Poiana Marului - Buza Nedeii 16-18 Noiembrie 2007
http://picasaweb.google.com/damaris4d/PoianaMaruluiBuzaNedeii1618Noiembrie2007
Noua (Adelei si mie) ne-a ramas restanta muchia aceea lunga cu poieni frumoase prin Zanoaga, Sturu spre varful Pietrii. "Restanta" - ce ciudat suna... , tzinand cont ca tind spre aceasta :).... asa ca sa-i spunem altfel : "Dorintza de Sturu". Deci, urmand aceasta "dorintza de Sturu" am reluat RT-ul lui Mita la citit, am primit chiar si track-ul pentru traseu si am inceput sa visez....
.... dar pe masura ce week-end-ul se apropia si primeam informatii cum ca in Tarcu ninge de zor si stratul de zapada ar fi de 70cm inca de la Cuntu, am inceput sa ne gandim ca poate totusi "Dorintza de Sturu" nu e chiar realizabila pentru week-end-ul acesta... si incet, incet am inceput sa amanam "Dorintza de Sturu" si sa ne indreptam atentzia spre "Reintalnirea cu Nedeia".
Asa se face ca sambata dimineatza o pornim din Poiana Marului in sus spre Muchia Nedeii. Speram ca in astea doua zile sa reusim sa parcurgem Culmea Nedeii si apoi inspre Tarcu, Cuntu. Zapada apare de cum incepem sa urcam. La inceput in strat mai subtire, apoi tot mai mare si tot mai afanata. Ceea ce ne pune probleme la inaintare, mai ales pentru cel/cea care sparge urmele. Asa ca ne schimbam destul de des. Padurea parca arata putin altfel de cum o stiam din vara :)) si poteca nu vrea sa se arate nici cum... sta ascunsa acolo sub stratul de zapada :))) .... mi-aduc aminte ca trebuie sa tin linia culmii, dar tot reusesc s-o dau in bara :). Ma "sperie" un brad rasturnat de care nu imi aduceam aminte si o luam spre stanga spre o muchie mai mica, dar aceasta se termina si ne dam seama ca trebuie sa facem cale intoarsa :))) . 'Napoi la bradul rasturnat! Offf, ce ciuda'mi e ca nu-mi aduc aminte de el! :))). Continuam in sus, padurea oricum face un fel culuar in lungul potecii, da potecii aceeia ce sta ascunsa acolo sub zapada si rade de mine :). De la un timp avem sentimentul ca ar trebui sa ajungem in curand la marginea padurii.... dar sentimentul acesta a aparut mai repede decat s-a dovedit in teren :)....
In cifre, o urcare pe care in iunie am facut-o in 1h45min acum ne-a luat mai bine de 4h.
In sfarsit suntem "sus". Avem noi asa o bucurie tot timpul cand iesim din paduri si ajungem pe creasta :)) Dar, ehe... inainte mult mai este!!!.... Aici totusi inaintarea e mai usoara, ba zapada mai e spulberata si se vad smocuri de iarba, ba ne mai afundam in alte parti, ba e mai intarita si ne tine deasupra..... dar vai.... iar am uitat ca muchia aceasta e asa de lunga... si picioarele mele parca merg tot mai incet.... si in mintea mea incep sa-mi tin o mustruluiala zdravana ca n-am mai mers la sala de o luna si acu' trag ponoasele lenii mele :)). Pe la ora 16 ne oprim undeva dupa varful Buza Nedeii si ne hotaram sa punem cortul, ne intoarcem putin pana dupa piramida geodezica si gasim un loc de cort. Actiunea aceasta dureaza ceva vreme ca iata se lasa si intunerecul pana cand suntem gata.
Ce bine, la caldura, mancare calda, supa, pireu, cacao: un adevarat festin :)))
Duminica ne trezim cu ceatza si viscol (nu foarte puternic, am putea spune chiar bland pentru Tarcu). Lenevim mult in sacii de dormit... din nou mancare si apoi trebuie sa si impachetam... De cum ajungem in padure vantul se opreste.... iar Adela incepe sa zburde de fericire prin zapada mare si afanata :))) Se pare ca in aceeasi zi mai zburdara pe acolo si ursii pentru ca le-am intersectat urmele de mai multe ori... probabil ca le-a placut poteca facuta de noi cu o zi inainte :)))
Cam acesta a fost week-end-ul nostru; e adevarat, departe de ceea ce ne-am propus dar mai bogati cu noi experiente, mai bogati cu bucuria pe care ne-o ofera de fiecare data muntele cand dorul de el ne cheama sa-l vizitam.
Sunday, November 18, 2007
Sunday, October 14, 2007
Tarcu 13-14 Octombrie
Poze:
http://picasaweb.google.com/damaris4d/Tarcu1314Octombrie2007
Dupa 2 luni si jumatate de absenta ne intoarcem din nou in Tarcu. De data
asta nu doar noi doua ci sase fete :))). Trei dintre ele pentru prima oara
in Tarcu. Deci a fost mai mult o tura clasica de cunoastere a Tarcului,
adica urcare de sambata de la camping, cazare la Cuntu, urcare pana la
Tarcu si inapoi, iar duminica o vizita la Muntele Mic.
Sambata Tarcu ne intampina cu o ceatza foarte deasa asa ca ne urnim mai
greu din Cuntu si mai ales la insistentele uneia dintre prietenele noastre
care era dornica de a urca pe orice fel de conditii. La intoarcere de pe
Tarcu chiar incepuse sa ninga, un fel de bobite mici si inghetate care ne
piscau obrajii asa ca trebuia sa ne ferim fata si ochii cu mainile. Dar
supriza, cand ajungem aproape de Cuntu ceatza se sparge iar seara cerul e
senin.
Duminica am avut parte de soare desi era foarte frig, sub 0 grade.
Pe drumul de la Cuntu la camping ne intersectam cu un motociclist ce se
opreste sa vorbeasca cu noi. Nu petem rata ocazia si ii atragem omului
atentia ca nu mai are voie sa mearga pe acolo cu motorul. Imediat suntem
intrebate daca facem parte de la Natura 2000. Oricum omul parea ca stie ce
se intampla prin zona. Chiar dansul afirma ca stie tot. Pana la urma il
intreb cine e si se dovedi a fi Lupul singuratic :))). Mergea intr-o vizita
la nenea Puiu.
Muntele Mic e destul de deplorabil si arata ca un santier.
http://picasaweb.google.com/damaris4d/Tarcu1314Octombrie2007
Dupa 2 luni si jumatate de absenta ne intoarcem din nou in Tarcu. De data
asta nu doar noi doua ci sase fete :))). Trei dintre ele pentru prima oara
in Tarcu. Deci a fost mai mult o tura clasica de cunoastere a Tarcului,
adica urcare de sambata de la camping, cazare la Cuntu, urcare pana la
Tarcu si inapoi, iar duminica o vizita la Muntele Mic.
Sambata Tarcu ne intampina cu o ceatza foarte deasa asa ca ne urnim mai
greu din Cuntu si mai ales la insistentele uneia dintre prietenele noastre
care era dornica de a urca pe orice fel de conditii. La intoarcere de pe
Tarcu chiar incepuse sa ninga, un fel de bobite mici si inghetate care ne
piscau obrajii asa ca trebuia sa ne ferim fata si ochii cu mainile. Dar
supriza, cand ajungem aproape de Cuntu ceatza se sparge iar seara cerul e
senin.
Duminica am avut parte de soare desi era foarte frig, sub 0 grade.
Pe drumul de la Cuntu la camping ne intersectam cu un motociclist ce se
opreste sa vorbeasca cu noi. Nu petem rata ocazia si ii atragem omului
atentia ca nu mai are voie sa mearga pe acolo cu motorul. Imediat suntem
intrebate daca facem parte de la Natura 2000. Oricum omul parea ca stie ce
se intampla prin zona. Chiar dansul afirma ca stie tot. Pana la urma il
intreb cine e si se dovedi a fi Lupul singuratic :))). Mergea intr-o vizita
la nenea Puiu.
Muntele Mic e destul de deplorabil si arata ca un santier.
Saturday, September 29, 2007
Din nou Craii... (22-29 Septembrie 2007)
Poze:
http://picasaweb.google.com/damaris4d/PiatraCraiului2229Septembrie2007
Anul acesta nu ajunsesem deloc in Crai si ni se facuse tare dor asa ca pana la urma ne-am alocat o saptamana intreaga ca sa ne bucuram de acesti munti si sa sarbatorim graduarea Adelei.
