braul Cioranga Mare. Valcelul cu fereastra e o adevarata incantare. Ne place tare mult stancaria asta. Acum un an in septembrie cand am fost prima data pe el, mi-am zis ca trebuie sa o aduc si pe Adela pe acolo. Si iata-ne acum acolo. Ajungem neasteptat de repede la Fereastra. De aici trecem in Valcelul cu Smardar iar apoi in partea de sus a Canionului Cioranga. Se vede tare frumos intre peretii acestui Canion. Imi doresc odata sa urc si pe acolo :))) Urmam momaile care se vad din loc in loc si iesim in creasta foarte aproape de varful Ascutit. E ora 1 fara 10. Nici nu ne vine sa credem ca asa de repede am ajuns inapoi. Stam vreo ora la varful ascutit iar apoi o pornim incet pe padinile frumoase inapoi spre Curmatura.
Vineri profitam de reintoarcerea prietenului nostru de la Bucuresti si facem o tura cu masina prin satele de prin prejur. Ne-a impresionat foarte mult satul Magura cu casutele lui imprastiate pe coline si cu privelistea deosebita a Craiului. Si cum nu putea trece ziua fara catarat incercam cheile Muierii si Cheile Oratii.
Sambata, in ultima zi a concediului meu, facem o vizita prin Poiana Brasov, o urcare pana pe Postavaru cu telecabina :))). Coboram pe jos si facem o scurta oprire pe la Cabana Postavaru unde incercam prajiturile de acolo....
Cam asta a fost: 8 zile pline de soare, de incantare, de peisaje deosebite... am stamparat putin dorul de Crai... de fapt cred ca l-am aprins mai tare :)))
http://picasaweb.google.com/damaris4d/PiatraCraiului2229Septembrie2007
Anul acesta nu ajunsesem deloc in Crai si ni se facuse tare dor asa ca pana la urma ne-am alocat o saptamana intreaga ca sa ne bucuram de acesti munti si sa sarbatorim graduarea Adelei.
Plecam ca de obicei vineri seara, cu o scurta oprire la pizzeria de vis-a-vis de gara din Arad. Urmeaza o noapte linistita la cuseta iar la 6 suntem in Brasov.
Sambata si Duminica ne insotea un prieten de la Bucuresti. De fapt era o tura planificata din septembrie anul trecut, ceva mult dorit si nestiut.... descoperirea unor locuri ascunse despre care doar auzisem dar care aveau un farmec deosebit asupra noastra. Auzisem despre ele inca de la inceputul umblarilor mele prin Crai. La inceput erau ca niste locuri sfinte de care nu te poti apropia oricum, si nici nu indrazneam sa ma gandesc sa le ating... apoi Craiul a inceput sa mi se descopere mai intai pe traseele marcate, apoi incetul cu incetul am pornit-o inspre nemarcate... si-atunci a inceput a se instaura aceea dorintza dupa aceste locuri ascunse... oare voi ajunge la ele?... mi se vor descoperi?..... Prima zi era destinata lor... deci o pornim intr-acolo... o parte din drum il cunosteam, mai fusesem pe el. Era week-end si vremea era frumoasa asa ca ne intalnim cu mai multi turisti care plecasera spre alte nemarcate. Noi evitam sa spunem incotro mergem dar la izvoarele Vladuscei un cuplu ne intreaba direct daca o pornim "intr-acolo". De fapt si ei aveau acelasi drum, fata nu mai fusese de 4 ani pe acolo si tare i se mai facuse dor de acele locuri. Ne mai dau cateva indicatii si ei o pornesc inainte... nu stam nici noi mult ca sa nu le pierdem urma de tot..... imi place mult potecuta prin padure, si arata destul de umblata... drumul acesta prin padure mi se paru foarte scurt, nu stiu de ce, si deodata inaintea noastra se dezvaluie acel lacas.... Castelul Craitei. Nu zabovim mult...., probabil ca vom reveni acolo, poate intr-o tura mai lejera doar ca sa ne bucuram de gazduirea acelui lacas. Urmam drumul spre Aninata, iesirea in braul de mijloc si apoi creatsa. Fiind week-end preferam sa mergem totusi inspre Refugiul din grind in speranta ca nu va fi chiar atat de aglomerat. Pana la urma se aduna 10 oameni in refugiu plus doua corturi afara.