Plecam ca de obicei vineri seara, cu o scurta oprire la pizzeria de vis-a-vis de gara din Arad. Urmeaza o noapte linistita la cuseta iar la 6 suntem in Brasov.
Sambata si Duminica ne insotea un prieten de la Bucuresti. De fapt era o tura planificata din septembrie anul trecut, ceva mult dorit si nestiut.... descoperirea unor locuri ascunse despre care doar auzisem dar care aveau un farmec deosebit asupra noastra. Auzisem despre ele inca de la inceputul umblarilor mele prin Crai. La inceput erau ca niste locuri sfinte de care nu te poti apropia oricum, si nici nu indrazneam sa ma gandesc sa le ating... apoi Craiul a inceput sa mi se descopere mai intai pe traseele marcate, apoi incetul cu incetul am pornit-o inspre nemarcate... si-atunci a inceput a se instaura aceea dorintza dupa aceste locuri ascunse... oare voi ajunge la ele?... mi se vor descoperi?..... Prima zi era destinata lor... deci o pornim intr-acolo... o parte din drum il cunosteam, mai fusesem pe el. Era week-end si vremea era frumoasa asa ca ne intalnim cu mai multi turisti care plecasera spre alte nemarcate. Noi evitam sa spunem incotro mergem dar la izvoarele Vladuscei un cuplu ne intreaba direct daca o pornim "intr-acolo". De fapt si ei aveau acelasi drum, fata nu mai fusese de 4 ani pe acolo si tare i se mai facuse dor de acele locuri. Ne mai dau cateva indicatii si ei o pornesc inainte... nu stam nici noi mult ca sa nu le pierdem urma de tot..... imi place mult potecuta prin padure, si arata destul de umblata... drumul acesta prin padure mi se paru foarte scurt, nu stiu de ce, si deodata inaintea noastra se dezvaluie acel lacas.... Castelul Craitei. Nu zabovim mult...., probabil ca vom reveni acolo, poate intr-o tura mai lejera doar ca sa ne bucuram de gazduirea acelui lacas. Urmam drumul spre Aninata, iesirea in braul de mijloc si apoi creatsa. Fiind week-end preferam sa mergem totusi inspre Refugiul din grind in speranta ca nu va fi chiar atat de aglomerat. Pana la urma se aduna 10 oameni in refugiu plus doua corturi afara.
Duminica dimineatza inca inainte de ivirea zorilor nu mai suport ingramadeala din refugiu si ies sa-mi continui somnul afara. Dar spectacolul ce incepe sa se contureze in zari imi atrage mai tare atentia decat somnul. Asa ca stau frumusel in sacul de dormit dar cu ochii larg deschisi sa prind fiecare moment al ivirii zorilor. Ne intidem destul de mult cu micul dejun in sacii de dormit, si parca am sta mai mult .... dar o pornim si noi inspre Ascutit. Acolo o alta pauza iar apoi in jos pe braul Cioranga Mare. Intai ne bucuram de spectacolul peretilor pe langa care trecem, apoi idendificam intrarile pe diferitele valcele. De la ref Sperantelor, prietenul nostru ne propune o alta varianta de a cobora pe un horn cu grohotis si piatra friabila.
Luni ne dam seama ca muschii nostri se resimt dupa aceste zile asa ca amanam traseul pe Valcelul cu fereastra pentru o alta zi si ne gandim sa facem ceva mai usor, asa de relaxare si ne decidem pentru Anghelide. Din nou spre Vladusca, de data asta, fiind luni nu mai intalnim pe nimeni. Suntem doar noi doua si maria sa, Craiul. Din nou o zi superba, senina. Pare ca si natura se bucura la acest inceput de toamna si ne primeste in fiecare zi cu mult soare. La iesirea din canion o luam pe braul de mijloc pana la nivelul amfiteatrului coltilor gemeni. Stam ceva la plaja, iar apoi o pornim in jos. Cred ca valcelul acela ar trebui sa fie Valea Podurilor. Odata, pe la inceputuri cand inca eram in cautarea traseului Anghelide am urcat odata pe muchia cotofenei si am ajuns in braul de mijloc in aceasta zona. Atunci incercasem sa urcam mai departe in sus si am ajuns pana in amfiteatru. Acum o pornim in jos. Coboram vreo patru saritori mai mici. Pana aici imi aminteam traseul. Dar apoi inaintea noastra in jos, arata tare abrupt si nu-mi aduceam aminte sa fi coborat pe acolo asa ca facem la dreapta pe un fel de brau care se continua apoi in padure. Intalnim si niste momai asa ca ne luam dupa ele. Padurea imi pare cunoscuta, da, mai trecusem pe acolo si iesisem in Poiana Cotofenei, dar nu stiu cum se face ca de data asta o ratam. De la un moment dat imi dau seama ca e o zona noua pe unde nu am mai fost, dar continuam dupa momai. Padurea arata destul de ravasit. Candva fusese o furtuna destul de puternica si multi copaci erau doborati la pamant cu tot cu radacina. Dar pierdem si poteca, si momaile... doar padure ravasita.... ce-i de facut??? O pornim pe panta spre vale in speranta ca vom iesi din padure inainte de a se lasa intunerecul. Rasuflam usurate cand dam de un culuar in acea padure, dupa ceva timp iata si un fir de apa ce duce la vale. Si noi dupa el.
Nu stiam sigur unde vom iesi, speram sa nu fie departe de Plaiul Foii ca sa putem sa ne mai comandam ceva de mancare :)) Si ce sa vezi, paraiasul acela ne-a scos direct in fata cabanei de la Plaiul Foii.
Marti durerea de muschi este si mai acuta si ca nu prea vom putea face traseul propus. Ne gandim ce posibilitati am avea de a face valcelul cu plecare din Curmatura deoarece de miercuri vom traversa Craii inspre cabana Curmatura. Este posibil, asa ca declaram ziua de marti, zi de odihna generala.
Miercuri trebuie sa parasim Plaiul Foii dar nu inainte de a ne bucura de inca o portie de papanasi umpluti cu dulceatza de afine. Ah, da buni au fost.
Rucsacul meu era destul de greu cu tot felul de incarcatoare, care de altfel nu prea le-am folosit, asa ca preferam sa traversam prin Saua Crapaturii. Aici intalnim si o capra neagra care nu prea era deranjata de apropierea noastra. Pastea linistita si doar din cand in cand ne mai arunca cate o privire. Durerile musculare au trecut asa ca ne gandim la valcelul cu fereastra.
Joi creasta este acoperita de nori. Totusi plecam de la Curmatura de cum se face lumina. Facem o ora pana in Saua Padinei Inchise apoi 45 min pana la Vf. Ascutit. In creasta vant foarte puternic si ceatza pe partea cu cabana Curmatura. De cealalta parte a crestei insa e vizibilitate foarte buna. Ba chiar se vede Plaiul Foii in soare. De abia asteptam sa coboram din creasta ca sa scapam de vantul acela puternic. Coboram pe acelasi drum deja cunoscut, adica Braul Cioranga Mare. Valcelul cu fereastra e o adevarata incantare. Ne place tare mult stancaria asta. Acum un an in septembrie cand am fost prima data pe el, mi-am zis ca trebuie sa o aduc si pe Adela pe acolo. Si iata-ne acum acolo. Ajungem neasteptat de repede la Fereastra. De aici trecem in Valcelul cu Smardar iar apoi in partea de sus a Canionului Cioranga. Se vede tare frumos intre peretii acestui Canion. Imi doresc odata sa urc si pe acolo :))) Urmam momaile care se vad din loc in loc si iesim in creasta foarte aproape de varful Ascutit. E ora 1 fara 10. Nici nu ne vine sa credem ca asa de repede am ajuns inapoi. Stam vreo ora la varful ascutit iar apoi o pornim incet pe padinile frumoase inapoi spre Curmatura.
Vineri profitam de reintoarcerea prietenului nostru de la Bucuresti si facem o tura cu masina prin satele de prin prejur. Ne-a impresionat foarte mult satul Magura cu casutele lui imprastiate pe coline si cu privelistea deosebita a Craiului. Si cum nu putea trece ziua fara catarat incercam cheile Muierii si Cheile Oratii.
Sambata, in ultima zi a concediului meu, facem o vizita prin Poiana Brasov, o urcare pana pe Postavaru cu telecabina :))). Coboram pe jos si facem o scurta oprire pe la Cabana Postavaru unde incercam prajiturile de acolo....
Cam asta a fost: 8 zile pline de soare, de incantare, de peisaje deosebite... am stamparat putin dorul de Crai... de fapt cred ca l-am aprins mai tare :)))
http://picasaweb.google.com/damaris4d/PiatraCraiului2229Septembrie2007
Anul acesta nu ajunsesem deloc in Crai si ni se facuse tare dor asa ca pana la urma ne-am alocat o saptamana intreaga ca sa ne bucuram de acesti munti si sa sarbatorim graduarea Adelei.
Plecam ca de obicei vineri seara, cu o scurta oprire la pizzeria de vis-a-vis de gara din Arad. Urmeaza o noapte linistita la cuseta iar la 6 suntem in Brasov.
Sambata si Duminica ne insotea un prieten de la Bucuresti. De fapt era o tura planificata din septembrie anul trecut, ceva mult dorit si nestiut.... descoperirea unor locuri ascunse despre care doar auzisem dar care aveau un farmec deosebit asupra noastra. Auzisem despre ele inca de la inceputul umblarilor mele prin Crai. La inceput erau ca niste locuri sfinte de care nu te poti apropia oricum, si nici nu indrazneam sa ma gandesc sa le ating... apoi Craiul a inceput sa mi se descopere mai intai pe traseele marcate, apoi incetul cu incetul am pornit-o inspre nemarcate... si-atunci a inceput a se instaura aceea dorintza dupa aceste locuri ascunse... oare voi ajunge la ele?... mi se vor descoperi?..... Prima zi era destinata lor... deci o pornim intr-acolo... o parte din drum il cunosteam, mai fusesem pe el. Era week-end si vremea era frumoasa asa ca ne intalnim cu mai multi turisti care plecasera spre alte nemarcate. Noi evitam sa spunem incotro mergem dar la izvoarele Vladuscei un cuplu ne intreaba direct daca o pornim "intr-acolo". De fapt si ei aveau acelasi drum, fata nu mai fusese de 4 ani pe acolo si tare i se mai facuse dor de acele locuri. Ne mai dau cateva indicatii si ei o pornesc inainte... nu stam nici noi mult ca sa nu le pierdem urma de tot..... imi place mult potecuta prin padure, si arata destul de umblata... drumul acesta prin padure mi se paru foarte scurt, nu stiu de ce, si deodata inaintea noastra se dezvaluie acel lacas.... Castelul Craitei. Nu zabovim mult...., probabil ca vom reveni acolo, poate intr-o tura mai lejera doar ca sa ne bucuram de gazduirea acelui lacas. Urmam drumul spre Aninata, iesirea in braul de mijloc si apoi creatsa. Fiind week-end preferam sa mergem totusi inspre Refugiul din grind in speranta ca nu va fi chiar atat de aglomerat. Pana la urma se aduna 10 oameni in refugiu plus doua corturi afara.
Duminica dimineatza inca inainte de ivirea zorilor nu mai suport ingramadeala din refugiu si ies sa-mi continui somnul afara. Dar spectacolul ce incepe sa se contureze in zari imi atrage mai tare atentia decat somnul. Asa ca stau frumusel in sacul de dormit dar cu ochii larg deschisi sa prind fiecare moment al ivirii zorilor. Ne intidem destul de mult cu micul dejun in sacii de dormit, si parca am sta mai mult .... dar o pornim si noi inspre Ascutit. Acolo o alta pauza iar apoi in jos pe braul Cioranga Mare. Intai ne bucuram de spectacolul peretilor pe langa care trecem, apoi idendificam intrarile pe diferitele valcele. De la ref Sperantelor, prietenul nostru ne propune o alta varianta de a cobora pe un horn cu grohotis si piatra friabila.
Luni ne dam seama ca muschii nostri se resimt dupa aceste zile asa ca amanam traseul pe Valcelul cu fereastra pentru o alta zi si ne gandim sa facem ceva mai usor, asa de relaxare si ne decidem pentru Anghelide. Din nou spre Vladusca, de data asta, fiind luni nu mai intalnim pe nimeni. Suntem doar noi doua si maria sa, Craiul. Din nou o zi superba, senina. Pare ca si natura se bucura la acest inceput de toamna si ne primeste in fiecare zi cu mult soare. La iesirea din canion o luam pe braul de mijloc pana la nivelul amfiteatrului coltilor gemeni. Stam ceva la plaja, iar apoi o pornim in jos. Cred ca valcelul acela ar trebui sa fie Valea Podurilor. Odata, pe la inceputuri cand inca eram in cautarea traseului Anghelide am urcat odata pe muchia cotofenei si am ajuns in braul de mijloc in aceasta zona. Atunci incercasem sa urcam mai departe in sus si am ajuns pana in amfiteatru. Acum o pornim in jos. Coboram vreo patru saritori mai mici. Pana aici imi aminteam traseul. Dar apoi inaintea noastra in jos, arata tare abrupt si nu-mi aduceam aminte sa fi coborat pe acolo asa ca facem la dreapta pe un fel de brau care se continua apoi in padure. Intalnim si niste momai asa ca ne luam dupa ele. Padurea imi pare cunoscuta, da, mai trecusem pe acolo si iesisem in Poiana Cotofenei, dar nu stiu cum se face ca de data asta o ratam. De la un moment dat imi dau seama ca e o zona noua pe unde nu am mai fost, dar continuam dupa momai. Padurea arata destul de ravasit. Candva fusese o furtuna destul de puternica si multi copaci erau doborati la pamant cu tot cu radacina. Dar pierdem si poteca, si momaile... doar padure ravasita.... ce-i de facut??? O pornim pe panta spre vale in speranta ca vom iesi din padure inainte de a se lasa intunerecul. Rasuflam usurate cand dam de un culuar in acea padure, dupa ceva timp iata si un fir de apa ce duce la vale. Si noi dupa el.
Nu stiam sigur unde vom iesi, speram sa nu fie departe de Plaiul Foii ca sa putem sa ne mai comandam ceva de mancare :)) Si ce sa vezi, paraiasul acela ne-a scos direct in fata cabanei de la Plaiul Foii.
Marti durerea de muschi este si mai acuta si ca nu prea vom putea face traseul propus. Ne gandim ce posibilitati am avea de a face valcelul cu plecare din Curmatura deoarece de miercuri vom traversa Craii inspre cabana Curmatura. Este posibil, asa ca declaram ziua de marti, zi de odihna generala.
Miercuri trebuie sa parasim Plaiul Foii dar nu inainte de a ne bucura de inca o portie de papanasi umpluti cu dulceatza de afine. Ah, da buni au fost.
Rucsacul meu era destul de greu cu tot felul de incarcatoare, care de altfel nu prea le-am folosit, asa ca preferam sa traversam prin Saua Crapaturii. Aici intalnim si o capra neagra care nu prea era deranjata de apropierea noastra. Pastea linistita si doar din cand in cand ne mai arunca cate o privire. Durerile musculare au trecut asa ca ne gandim la valcelul cu fereastra.
Joi creasta este acoperita de nori. Totusi plecam de la Curmatura de cum se face lumina. Facem o ora pana in Saua Padinei Inchise apoi 45 min pana la Vf. Ascutit. In creasta vant foarte puternic si ceatza pe partea cu cabana Curmatura. De cealalta parte a crestei insa e vizibilitate foarte buna. Ba chiar se vede Plaiul Foii in soare. De abia asteptam sa coboram din creasta ca sa scapam de vantul acela puternic. Coboram pe acelasi drum deja cunoscut, adica Braul Cioranga Mare. Valcelul cu fereastra e o adevarata incantare. Ne place tare mult stancaria asta. Acum un an in septembrie cand am fost prima data pe el, mi-am zis ca trebuie sa o aduc si pe Adela pe acolo. Si iata-ne acum acolo. Ajungem neasteptat de repede la Fereastra. De aici trecem in Valcelul cu Smardar iar apoi in partea de sus a Canionului Cioranga. Se vede tare frumos intre peretii acestui Canion. Imi doresc odata sa urc si pe acolo :))) Urmam momaile care se vad din loc in loc si iesim in creasta foarte aproape de varful Ascutit. E ora 1 fara 10. Nici nu ne vine sa credem ca asa de repede am ajuns inapoi. Stam vreo ora la varful ascutit iar apoi o pornim incet pe padinile frumoase inapoi spre Curmatura.
Vineri profitam de reintoarcerea prietenului nostru de la Bucuresti si facem o tura cu masina prin satele de prin prejur. Ne-a impresionat foarte mult satul Magura cu casutele lui imprastiate pe coline si cu privelistea deosebita a Craiului. Si cum nu putea trece ziua fara catarat incercam cheile Muierii si Cheile Oratii.