Duminica dimineatza inca inainte de ivirea zorilor nu mai suport ingramadeala din refugiu si ies sa-mi continui somnul afara. Dar spectacolul ce incepe sa se contureze in zari imi atrage mai tare atentia decat somnul. Asa ca stau frumusel in sacul de dormit dar cu ochii larg deschisi sa prind fiecare moment al ivirii zorilor. Ne intidem destul de mult cu micul dejun in sacii de dormit, si parca am sta mai mult .... dar o pornim si noi inspre Ascutit. Acolo o alta pauza iar apoi in jos pe braul Cioranga Mare. Intai ne bucuram de spectacolul peretilor pe langa care trecem, apoi idendificam intrarile pe diferitele valcele. De la ref Sperantelor, prietenul nostru ne propune o alta varianta de a cobora pe un horn cu grohotis si piatra friabila.
Luni ne dam seama ca muschii nostri se resimt dupa aceste zile asa ca amanam traseul pe Valcelul cu fereastra pentru o alta zi si ne gandim sa facem ceva mai usor, asa de relaxare si ne decidem pentru Anghelide. Din nou spre Vladusca, de data asta, fiind luni nu mai intalnim pe nimeni. Suntem doar noi doua si maria sa, Craiul. Din nou o zi superba, senina. Pare ca si natura se bucura la acest inceput de toamna si ne primeste in fiecare zi cu mult soare. La iesirea din canion o luam pe braul de mijloc pana la nivelul amfiteatrului coltilor gemeni. Stam ceva la plaja, iar apoi o pornim in jos. Cred ca valcelul acela ar trebui sa fie Valea Podurilor. Odata, pe la inceputuri cand inca eram in cautarea traseului Anghelide am urcat odata pe muchia cotofenei si am ajuns in braul de mijloc in aceasta zona. Atunci incercasem sa urcam mai departe in sus si am ajuns pana in amfiteatru. Acum o pornim in jos. Coboram vreo patru saritori mai mici. Pana aici imi aminteam traseul. Dar apoi inaintea noastra in jos, arata tare abrupt si nu-mi aduceam aminte sa fi coborat pe acolo asa ca facem la dreapta pe un fel de brau care se continua apoi in padure. Intalnim si niste momai asa ca ne luam dupa ele. Padurea imi pare cunoscuta, da, mai trecusem pe acolo si iesisem in Poiana Cotofenei, dar nu stiu cum se face ca de data asta o ratam. De la un moment dat imi dau seama ca e o zona noua pe unde nu am mai fost, dar continuam dupa momai. Padurea arata destul de ravasit. Candva fusese o furtuna destul de puternica si multi copaci erau doborati la pamant cu tot cu radacina. Dar pierdem si poteca, si momaile... doar padure ravasita.... ce-i de facut??? O pornim pe panta spre vale in speranta ca vom iesi din padure inainte de a se lasa intunerecul. Rasuflam usurate cand dam de un culuar in acea padure, dupa ceva timp iata si un fir de apa ce duce la vale. Si noi dupa el.
Nu stiam sigur unde vom iesi, speram sa nu fie departe de Plaiul Foii ca sa putem sa ne mai comandam ceva de mancare :)) Si ce sa vezi, paraiasul acela ne-a scos direct in fata cabanei de la Plaiul Foii.
Marti durerea de muschi este si mai acuta si ca nu prea vom putea face traseul propus. Ne gandim ce posibilitati am avea de a face valcelul cu plecare din Curmatura deoarece de miercuri vom traversa Craii inspre cabana Curmatura. Este posibil, asa ca declaram ziua de marti, zi de odihna generala.
Miercuri trebuie sa parasim Plaiul Foii dar nu inainte de a ne bucura de inca o portie de papanasi umpluti cu dulceatza de afine. Ah, da buni au fost.
Rucsacul meu era destul de greu cu tot felul de incarcatoare, care de altfel nu prea le-am folosit, asa ca preferam sa traversam prin Saua Crapaturii. Aici intalnim si o capra neagra care nu prea era deranjata de apropierea noastra. Pastea linistita si doar din cand in cand ne mai arunca cate o privire. Durerile musculare au trecut asa ca ne gandim la valcelul cu fereastra.