Sambata, in ultima zi a concediului meu, facem o vizita prin Poiana Brasov, o urcare pana pe Postavaru cu telecabina :))). Coboram pe jos si facem o scurta oprire pe la Cabana Postavaru unde incercam prajiturile de acolo....
Cam asta a fost: 8 zile pline de soare, de incantare, de peisaje deosebite... am stamparat putin dorul de Crai... de fapt cred ca l-am aprins mai tare :)))
Saturday, July 14, 2007
Acasa pe taramurile zeilor (7-14 Iulie 2007)
http://picasaweb.google.com/damaris4d/Olympus714Iulie2007
Planurile noastre de acasa au fost cam asa: 3 zile la munte si 4 zile la mare. Cititi in continuare si vedeti ce s-a intamplat :)))
Plecam sambata seara cu cursa charter Timisoara-Salonic la 22.30. Zborul pana la Salonic e de 1h10min. Din aeroport aveam transportul asigurat pana la hotel in Paralia Katerini. Ajungem la hotel in jur de ora 1.30. Ne lasam bagajele si apoi iesim afara sa cautam ceva de mancare :)) Gasim un ultim magazin deschis, mai mergem si pana la mare sa intram cu picioarele in apa dupa care ne intoarcem la hotel, mancam si ne culcam.
Duminica dimineatza ne trezim devreme, ne pregatim rucsacii pentru 3 zile de munte si o intindem din hotel. Luam un autobus din Paralia pana in Katerini(1.15€), apoi altul din Katerini in Litohoro(2€) - un orasel foarte pitoresc de la poalele Olimpului. De aici exista doua variante pentru a ajunge in Prionia(1000m): ori taxi(22€), ori prin valea lui Enipeas (un traseu de 6h). Decidem sa urcam cu taxiul si sa trecem prin valea lui Enipeas la intoarcere.
Drumul cu taxiul nu a fost deloc pe plac stomacului meu si abia am asteptat sa ma dau jos din masina. In Prionia ne umplem sticlele cu apa si o pornim la drum. Deja e foarte cald si ne asteapta inainte un drum de 3h dupa cele cate citisem, care de fapt au fost 4 :). Foarte aglomerat drumul acesta care urca din Prionia la Refugiul A. E adevarat ca era si Duminica dar ceea ce era de apreciat erau o multime de oameni in varsta care faceau traseul acesta. Si ne gandeam noi daca vom fi in stare sa mai facem trasee din acestea peste 30 de ani :)). Ultima bucata spre refugiul A paraseste padurea si urca abrupt in serpentine. Dar spre bucuria noastra gasim zona plina cu fragute ceea ce genereaza o pauza de vreo jumatate de ora :). Asa sa ne mai treaca frustrarea ca n-am prins fragutele in Poiana Marului. Ciudat ni s-a parut ca ceilalti turisti nu erau dornici sa guste aceste delicatese. Un ultim urcus final si suntem la refugiul A. Nu stiu de ce se numesc aceste constructii refugii pentru ca ele sunt cabane in toata regula. Aceasta are vreo 100 de locuri de cazare, foarte curata si dotata cu toate cele. Cazare pe noapte este de 10€. La intrare exista dulapioare in care se lasa bocancii iar in interior ai voie doar cu slapi. Totul e foarte curat, foarte ingrijit iar cei de acolo sunt foarte primitori. Ne cazam pentru 2 nopti iar dupa masa ne-o petrecem lenevind in soare. Cabana in sine ma duce oarecum cu gandul la Curmatura, la fel si stancariile ce se vad in sus. Parca ar fi locuri familiare..... ah, imi place... Stingerea e la ora 22. Inainte de culcare mai intrebam la ce ora rasare soarele: 6.04.
Luni ne trezim la 5.55 si o zbughim afara... e inca racoare, dar nu pentru mult timp. Ne luam micul dejun in lumina rasaritului la 2100m. Majoritatea se pregatesc de plecare pe traseu. Noi suntem gata la 7.20. "Autostrada E4" e foarte aglomerata ceea ce nu prea e placul nostru. Dupa vreo 5 min de la plecare intalnim un indicator spre Refugiul C: 1h30'. Scoatem repede harta si ne hotaram sa o luam pe acest drum. Ceea ce s-a dovedit a fi o hotarare foarte inspirata :)). E adevarat ca am avut o mica patzanie legata de faptul ca la un moment dat am pierdut marcajul si ne-am trezit ca nu mai gasim nici o pata rosie(acesta este marcajul lor), inapoi nu ne venea sa ne intoarcem asa ca am studiat putin harta, vaile si muchiile si ne hotaram sa o luam pe o muchie in sus. Dupa vreo jumatate de ora gasim din nou "petele rosii": iehehe!!!!!. Dupa o 1h40min de la indicator suntem sus pe platoul muzelor la refugiul C(2648m). In apropierea refugiului vreo 10 capre salbatice pasc linistite intr-o sa. Ne apropiem si incercam sa le fotografiem dar caprele o iau inspre rapa. Refugiul C e micut si cochet cu o priveliste splendida inspre "Tronul lui Zeus". Doi tipi stau si dorm in saci de dormit in afara refugiului. Ne saluta, ne intreaba de planurile ce le avem. Spre Mithykas. Pornim de la Refugiul C inspre Refugiul SEO. Acesta e mai mare, si am aflat mai tarziu ca ar fi refugiul de la cea mai mare altitudine din Balcani (2760m). Suntem uimite de constructiile acestea la o asa de mare altitudine. Dupa refugiul SEO intalnim alte capre salbatice, si apoi alta la baza tronului lui Zeus. Ocolim tronul lui Zeus pe la baza lui. Apoi intalnim un indicator inspre Stefani. Lasam traseul acesta si continuam inspre Mithykas. Plin de stancarii in jur ceea e pe placul nostru pe deplin. Din nou ne ducem cu gandul la Piatra Craiului. Suntem pe varf in jurul orei 12 unde facem si o binemeritata pauza de hranire a stomacului cu peanutbutter. Poze... ne semnam si noi in jurnalul de pe varf, un telefon acasa... si stat la soare. Raman impresionata de peretii aceea ce se inalta sute de metri. O caldare imensa se deschide la picioarele noastre. Pornim apoi spre Skala unde ne intalnim cu un grup de studenti americani. Varful Skolio nu ne atrage deloc asa ca pe acesta il sarim si pornim spre drumul ce duce la Refugiul A. De la Skala la Refugiul A drumul e foarte usor, o poteca ce coboara continu, asa ca ne felicitam ca am luat-o prin hornuri la venire. Stancariile sunt mult mai fascinante decat aceasta poteca..... La 14.30 suntem din nou la refugiul A. Ni se pare ciudat sa terminam un traseu asa de repede.... numai bine, inca o dupamasa de trandaveala :))) Dar e o trandaveala tare placuta aici la 2100 :)))
Marti e dedicata drumului inapoi spre Litohoro si apoi la mare. Din nou poze la rasarit, mic dejun, ne luam ramas bun de la gazdele noastre si o pornim la drum. Drumul pana in Prionia e foarte usor acum:) doar coboram :)) Pe valea lui Enipeas este insa altceva :). Paraiasul formeaza tot felul de lagune cu apa verde si linistitoare. Pacat ca e interzis sa-ti racoresti picioarele in apa. Apoi drumul coboara si urca si iar coboara si iar urca si iar coboara si iar urca pana cand simti ca deja e mai mult decat suficient si ai vrea sa se termine.... si se termina intr-un final in pitorescul orasel Litohoro.
Din nou drumul cu autocarul si apoi cu atobusul. Hotel - costumul de baie - si mare. Cam aici ar trebui sa se termine povestirea mea, dar.....
Dupa o ora si jumatate de balaceala in mare ne apuca " o mancarime " de a dormi o noapte la refugiul C pe platoul muzelor, asta ar insemna miercuri si joi pe munte si ne mai ramane vineri si sambata la mare.... intai o faram de gand... care apoi se cuibareste in mintea ta de nu-ti mai da pace... ce-i de facut??? spalat haine, dat telefon la refugiul C pentru cazare . Nu ne raspunde nimeni asa ca vorbim tot cu tanti Maria de la refugiul A. Acest aspect rezolvat ardem de nerabdare de apleca din nou pe munte :)))
Miercuri dimineata acelasi traseu, dar de data aceasta prindem un taximetrist care urca mult mai incet asa ca de data acesta stomacul meu nu mai are nici o problema. Din Prionia pana la refugiul A drumul nostru de data acesta e de doar 2h10'. No ca am reusit sa injumatatim timpul. :) Restul zilei trandavim din nou la refugiul A si o pornim in sus doar seara cand se mai racoreste. 1h20m pana la refugiul C. Gasim bucata ce ne indusese in eraoare data trecuta. Era de fapt un marcaj ce cobora la o platforma pentru elicoptere.
Seara stam la soare in fata refugiului C si mergem sa vedem apusul de soare de pe Ilias. Mai urcasera in acea seara si un grup de greci care se pregateau sa devina un fel de insotitori de traseu.
Joi dimineatza ne trezim inaintea tuturor cu cateva minute inainte de rasaritul soarelui. Un spectacol deosebit la rasarit cand o lumina portocalie cade peste tronul lui Zeus, parca ar fi aprins :). Cei de la refugiu ne vorbesc despre traseul ce urca pe Stefani care ar fi mult mai frumos decat pe Mithykas dar ca ultimii 10m sunt foarte expusi. Ne hotaram sa incercam, asa ca numai bine vom face alt traseu. Deci din nou la catarat pe stanci, pietre, abisuri.... ajungem sus pe un varf, urmeaza un V si apoi ultima urcare. Deoparte si de alta abisuri, sute de metri sub noi. Ma incumet inainte, trec de acel V si incep urcarea finala. Urc vreo trei metri dupa care ar fi trebuit sa parcurg in lateral cativa pasi pe partea cea mai expusa a versantului. Nu ar fi fost probleme de prize dar problema era ca nu eram obisnuita cu o asemenea inaltime sub mine. Parca oasele incep sa se inmoaie la gandul ca voi fi lipita de perete si doar un singur varf de bocanc gresit pus m-ar putea face sa cad in gol vreo 600m. Inima incepe sa bata mai tare, mainile parca nu mai vor sa asculte ce le comanda creierul ... iar atunci iau decizia de a ma intoarce inapoi. Un sentiment ciudat ne cuprinde, oarecum o frustrare ca n-am reusit sa ajungem pe varf.... poate ca daca ar fi fost cineva acolo care sa ne sustina moral am fi reusit. Va ramane pe alta data.....
Ne intoarcem din nou la refugiul A, din nou trandaveala, mancare, stat la soare. Ne gandim la ce ora ar trebui sa ne chemam taxiul in Prionia.... si totusi .... nu .... din nou acea chemare a muntelui, din nou mai sus in loc sa coboram, din nou ideea de a ne intoarce la refugiul C si sa mai dormim o noapte acolo... si din moment ce a aparut acest acest gand nu mai poti sa-i faci fata. Seara la 6 o pornim din nou in sus :))) da spre refugiul C. De data asta facem doar 1h5'. Seara suntem invitate sa vizionam cu ceilalti un documentar despre catarare .... da:) la 2648m exista laptop, exista videoproiector :))).
Vineri dimineata desi ne trezim devreme lenevim in pat pana ce grupul de greci pleaca de la refugiu. Apoi coboram, luam micul dejun, costumele de baie si stam la plaja la 2648. Asta da viata :)))) La ora 14 plecam spre refugiul A unde mai facem o pauza sa luam o ultima masa. Rugam pe tanti sa ne cheme un taxi pentru Prionia. Cu greu ne despartim de aceste locuri. Chiar tanti de acolo ne intreaba daca suntem sigure ca plecam ca ea nu e sigura de asta :))). Locurile astea ne-au devenit dragi. Ne simtim ca si acasa.... :) ceea ce devine periculos pentru noi :)))
Sambata a trebuit sa eliberam camera de hotel dimineata iar avionul era abia seara, ceea ce ne face sa luam calea din nou spre Litohoro. Dar de data acesta ne oprim aici, in acest pitoresc satuc de munte...
Ce-as putea sa mai spun e ca pe avion inspre Timisoara deja au inceput sa se infiripe unele planuri de a ne intoarce la sfarsitul lui Septembrie in acele locuri deosebite.... vom vedea.....
Planurile noastre de acasa au fost cam asa: 3 zile la munte si 4 zile la mare. Cititi in continuare si vedeti ce s-a intamplat :)))
Plecam sambata seara cu cursa charter Timisoara-Salonic la 22.30. Zborul pana la Salonic e de 1h10min. Din aeroport aveam transportul asigurat pana la hotel in Paralia Katerini. Ajungem la hotel in jur de ora 1.30. Ne lasam bagajele si apoi iesim afara sa cautam ceva de mancare :)) Gasim un ultim magazin deschis, mai mergem si pana la mare sa intram cu picioarele in apa dupa care ne intoarcem la hotel, mancam si ne culcam.
Duminica dimineatza ne trezim devreme, ne pregatim rucsacii pentru 3 zile de munte si o intindem din hotel. Luam un autobus din Paralia pana in Katerini(1.15€), apoi altul din Katerini in Litohoro(2€) - un orasel foarte pitoresc de la poalele Olimpului. De aici exista doua variante pentru a ajunge in Prionia(1000m): ori taxi(22€), ori prin valea lui Enipeas (un traseu de 6h). Decidem sa urcam cu taxiul si sa trecem prin valea lui Enipeas la intoarcere.
Drumul cu taxiul nu a fost deloc pe plac stomacului meu si abia am asteptat sa ma dau jos din masina. In Prionia ne umplem sticlele cu apa si o pornim la drum. Deja e foarte cald si ne asteapta inainte un drum de 3h dupa cele cate citisem, care de fapt au fost 4 :). Foarte aglomerat drumul acesta care urca din Prionia la Refugiul A. E adevarat ca era si Duminica dar ceea ce era de apreciat erau o multime de oameni in varsta care faceau traseul acesta. Si ne gandeam noi daca vom fi in stare sa mai facem trasee din acestea peste 30 de ani :)). Ultima bucata spre refugiul A paraseste padurea si urca abrupt in serpentine. Dar spre bucuria noastra gasim zona plina cu fragute ceea ce genereaza o pauza de vreo jumatate de ora :). Asa sa ne mai treaca frustrarea ca n-am prins fragutele in Poiana Marului. Ciudat ni s-a parut ca ceilalti turisti nu erau dornici sa guste aceste delicatese. Un ultim urcus final si suntem la refugiul A. Nu stiu de ce se numesc aceste constructii refugii pentru ca ele sunt cabane in toata regula. Aceasta are vreo 100 de locuri de cazare, foarte curata si dotata cu toate cele. Cazare pe noapte este de 10€. La intrare exista dulapioare in care se lasa bocancii iar in interior ai voie doar cu slapi. Totul e foarte curat, foarte ingrijit iar cei de acolo sunt foarte primitori. Ne cazam pentru 2 nopti iar dupa masa ne-o petrecem lenevind in soare. Cabana in sine ma duce oarecum cu gandul la Curmatura, la fel si stancariile ce se vad in sus. Parca ar fi locuri familiare..... ah, imi place... Stingerea e la ora 22. Inainte de culcare mai intrebam la ce ora rasare soarele: 6.04.