Joi creasta este acoperita de nori. Totusi plecam de la Curmatura de cum se face lumina. Facem o ora pana in Saua Padinei Inchise apoi 45 min pana la Vf. Ascutit. In creasta vant foarte puternic si ceatza pe partea cu cabana Curmatura. De cealalta parte a crestei insa e vizibilitate foarte buna. Ba chiar se vede Plaiul Foii in soare. De abia asteptam sa coboram din creasta ca sa scapam de vantul acela puternic. Coboram pe acelasi drum deja cunoscut, adica Braul Cioranga Mare. Valcelul cu fereastra e o adevarata incantare. Ne place tare mult stancaria asta. Acum un an in septembrie cand am fost prima data pe el, mi-am zis ca trebuie sa o aduc si pe Adela pe acolo. Si iata-ne acum acolo. Ajungem neasteptat de repede la Fereastra. De aici trecem in Valcelul cu Smardar iar apoi in partea de sus a Canionului Cioranga. Se vede tare frumos intre peretii acestui Canion. Imi doresc odata sa urc si pe acolo :))) Urmam momaile care se vad din loc in loc si iesim in creasta foarte aproape de varful Ascutit. E ora 1 fara 10. Nici nu ne vine sa credem ca asa de repede am ajuns inapoi. Stam vreo ora la varful ascutit iar apoi o pornim incet pe padinile frumoase inapoi spre Curmatura.
Vineri profitam de reintoarcerea prietenului nostru de la Bucuresti si facem o tura cu masina prin satele de prin prejur. Ne-a impresionat foarte mult satul Magura cu casutele lui imprastiate pe coline si cu privelistea deosebita a Craiului. Si cum nu putea trece ziua fara catarat incercam cheile Muierii si Cheile Oratii.
Sambata, in ultima zi a concediului meu, facem o vizita prin Poiana Brasov, o urcare pana pe Postavaru cu telecabina :))). Coboram pe jos si facem o scurta oprire pe la Cabana Postavaru unde incercam prajiturile de acolo....
Cam asta a fost: 8 zile pline de soare, de incantare, de peisaje deosebite... am stamparat putin dorul de Crai... de fapt cred ca l-am aprins mai tare :)))
Saturday, July 14, 2007
Acasa pe taramurile zeilor (7-14 Iulie 2007)
http://picasaweb.google.com/damaris4d/Olympus714Iulie2007
Planurile noastre de acasa au fost cam asa: 3 zile la munte si 4 zile la mare. Cititi in continuare si vedeti ce s-a intamplat :)))
Plecam sambata seara cu cursa charter Timisoara-Salonic la 22.30. Zborul pana la Salonic e de 1h10min. Din aeroport aveam transportul asigurat pana la hotel in Paralia Katerini. Ajungem la hotel in jur de ora 1.30. Ne lasam bagajele si apoi iesim afara sa cautam ceva de mancare :)) Gasim un ultim magazin deschis, mai mergem si pana la mare sa intram cu picioarele in apa dupa care ne intoarcem la hotel, mancam si ne culcam.
Duminica dimineatza ne trezim devreme, ne pregatim rucsacii pentru 3 zile de munte si o intindem din hotel. Luam un autobus din Paralia pana in Katerini(1.15€), apoi altul din Katerini in Litohoro(2€) - un orasel foarte pitoresc de la poalele Olimpului. De aici exista doua variante pentru a ajunge in Prionia(1000m): ori taxi(22€), ori prin valea lui Enipeas (un traseu de 6h). Decidem sa urcam cu taxiul si sa trecem prin valea lui Enipeas la intoarcere.
Drumul cu taxiul nu a fost deloc pe plac stomacului meu si abia am asteptat sa ma dau jos din masina. In Prionia ne umplem sticlele cu apa si o pornim la drum. Deja e foarte cald si ne asteapta inainte un drum de 3h dupa cele cate citisem, care de fapt au fost 4 :). Foarte aglomerat drumul acesta care urca din Prionia la Refugiul A. E adevarat ca era si Duminica dar ceea ce era de apreciat erau o multime de oameni in varsta care faceau traseul acesta. Si ne gandeam noi daca vom fi in stare sa mai facem trasee din acestea peste 30 de ani :)). Ultima bucata spre refugiul A paraseste padurea si urca abrupt in serpentine. Dar spre bucuria noastra gasim zona plina cu fragute ceea ce genereaza o pauza de vreo jumatate de ora :). Asa sa ne mai treaca frustrarea ca n-am prins fragutele in Poiana Marului. Ciudat ni s-a parut ca ceilalti turisti nu erau dornici sa guste aceste delicatese. Un ultim urcus final si suntem la refugiul A. Nu stiu de ce se numesc aceste constructii refugii pentru ca ele sunt cabane in toata regula. Aceasta are vreo 100 de locuri de cazare, foarte curata si dotata cu toate cele. Cazare pe noapte este de 10€. La intrare exista dulapioare in care se lasa bocancii iar in interior ai voie doar cu slapi. Totul e foarte curat, foarte ingrijit iar cei de acolo sunt foarte primitori. Ne cazam pentru 2 nopti iar dupa masa ne-o petrecem lenevind in soare. Cabana in sine ma duce oarecum cu gandul la Curmatura, la fel si stancariile ce se vad in sus. Parca ar fi locuri familiare..... ah, imi place... Stingerea e la ora 22. Inainte de culcare mai intrebam la ce ora rasare soarele: 6.04.