Luni ne trezim la 5.55 si o zbughim afara... e inca racoare, dar nu pentru mult timp. Ne luam micul dejun in lumina rasaritului la 2100m. Majoritatea se pregatesc de plecare pe traseu. Noi suntem gata la 7.20. "Autostrada E4" e foarte aglomerata ceea ce nu prea e placul nostru. Dupa vreo 5 min de la plecare intalnim un indicator spre Refugiul C: 1h30'. Scoatem repede harta si ne hotaram sa o luam pe acest drum. Ceea ce s-a dovedit a fi o hotarare foarte inspirata :)). E adevarat ca am avut o mica patzanie legata de faptul ca la un moment dat am pierdut marcajul si ne-am trezit ca nu mai gasim nici o pata rosie(acesta este marcajul lor), inapoi nu ne venea sa ne intoarcem asa ca am studiat putin harta, vaile si muchiile si ne hotaram sa o luam pe o muchie in sus. Dupa vreo jumatate de ora gasim din nou "petele rosii": iehehe!!!!!. Dupa o 1h40min de la indicator suntem sus pe platoul muzelor la refugiul C(2648m). In apropierea refugiului vreo 10 capre salbatice pasc linistite intr-o sa. Ne apropiem si incercam sa le fotografiem dar caprele o iau inspre rapa. Refugiul C e micut si cochet cu o priveliste splendida inspre "Tronul lui Zeus". Doi tipi stau si dorm in saci de dormit in afara refugiului. Ne saluta, ne intreaba de planurile ce le avem. Spre Mithykas. Pornim de la Refugiul C inspre Refugiul SEO. Acesta e mai mare, si am aflat mai tarziu ca ar fi refugiul de la cea mai mare altitudine din Balcani (2760m). Suntem uimite de constructiile acestea la o asa de mare altitudine. Dupa refugiul SEO intalnim alte capre salbatice, si apoi alta la baza tronului lui Zeus. Ocolim tronul lui Zeus pe la baza lui. Apoi intalnim un indicator inspre Stefani. Lasam traseul acesta si continuam inspre Mithykas. Plin de stancarii in jur ceea e pe placul nostru pe deplin. Din nou ne ducem cu gandul la Piatra Craiului. Suntem pe varf in jurul orei 12 unde facem si o binemeritata pauza de hranire a stomacului cu peanutbutter. Poze... ne semnam si noi in jurnalul de pe varf, un telefon acasa... si stat la soare. Raman impresionata de peretii aceea ce se inalta sute de metri. O caldare imensa se deschide la picioarele noastre. Pornim apoi spre Skala unde ne intalnim cu un grup de studenti americani. Varful Skolio nu ne atrage deloc asa ca pe acesta il sarim si pornim spre drumul ce duce la Refugiul A. De la Skala la Refugiul A drumul e foarte usor, o poteca ce coboara continu, asa ca ne felicitam ca am luat-o prin hornuri la venire. Stancariile sunt mult mai fascinante decat aceasta poteca..... La 14.30 suntem din nou la refugiul A. Ni se pare ciudat sa terminam un traseu asa de repede.... numai bine, inca o dupamasa de trandaveala :))) Dar e o trandaveala tare placuta aici la 2100 :)))
Marti e dedicata drumului inapoi spre Litohoro si apoi la mare. Din nou poze la rasarit, mic dejun, ne luam ramas bun de la gazdele noastre si o pornim la drum. Drumul pana in Prionia e foarte usor acum:) doar coboram :)) Pe valea lui Enipeas este insa altceva :). Paraiasul formeaza tot felul de lagune cu apa verde si linistitoare. Pacat ca e interzis sa-ti racoresti picioarele in apa. Apoi drumul coboara si urca si iar coboara si iar urca si iar coboara si iar urca pana cand simti ca deja e mai mult decat suficient si ai vrea sa se termine.... si se termina intr-un final in pitorescul orasel Litohoro.
Din nou drumul cu autocarul si apoi cu atobusul. Hotel - costumul de baie - si mare. Cam aici ar trebui sa se termine povestirea mea, dar.....
Dupa o ora si jumatate de balaceala in mare ne apuca " o mancarime " de a dormi o noapte la refugiul C pe platoul muzelor, asta ar insemna miercuri si joi pe munte si ne mai ramane vineri si sambata la mare.... intai o faram de gand... care apoi se cuibareste in mintea ta de nu-ti mai da pace... ce-i de facut??? spalat haine, dat telefon la refugiul C pentru cazare . Nu ne raspunde nimeni asa ca vorbim tot cu tanti Maria de la refugiul A. Acest aspect rezolvat ardem de nerabdare de apleca din nou pe munte :)))
Miercuri dimineata acelasi traseu, dar de data aceasta prindem un taximetrist care urca mult mai incet asa ca de data acesta stomacul meu nu mai are nici o problema. Din Prionia pana la refugiul A drumul nostru de data acesta e de doar 2h10'. No ca am reusit sa injumatatim timpul. :) Restul zilei trandavim din nou la refugiul A si o pornim in sus doar seara cand se mai racoreste. 1h20m pana la refugiul C. Gasim bucata ce ne indusese in eraoare data trecuta. Era de fapt un marcaj ce cobora la o platforma pentru elicoptere.
Seara stam la soare in fata refugiului C si mergem sa vedem apusul de soare de pe Ilias. Mai urcasera in acea seara si un grup de greci care se pregateau sa devina un fel de insotitori de traseu.
Joi dimineatza ne trezim inaintea tuturor cu cateva minute inainte de rasaritul soarelui. Un spectacol deosebit la rasarit cand o lumina portocalie cade peste tronul lui Zeus, parca ar fi aprins :). Cei de la refugiu ne vorbesc despre traseul ce urca pe Stefani care ar fi mult mai frumos decat pe Mithykas dar ca ultimii 10m sunt foarte expusi. Ne hotaram sa incercam, asa ca numai bine vom face alt traseu. Deci din nou la catarat pe stanci, pietre, abisuri.... ajungem sus pe un varf, urmeaza un V si apoi ultima urcare. Deoparte si de alta abisuri, sute de metri sub noi. Ma incumet inainte, trec de acel V si incep urcarea finala. Urc vreo trei metri dupa care ar fi trebuit sa parcurg in lateral cativa pasi pe partea cea mai expusa a versantului. Nu ar fi fost probleme de prize dar problema era ca nu eram obisnuita cu o asemenea inaltime sub mine. Parca oasele incep sa se inmoaie la gandul ca voi fi lipita de perete si doar un singur varf de bocanc gresit pus m-ar putea face sa cad in gol vreo 600m. Inima incepe sa bata mai tare, mainile parca nu mai vor sa asculte ce le comanda creierul ... iar atunci iau decizia de a ma intoarce inapoi. Un sentiment ciudat ne cuprinde, oarecum o frustrare ca n-am reusit sa ajungem pe varf.... poate ca daca ar fi fost cineva acolo care sa ne sustina moral am fi reusit. Va ramane pe alta data.....
Ne intoarcem din nou la refugiul A, din nou trandaveala, mancare, stat la soare. Ne gandim la ce ora ar trebui sa ne chemam taxiul in Prionia.... si totusi .... nu .... din nou acea chemare a muntelui, din nou mai sus in loc sa coboram, din nou ideea de a ne intoarce la refugiul C si sa mai dormim o noapte acolo... si din moment ce a aparut acest acest gand nu mai poti sa-i faci fata. Seara la 6 o pornim din nou in sus :))) da spre refugiul C. De data asta facem doar 1h5'. Seara suntem invitate sa vizionam cu ceilalti un documentar despre catarare .... da:) la 2648m exista laptop, exista videoproiector :))).
Vineri dimineata desi ne trezim devreme lenevim in pat pana ce grupul de greci pleaca de la refugiu. Apoi coboram, luam micul dejun, costumele de baie si stam la plaja la 2648. Asta da viata :)))) La ora 14 plecam spre refugiul A unde mai facem o pauza sa luam o ultima masa. Rugam pe tanti sa ne cheme un taxi pentru Prionia. Cu greu ne despartim de aceste locuri. Chiar tanti de acolo ne intreaba daca suntem sigure ca plecam ca ea nu e sigura de asta :))). Locurile astea ne-au devenit dragi. Ne simtim ca si acasa.... :) ceea ce devine periculos pentru noi :)))
Sambata a trebuit sa eliberam camera de hotel dimineata iar avionul era abia seara, ceea ce ne face sa luam calea din nou spre Litohoro. Dar de data acesta ne oprim aici, in acest pitoresc satuc de munte...
Ce-as putea sa mai spun e ca pe avion inspre Timisoara deja au inceput sa se infiripe unele planuri de a ne intoarce la sfarsitul lui Septembrie in acele locuri deosebite.... vom vedea.....
Saturday, June 23, 2007
Week-end ploios?????? :) 23 Iunie 2007
Poze:
http://picasaweb.google.com/damaris4d/Tarcu23Iunie2007
Cum mai toata saptamana trecuta s-a prevazut vreme urata pentru week-end si
nemaidorind sa repetam exeperienta de acu' 2 saptamani cand am fost nevoite
sa ramanem in Tzarcu datorita cetii si averselor de ploaie ne-am hotarat ca
nu mai vrem traseu pe ploaie asa ca stam week-end-ul acesta acasa. Si
totusi n-am fost deloc linistita luand aceasta hotarare. Parca muntele ma
chema.Vineri noaptea pe la 1.30 incep sa trimit mesaje la Adela. La fel de
dimineatza cand ma trezesc la 6.30 si vad afara soare, deschid compu sa
verific ce mai zic cei de la meteo si mirare, nu mai zic nimic de ploaie.