Luni ne trezim la 5.55 si o zbughim afara... e inca racoare, dar nu pentru mult timp. Ne luam micul dejun in lumina rasaritului la 2100m. Majoritatea se pregatesc de plecare pe traseu. Noi suntem gata la 7.20. "Autostrada E4" e foarte aglomerata ceea ce nu prea e placul nostru. Dupa vreo 5 min de la plecare intalnim un indicator spre Refugiul C: 1h30'. Scoatem repede harta si ne hotaram sa o luam pe acest drum. Ceea ce s-a dovedit a fi o hotarare foarte inspirata :)). E adevarat ca am avut o mica patzanie legata de faptul ca la un moment dat am pierdut marcajul si ne-am trezit ca nu mai gasim nici o pata rosie(acesta este marcajul lor), inapoi nu ne venea sa ne intoarcem asa ca am studiat putin harta, vaile si muchiile si ne hotaram sa o luam pe o muchie in sus. Dupa vreo jumatate de ora gasim din nou "petele rosii": iehehe!!!!!. Dupa o 1h40min de la indicator suntem sus pe platoul muzelor la refugiul C(2648m). In apropierea refugiului vreo 10 capre salbatice pasc linistite intr-o sa. Ne apropiem si incercam sa le fotografiem dar caprele o iau inspre rapa. Refugiul C e micut si cochet cu o priveliste splendida inspre "Tronul lui Zeus". Doi tipi stau si dorm in saci de dormit in afara refugiului. Ne saluta, ne intreaba de planurile ce le avem. Spre Mithykas. Pornim de la Refugiul C inspre Refugiul SEO. Acesta e mai mare, si am aflat mai tarziu ca ar fi refugiul de la cea mai mare altitudine din Balcani (2760m). Suntem uimite de constructiile acestea la o asa de mare altitudine. Dupa refugiul SEO intalnim alte capre salbatice, si apoi alta la baza tronului lui Zeus. Ocolim tronul lui Zeus pe la baza lui. Apoi intalnim un indicator inspre Stefani. Lasam traseul acesta si continuam inspre Mithykas. Plin de stancarii in jur ceea e pe placul nostru pe deplin. Din nou ne ducem cu gandul la Piatra Craiului. Suntem pe varf in jurul orei 12 unde facem si o binemeritata pauza de hranire a stomacului cu peanutbutter. Poze... ne semnam si noi in jurnalul de pe varf, un telefon acasa... si stat la soare. Raman impresionata de peretii aceea ce se inalta sute de metri. O caldare imensa se deschide la picioarele noastre. Pornim apoi spre Skala unde ne intalnim cu un grup de studenti americani. Varful Skolio nu ne atrage deloc asa ca pe acesta il sarim si pornim spre drumul ce duce la Refugiul A. De la Skala la Refugiul A drumul e foarte usor, o poteca ce coboara continu, asa ca ne felicitam ca am luat-o prin hornuri la venire. Stancariile sunt mult mai fascinante decat aceasta poteca..... La 14.30 suntem din nou la refugiul A. Ni se pare ciudat sa terminam un traseu asa de repede.... numai bine, inca o dupamasa de trandaveala :))) Dar e o trandaveala tare placuta aici la 2100 :)))
Marti e dedicata drumului inapoi spre Litohoro si apoi la mare. Din nou poze la rasarit, mic dejun, ne luam ramas bun de la gazdele noastre si o pornim la drum. Drumul pana in Prionia e foarte usor acum:) doar coboram :)) Pe valea lui Enipeas este insa altceva :). Paraiasul formeaza tot felul de lagune cu apa verde si linistitoare. Pacat ca e interzis sa-ti racoresti picioarele in apa. Apoi drumul coboara si urca si iar coboara si iar urca si iar coboara si iar urca pana cand simti ca deja e mai mult decat suficient si ai vrea sa se termine.... si se termina intr-un final in pitorescul orasel Litohoro.