Ma gandesc din nou la traseul ce mi-l prousesem acu 2 sapt sa ajung la
Netis-Bloju si in plus Geanina isi propusese ceva asemanator pt.
week-end-ul acesta. Ah, probabil ca ei deja plecasera, si din nou acel
sentiment de parere de rau ca sunt in locul care nu trebuie. Din nou mesaje
la Adela. Pe la 8.30 ma suna ea, si punem lucrurile la punct. :))) Adica ne
hotaram sa plecam cu personalul de 12.48. Si cum deja era tarziu alegem
varianta prin Poiana Marului si sa campam undeva sub Nedeia. Zis si facut.
La munte cu noi! :) In Caransebes ne astepta taxiul si pornim. Oprim langa
baraj sa admiram peisajul de aici. Pentru noi e prima oara pe acest drum.
Totul e verde, frumos, proaspat.
La 16 suntem gata echipate de a porni in sus prin padure. Afara o zi
superba. Nici vorba de ploaie. Intr-o 1.45h suntem sus la marginea padurii.
Pajistea alpina e incredibil de verde. Ah, ce bucurie ca am venit. La un
moment dat un nor negru acoperea Muntele Mic, si pentru vreo jumatate de
ora am fost si noi in ceatza, dar apoi ceatza s-a risipit si a iesit din
nou soarele. Am campat undeva sub Nedeia, intr-o zona plina cu paraiase.
Seara in timp ce ne pregateam sa punem cortul am avut si deosebita placere
de a vedea un cerb care venise sa se adape. Era gratios. Pentru mine a fost
prima data cand am vazut un asemenea exemplar.
Punem telefoanele sa ne trezeasca la 6.30. Dimineatza ne trezim cu soarele
pe cort. Noi eram sub creasta, nu se poate sa fie soarele asa de sus! Cum
de nu au sunat telefoanele??? De fapt era 6.28 :)). Iesim afara in soarele
de dimineatza. O adevarata placere:)
La 10.30 pornim mai departe: Nedeia, Baicu, Saua Iepii, Netis, Bloju. O zi
superba, incredibila.
http://picasaweb.google.com/damaris4d/Tarcu23Iunie2007
Cum mai toata saptamana trecuta s-a prevazut vreme urata pentru week-end si
nemaidorind sa repetam exeperienta de acu' 2 saptamani cand am fost nevoite
sa ramanem in Tzarcu datorita cetii si averselor de ploaie ne-am hotarat ca
nu mai vrem traseu pe ploaie asa ca stam week-end-ul acesta acasa. Si
totusi n-am fost deloc linistita luand aceasta hotarare. Parca muntele ma
chema.Vineri noaptea pe la 1.30 incep sa trimit mesaje la Adela. La fel de
dimineatza cand ma trezesc la 6.30 si vad afara soare, deschid compu sa
verific ce mai zic cei de la meteo si mirare, nu mai zic nimic de ploaie.
Ma gandesc din nou la traseul ce mi-l prousesem acu 2 sapt sa ajung la
Netis-Bloju si in plus Geanina isi propusese ceva asemanator pt.
week-end-ul acesta. Ah, probabil ca ei deja plecasera, si din nou acel
sentiment de parere de rau ca sunt in locul care nu trebuie. Din nou mesaje
la Adela. Pe la 8.30 ma suna ea, si punem lucrurile la punct. :))) Adica ne
hotaram sa plecam cu personalul de 12.48. Si cum deja era tarziu alegem
varianta prin Poiana Marului si sa campam undeva sub Nedeia. Zis si facut.
La munte cu noi! :) In Caransebes ne astepta taxiul si pornim. Oprim langa
baraj sa admiram peisajul de aici. Pentru noi e prima oara pe acest drum.
Totul e verde, frumos, proaspat.
La 16 suntem gata echipate de a porni in sus prin padure. Afara o zi
superba. Nici vorba de ploaie. Intr-o 1.45h suntem sus la marginea padurii.
Pajistea alpina e incredibil de verde. Ah, ce bucurie ca am venit. La un
moment dat un nor negru acoperea Muntele Mic, si pentru vreo jumatate de
ora am fost si noi in ceatza, dar apoi ceatza s-a risipit si a iesit din
nou soarele. Am campat undeva sub Nedeia, intr-o zona plina cu paraiase.
Seara in timp ce ne pregateam sa punem cortul am avut si deosebita placere
de a vedea un cerb care venise sa se adape. Era gratios. Pentru mine a fost
prima data cand am vazut un asemenea exemplar.
Punem telefoanele sa ne trezeasca la 6.30. Dimineatza ne trezim cu soarele
pe cort. Noi eram sub creasta, nu se poate sa fie soarele asa de sus! Cum
de nu au sunat telefoanele??? De fapt era 6.28 :)). Iesim afara in soarele
de dimineatza. O adevarata placere:)
La 10.30 pornim mai departe: Nedeia, Baicu, Saua Iepii, Netis, Bloju. O zi
superba, incredibila.
Sunday, May 20, 2007
Tarcu pe ploaie 19-20 Mai 2007
Poze cu mobilul se gases la :
http://picasaweb.google.com/damaris4d/Tarcu1920Mai2007PozeFacuteDeAdelaCuMobilul
scuzati calitatea proasta :)
Nu stiu ce ati facut voi in week-end-ul acesta ploios, dar noi n-am stat acasa :))
Comform planului, plecam cu trenul de 6 spre Caransebes. In Timisoara vreme destul de inchisa dar fara ploaie. Ceea ce nu putem spune despre Caransebes unde ne astepta... cine alta decat... ploaia :))) In drum spre Dacia realizez ca mi-am uitat aparatul foto acasa :( Nu pot sa cred ca am facut o asemenea greseala. Ma gandesc deja ca tura aceasta va trebui sa o mai fac odata.
Sunt uimita de verdele intens din jurul nostru. Parca ar fi cu totul altul drumul acesta pana la Dacia. In Jigoria din nou, un peisaj cu totul deosebit de cel pe care l-am vazut ultima data... desi ploua, pasarele canta, padurea freamata... iar noi suntem tare bine dispuse :) in Seroni surpirza!... o turma de oi si bineinteles vreo 8-10 dulai se aduna in jurul nostru latrand... ciobanii ne zaresc dar nu se sinchisesc sa-si cheme cainii... ne lasa asa vreo 2 minute sa ne descurcam noi cu ei... oile stau aliniate in randuri si ne privesc.... ah, ce rau imi pare ca n-am ap. foto... ce poza tare ar fi fost asta :). Intr-un final ciobanii se hotarasc sa-si cheme cainii, iar noi incercam sa facem o poza cu...
mobilele!!!!... vai in ce hal am ajuns!!!... din pacate oile deja o pornisera si nu mai erau interesate de noi :))) Noi ne continuam drumul... sunt uimita de verdele crud al padurii... si din nou gandul acela ca mi-am lasat ap. foto acasa.... orice lucru frumos pe care il vad, un nou regret :)) asta e... La 9.30 suntem la Cuntu. Nenea Puiu si tanti Victoria ne servesc cu ceai. Stam ceva timp la povesti si la 10.30 o pornim spre Tarcu.
Nu stiu cum se face, dar ne apuca cheful de povestit... uite asa in ploaie... ne simtim de parca ar fi o zi insorita ce te tot imbie sa stai... eh.... de la Sadovanu incepe si vantul mai puternic... dar asta nu ne impiedica sa stam la povesti :)))
In fata statiei meteo, peisajul e deplorabil... o gramada de fiare vechi, lemnaraie si alte cele ramase acolo din toamna de cand s-au facut renovarile. Daca n-ar fi fost ploaia ne gandeam sa fi dat o mana de ajutor pentru a face putina ordine prin jur.
Ok, deci pana aici ne-am respectat planul... dar afara ploua... si incepe sa ploua tot mai tare... si in plus e si ceata asa ca mai departe nu prea aveam cum sa ne orientam deci solutia pe care o alegem e sa ramanem in Tarcu. A aparut o hartie in holul statiei meteo pe care scrie "Intrarea
persoanelor straine, strict interzisa". Da cum noi nu eram straine de locurile acelea, am ignorat-o :))).
De acu' nu prea mai am ce sa zic :))) ... toata dupa masa n-am facut absolut, dar absolut nimic....
Duminica ne-am trezit destul de tarziu. Afara se oprise ploaia, iar ceataza incepea sa se sparga. Ar fi fost o zi buna de traseu dar nu mai puteam ajunge unde ne-am fi dorit. In schimb am dat o mana de ajutor la stivuirea lemnelor, si am adunat un sac de gunoaie din jurul statiei.