Din nou drumul cu autocarul si apoi cu atobusul. Hotel - costumul de baie - si mare. Cam aici ar trebui sa se termine povestirea mea, dar.....
Dupa o ora si jumatate de balaceala in mare ne apuca " o mancarime " de a dormi o noapte la refugiul C pe platoul muzelor, asta ar insemna miercuri si joi pe munte si ne mai ramane vineri si sambata la mare.... intai o faram de gand... care apoi se cuibareste in mintea ta de nu-ti mai da pace... ce-i de facut??? spalat haine, dat telefon la refugiul C pentru cazare . Nu ne raspunde nimeni asa ca vorbim tot cu tanti Maria de la refugiul A. Acest aspect rezolvat ardem de nerabdare de apleca din nou pe munte :)))
Miercuri dimineata acelasi traseu, dar de data aceasta prindem un taximetrist care urca mult mai incet asa ca de data acesta stomacul meu nu mai are nici o problema. Din Prionia pana la refugiul A drumul nostru de data acesta e de doar 2h10'. No ca am reusit sa injumatatim timpul. :) Restul zilei trandavim din nou la refugiul A si o pornim in sus doar seara cand se mai racoreste. 1h20m pana la refugiul C. Gasim bucata ce ne indusese in eraoare data trecuta. Era de fapt un marcaj ce cobora la o platforma pentru elicoptere.
Seara stam la soare in fata refugiului C si mergem sa vedem apusul de soare de pe Ilias. Mai urcasera in acea seara si un grup de greci care se pregateau sa devina un fel de insotitori de traseu.
Joi dimineatza ne trezim inaintea tuturor cu cateva minute inainte de rasaritul soarelui. Un spectacol deosebit la rasarit cand o lumina portocalie cade peste tronul lui Zeus, parca ar fi aprins :). Cei de la refugiu ne vorbesc despre traseul ce urca pe Stefani care ar fi mult mai frumos decat pe Mithykas dar ca ultimii 10m sunt foarte expusi. Ne hotaram sa incercam, asa ca numai bine vom face alt traseu. Deci din nou la catarat pe stanci, pietre, abisuri.... ajungem sus pe un varf, urmeaza un V si apoi ultima urcare. Deoparte si de alta abisuri, sute de metri sub noi. Ma incumet inainte, trec de acel V si incep urcarea finala. Urc vreo trei metri dupa care ar fi trebuit sa parcurg in lateral cativa pasi pe partea cea mai expusa a versantului. Nu ar fi fost probleme de prize dar problema era ca nu eram obisnuita cu o asemenea inaltime sub mine. Parca oasele incep sa se inmoaie la gandul ca voi fi lipita de perete si doar un singur varf de bocanc gresit pus m-ar putea face sa cad in gol vreo 600m. Inima incepe sa bata mai tare, mainile parca nu mai vor sa asculte ce le comanda creierul ... iar atunci iau decizia de a ma intoarce inapoi. Un sentiment ciudat ne cuprinde, oarecum o frustrare ca n-am reusit sa ajungem pe varf.... poate ca daca ar fi fost cineva acolo care sa ne sustina moral am fi reusit. Va ramane pe alta data.....
Ne intoarcem din nou la refugiul A, din nou trandaveala, mancare, stat la soare. Ne gandim la ce ora ar trebui sa ne chemam taxiul in Prionia.... si totusi .... nu .... din nou acea chemare a muntelui, din nou mai sus in loc sa coboram, din nou ideea de a ne intoarce la refugiul C si sa mai dormim o noapte acolo... si din moment ce a aparut acest acest gand nu mai poti sa-i faci fata. Seara la 6 o pornim din nou in sus :))) da spre refugiul C. De data asta facem doar 1h5'. Seara suntem invitate sa vizionam cu ceilalti un documentar despre catarare .... da:) la 2648m exista laptop, exista videoproiector :))).
Vineri dimineata desi ne trezim devreme lenevim in pat pana ce grupul de greci pleaca de la refugiu. Apoi coboram, luam micul dejun, costumele de baie si stam la plaja la 2648. Asta da viata :)))) La ora 14 plecam spre refugiul A unde mai facem o pauza sa luam o ultima masa. Rugam pe tanti sa ne cheme un taxi pentru Prionia. Cu greu ne despartim de aceste locuri. Chiar tanti de acolo ne intreaba daca suntem sigure ca plecam ca ea nu e sigura de asta :))). Locurile astea ne-au devenit dragi. Ne simtim ca si acasa.... :) ceea ce devine periculos pentru noi :)))
Sambata a trebuit sa eliberam camera de hotel dimineata iar avionul era abia seara, ceea ce ne face sa luam calea din nou spre Litohoro. Dar de data acesta ne oprim aici, in acest pitoresc satuc de munte...
Ce-as putea sa mai spun e ca pe avion inspre Timisoara deja au inceput sa se infiripe unele planuri de a ne intoarce la sfarsitul lui Septembrie in acele locuri deosebite.... vom vedea.....
Planurile noastre de acasa au fost cam asa: 3 zile la munte si 4 zile la mare. Cititi in continuare si vedeti ce s-a intamplat :)))
Plecam sambata seara cu cursa charter Timisoara-Salonic la 22.30. Zborul pana la Salonic e de 1h10min. Din aeroport aveam transportul asigurat pana la hotel in Paralia Katerini. Ajungem la hotel in jur de ora 1.30. Ne lasam bagajele si apoi iesim afara sa cautam ceva de mancare :)) Gasim un ultim magazin deschis, mai mergem si pana la mare sa intram cu picioarele in apa dupa care ne intoarcem la hotel, mancam si ne culcam.
Duminica dimineatza ne trezim devreme, ne pregatim rucsacii pentru 3 zile de munte si o intindem din hotel. Luam un autobus din Paralia pana in Katerini(1.15€), apoi altul din Katerini in Litohoro(2€) - un orasel foarte pitoresc de la poalele Olimpului. De aici exista doua variante pentru a ajunge in Prionia(1000m): ori taxi(22€), ori prin valea lui Enipeas (un traseu de 6h). Decidem sa urcam cu taxiul si sa trecem prin valea lui Enipeas la intoarcere.
Drumul cu taxiul nu a fost deloc pe plac stomacului meu si abia am asteptat sa ma dau jos din masina. In Prionia ne umplem sticlele cu apa si o pornim la drum. Deja e foarte cald si ne asteapta inainte un drum de 3h dupa cele cate citisem, care de fapt au fost 4 :). Foarte aglomerat drumul acesta care urca din Prionia la Refugiul A. E adevarat ca era si Duminica dar ceea ce era de apreciat erau o multime de oameni in varsta care faceau traseul acesta. Si ne gandeam noi daca vom fi in stare sa mai facem trasee din acestea peste 30 de ani :)). Ultima bucata spre refugiul A paraseste padurea si urca abrupt in serpentine. Dar spre bucuria noastra gasim zona plina cu fragute ceea ce genereaza o pauza de vreo jumatate de ora :). Asa sa ne mai treaca frustrarea ca n-am prins fragutele in Poiana Marului. Ciudat ni s-a parut ca ceilalti turisti nu erau dornici sa guste aceste delicatese. Un ultim urcus final si suntem la refugiul A. Nu stiu de ce se numesc aceste constructii refugii pentru ca ele sunt cabane in toata regula. Aceasta are vreo 100 de locuri de cazare, foarte curata si dotata cu toate cele. Cazare pe noapte este de 10€. La intrare exista dulapioare in care se lasa bocancii iar in interior ai voie doar cu slapi. Totul e foarte curat, foarte ingrijit iar cei de acolo sunt foarte primitori. Ne cazam pentru 2 nopti iar dupa masa ne-o petrecem lenevind in soare. Cabana in sine ma duce oarecum cu gandul la Curmatura, la fel si stancariile ce se vad in sus. Parca ar fi locuri familiare..... ah, imi place... Stingerea e la ora 22. Inainte de culcare mai intrebam la ce ora rasare soarele: 6.04.
Luni ne trezim la 5.55 si o zbughim afara... e inca racoare, dar nu pentru mult timp. Ne luam micul dejun in lumina rasaritului la 2100m. Majoritatea se pregatesc de plecare pe traseu. Noi suntem gata la 7.20. "Autostrada E4" e foarte aglomerata ceea ce nu prea e placul nostru. Dupa vreo 5 min de la plecare intalnim un indicator spre Refugiul C: 1h30'. Scoatem repede harta si ne hotaram sa o luam pe acest drum. Ceea ce s-a dovedit a fi o hotarare foarte inspirata :)). E adevarat ca am avut o mica patzanie legata de faptul ca la un moment dat am pierdut marcajul si ne-am trezit ca nu mai gasim nici o pata rosie(acesta este marcajul lor), inapoi nu ne venea sa ne intoarcem asa ca am studiat putin harta, vaile si muchiile si ne hotaram sa o luam pe o muchie in sus. Dupa vreo jumatate de ora gasim din nou "petele rosii": iehehe!!!!!. Dupa o 1h40min de la indicator suntem sus pe platoul muzelor la refugiul C(2648m). In apropierea refugiului vreo 10 capre salbatice pasc linistite intr-o sa. Ne apropiem si incercam sa le fotografiem dar caprele o iau inspre rapa. Refugiul C e micut si cochet cu o priveliste splendida inspre "Tronul lui Zeus". Doi tipi stau si dorm in saci de dormit in afara refugiului. Ne saluta, ne intreaba de planurile ce le avem. Spre Mithykas. Pornim de la Refugiul C inspre Refugiul SEO. Acesta e mai mare, si am aflat mai tarziu ca ar fi refugiul de la cea mai mare altitudine din Balcani (2760m). Suntem uimite de constructiile acestea la o asa de mare altitudine. Dupa refugiul SEO intalnim alte capre salbatice, si apoi alta la baza tronului lui Zeus. Ocolim tronul lui Zeus pe la baza lui. Apoi intalnim un indicator inspre Stefani. Lasam traseul acesta si continuam inspre Mithykas. Plin de stancarii in jur ceea e pe placul nostru pe deplin. Din nou ne ducem cu gandul la Piatra Craiului. Suntem pe varf in jurul orei 12 unde facem si o binemeritata pauza de hranire a stomacului cu peanutbutter. Poze... ne semnam si noi in jurnalul de pe varf, un telefon acasa... si stat la soare. Raman impresionata de peretii aceea ce se inalta sute de metri. O caldare imensa se deschide la picioarele noastre. Pornim apoi spre Skala unde ne intalnim cu un grup de studenti americani. Varful Skolio nu ne atrage deloc asa ca pe acesta il sarim si pornim spre drumul ce duce la Refugiul A. De la Skala la Refugiul A drumul e foarte usor, o poteca ce coboara continu, asa ca ne felicitam ca am luat-o prin hornuri la venire. Stancariile sunt mult mai fascinante decat aceasta poteca..... La 14.30 suntem din nou la refugiul A. Ni se pare ciudat sa terminam un traseu asa de repede.... numai bine, inca o dupamasa de trandaveala :))) Dar e o trandaveala tare placuta aici la 2100 :)))
Marti e dedicata drumului inapoi spre Litohoro si apoi la mare. Din nou poze la rasarit, mic dejun, ne luam ramas bun de la gazdele noastre si o pornim la drum. Drumul pana in Prionia e foarte usor acum:) doar coboram :)) Pe valea lui Enipeas este insa altceva :). Paraiasul formeaza tot felul de lagune cu apa verde si linistitoare. Pacat ca e interzis sa-ti racoresti picioarele in apa. Apoi drumul coboara si urca si iar coboara si iar urca si iar coboara si iar urca pana cand simti ca deja e mai mult decat suficient si ai vrea sa se termine.... si se termina intr-un final in pitorescul orasel Litohoro.
Din nou drumul cu autocarul si apoi cu atobusul. Hotel - costumul de baie - si mare. Cam aici ar trebui sa se termine povestirea mea, dar.....
Dupa o ora si jumatate de balaceala in mare ne apuca " o mancarime " de a dormi o noapte la refugiul C pe platoul muzelor, asta ar insemna miercuri si joi pe munte si ne mai ramane vineri si sambata la mare.... intai o faram de gand... care apoi se cuibareste in mintea ta de nu-ti mai da pace... ce-i de facut??? spalat haine, dat telefon la refugiul C pentru cazare . Nu ne raspunde nimeni asa ca vorbim tot cu tanti Maria de la refugiul A. Acest aspect rezolvat ardem de nerabdare de apleca din nou pe munte :)))
Miercuri dimineata acelasi traseu, dar de data aceasta prindem un taximetrist care urca mult mai incet asa ca de data acesta stomacul meu nu mai are nici o problema. Din Prionia pana la refugiul A drumul nostru de data acesta e de doar 2h10'. No ca am reusit sa injumatatim timpul. :) Restul zilei trandavim din nou la refugiul A si o pornim in sus doar seara cand se mai racoreste. 1h20m pana la refugiul C. Gasim bucata ce ne indusese in eraoare data trecuta. Era de fapt un marcaj ce cobora la o platforma pentru elicoptere.
Seara stam la soare in fata refugiului C si mergem sa vedem apusul de soare de pe Ilias. Mai urcasera in acea seara si un grup de greci care se pregateau sa devina un fel de insotitori de traseu.
Joi dimineatza ne trezim inaintea tuturor cu cateva minute inainte de rasaritul soarelui. Un spectacol deosebit la rasarit cand o lumina portocalie cade peste tronul lui Zeus, parca ar fi aprins :). Cei de la refugiu ne vorbesc despre traseul ce urca pe Stefani care ar fi mult mai frumos decat pe Mithykas dar ca ultimii 10m sunt foarte expusi. Ne hotaram sa incercam, asa ca numai bine vom face alt traseu. Deci din nou la catarat pe stanci, pietre, abisuri.... ajungem sus pe un varf, urmeaza un V si apoi ultima urcare. Deoparte si de alta abisuri, sute de metri sub noi. Ma incumet inainte, trec de acel V si incep urcarea finala. Urc vreo trei metri dupa care ar fi trebuit sa parcurg in lateral cativa pasi pe partea cea mai expusa a versantului. Nu ar fi fost probleme de prize dar problema era ca nu eram obisnuita cu o asemenea inaltime sub mine. Parca oasele incep sa se inmoaie la gandul ca voi fi lipita de perete si doar un singur varf de bocanc gresit pus m-ar putea face sa cad in gol vreo 600m. Inima incepe sa bata mai tare, mainile parca nu mai vor sa asculte ce le comanda creierul ... iar atunci iau decizia de a ma intoarce inapoi. Un sentiment ciudat ne cuprinde, oarecum o frustrare ca n-am reusit sa ajungem pe varf.... poate ca daca ar fi fost cineva acolo care sa ne sustina moral am fi reusit. Va ramane pe alta data.....
Ne intoarcem din nou la refugiul A, din nou trandaveala, mancare, stat la soare. Ne gandim la ce ora ar trebui sa ne chemam taxiul in Prionia.... si totusi .... nu .... din nou acea chemare a muntelui, din nou mai sus in loc sa coboram, din nou ideea de a ne intoarce la refugiul C si sa mai dormim o noapte acolo... si din moment ce a aparut acest acest gand nu mai poti sa-i faci fata. Seara la 6 o pornim din nou in sus :))) da spre refugiul C. De data asta facem doar 1h5'. Seara suntem invitate sa vizionam cu ceilalti un documentar despre catarare .... da:) la 2648m exista laptop, exista videoproiector :))).
Vineri dimineata desi ne trezim devreme lenevim in pat pana ce grupul de greci pleaca de la refugiu. Apoi coboram, luam micul dejun, costumele de baie si stam la plaja la 2648. Asta da viata :)))) La ora 14 plecam spre refugiul A unde mai facem o pauza sa luam o ultima masa. Rugam pe tanti sa ne cheme un taxi pentru Prionia. Cu greu ne despartim de aceste locuri. Chiar tanti de acolo ne intreaba daca suntem sigure ca plecam ca ea nu e sigura de asta :))). Locurile astea ne-au devenit dragi. Ne simtim ca si acasa.... :) ceea ce devine periculos pentru noi :)))
Sambata a trebuit sa eliberam camera de hotel dimineata iar avionul era abia seara, ceea ce ne face sa luam calea din nou spre Litohoro. Dar de data acesta ne oprim aici, in acest pitoresc satuc de munte...
Ce-as putea sa mai spun e ca pe avion inspre Timisoara deja au inceput sa se infiripe unele planuri de a ne intoarce la sfarsitul lui Septembrie in acele locuri deosebite.... vom vedea.....
Subscribe to:
Posts (Atom)