Ar trebui gasita o solutie pentru asa zisa gropa de gunoi de la statie.
Pentru ca e deplorabil sa vezi cum gunoaiele se imprastie pe versant pana in caldare.
La ora 3 am plecat de la statie, cu o oprire pe la Cuntu. In Seroni dam din nou de turma de oi, dar de data aceasta cainii ne sesizeaza destul de tarziu iar ciobanul si-i cheama imediat. Apoi ne arunca asa o vorba: "Numai pana la Tarcu ati ajuns? Las ca veniti alta data"... ciudat... ca si cum omul ar fi stiut ca vroiam sa mergem mai departe si sa coboram in poiana Marului In Jigoria mai lenevim putin.... peisajul e foarte frumos... dar musculitele nu ne dau pace.... asa ca plecam mai departe la masina ce ne astepta.
Cam acesta a fost week-end-ul nostru.... Netisul va ramanea pentru alt week-end... speram fara ploaie :))))
http://picasaweb.google.com/damaris4d/Tarcu1920Mai2007PozeFacuteDeAdelaCuMobilul
scuzati calitatea proasta :)
Nu stiu ce ati facut voi in week-end-ul acesta ploios, dar noi n-am stat acasa :))
Comform planului, plecam cu trenul de 6 spre Caransebes. In Timisoara vreme destul de inchisa dar fara ploaie. Ceea ce nu putem spune despre Caransebes unde ne astepta... cine alta decat... ploaia :))) In drum spre Dacia realizez ca mi-am uitat aparatul foto acasa :( Nu pot sa cred ca am facut o asemenea greseala. Ma gandesc deja ca tura aceasta va trebui sa o mai fac odata.
Sunt uimita de verdele intens din jurul nostru. Parca ar fi cu totul altul drumul acesta pana la Dacia. In Jigoria din nou, un peisaj cu totul deosebit de cel pe care l-am vazut ultima data... desi ploua, pasarele canta, padurea freamata... iar noi suntem tare bine dispuse :) in Seroni surpirza!... o turma de oi si bineinteles vreo 8-10 dulai se aduna in jurul nostru latrand... ciobanii ne zaresc dar nu se sinchisesc sa-si cheme cainii... ne lasa asa vreo 2 minute sa ne descurcam noi cu ei... oile stau aliniate in randuri si ne privesc.... ah, ce rau imi pare ca n-am ap. foto... ce poza tare ar fi fost asta :). Intr-un final ciobanii se hotarasc sa-si cheme cainii, iar noi incercam sa facem o poza cu...
mobilele!!!!... vai in ce hal am ajuns!!!... din pacate oile deja o pornisera si nu mai erau interesate de noi :))) Noi ne continuam drumul... sunt uimita de verdele crud al padurii... si din nou gandul acela ca mi-am lasat ap. foto acasa.... orice lucru frumos pe care il vad, un nou regret :)) asta e... La 9.30 suntem la Cuntu. Nenea Puiu si tanti Victoria ne servesc cu ceai. Stam ceva timp la povesti si la 10.30 o pornim spre Tarcu.
Nu stiu cum se face, dar ne apuca cheful de povestit... uite asa in ploaie... ne simtim de parca ar fi o zi insorita ce te tot imbie sa stai... eh.... de la Sadovanu incepe si vantul mai puternic... dar asta nu ne impiedica sa stam la povesti :)))
In fata statiei meteo, peisajul e deplorabil... o gramada de fiare vechi, lemnaraie si alte cele ramase acolo din toamna de cand s-au facut renovarile. Daca n-ar fi fost ploaia ne gandeam sa fi dat o mana de ajutor pentru a face putina ordine prin jur.
Ok, deci pana aici ne-am respectat planul... dar afara ploua... si incepe sa ploua tot mai tare... si in plus e si ceata asa ca mai departe nu prea aveam cum sa ne orientam deci solutia pe care o alegem e sa ramanem in Tarcu. A aparut o hartie in holul statiei meteo pe care scrie "Intrarea
persoanelor straine, strict interzisa". Da cum noi nu eram straine de locurile acelea, am ignorat-o :))).
De acu' nu prea mai am ce sa zic :))) ... toata dupa masa n-am facut absolut, dar absolut nimic....
Duminica ne-am trezit destul de tarziu. Afara se oprise ploaia, iar ceataza incepea sa se sparga. Ar fi fost o zi buna de traseu dar nu mai puteam ajunge unde ne-am fi dorit. In schimb am dat o mana de ajutor la stivuirea lemnelor, si am adunat un sac de gunoaie din jurul statiei.
Ar trebui gasita o solutie pentru asa zisa gropa de gunoi de la statie.
Pentru ca e deplorabil sa vezi cum gunoaiele se imprastie pe versant pana in caldare.
La ora 3 am plecat de la statie, cu o oprire pe la Cuntu. In Seroni dam din nou de turma de oi, dar de data aceasta cainii ne sesizeaza destul de tarziu iar ciobanul si-i cheama imediat. Apoi ne arunca asa o vorba: "Numai pana la Tarcu ati ajuns? Las ca veniti alta data"... ciudat... ca si cum omul ar fi stiut ca vroiam sa mergem mai departe si sa coboram in poiana Marului In Jigoria mai lenevim putin.... peisajul e foarte frumos... dar musculitele nu ne dau pace.... asa ca plecam mai departe la masina ce ne astepta.
Cam acesta a fost week-end-ul nostru.... Netisul va ramanea pentru alt week-end... speram fara ploaie :))))
Tuesday, May 1, 2007
Tarcu - Godeanu 27 Apr - 1 Mai. Gugu - un alt vis implinit
http://picasaweb.google.com/damaris4d/TarcuGodeanu27Apr1Mai2007
noi am plecat vineri seara pana in Cuntu. Sambata am pornit spre Tarcu, Saua plaiului Mare, Saua Suculetului, Prislop, Capul Prislop, la Mlaci , Lacul Iezer. Prin zona lacului Iezer am reusit sa gasim o portiune in care raul Ses era acoperit cu zapada si am trecut pe partea opusa fara peripetii. Am coborat putin pe Raul Ses pana am dat de o stana, de fapt se vedea doar o parte din acoperis si acela pe jumatate spart. Stana era plina de zapada pana la nivelul acoperisului. Am reusit sa ne strecuram inauntru prin acoperis, am nivelat zapada si am facut acolo bivuac. Un adapost de o "mie de stele". De curand am achizitionat un MSR, asa ca l-am testat in iesirea asta si sunt foarte incantata de el. Modelul e "Pocket Rocket" si are doar 85g ceea ce pt. mine face f. mult. Cu cat mai usor si mai mic cu atat mai bine :). Desi eram chiar langa apa, din pacate zapada era de vreun metru si nu putem ajunge la apa. Ne-am tot plimbat pe langa apa pana am gasit un loc care permintea sa coboram cu picioarele pe un petec de iarba si sustinuta de cealalta am reusit sa umplem sticlele cu apa. Duminica dimineatza am plecat pe la ora 10 de la stana spre Turcila - Godeanu. Cum ne apropiam de Godeanu , in dreapta noastra pe muchia ce vine dinspre Oslea am vazut doua siluete ce urcau spre Godeanu. Apoi vedem alte doua pe o muchie in stanga noastra. Cele din stanga erau de fapt Geanina cu Alin cu care ne-am intersectat chiar inainte de a ajunge pe Godeanu. Incepuse se mai si picure marunt, vant puternic si ceatza. Nu prea era de stat la povesti asa ca dupa cateva impresii schimbate am plecat fiecare pe drumul lui. Sus ne intalnim si cu ceilalti pe care ii zarisem, de fapt era doar un domn din Oradea sotia lui ramanand undeva mai jos. Vantul tot mai puternic... privim coborarea de pe Godeanu.... ce sa facem??? cum sa facem??? .... gasim o fasie de iarba unde zapada se topise si pornim pe ea. Dar vantul foarte puternic aproape ca ma arunca la pamant. Ne asezam si ne gandim ce-i de facut.... trebuie sa inaintam... incetisor dar pornim inainte.... trebuie sa facem un efort triplu ca sa ne tinem pe picioare .... vantul bate din lateral... parca ar vrea sa ne arunce in caldare.... dar mergem inainte si reusim sa trecem de portiunea mai dificila... ah... de-acum nu mai e mult pana la Gugu... un vis de mult dorit.... ajunge sa se implineasca ... ultima portiune e acoperita de zapada... Adela sparge urmele.... oboseala deja isi spune cuvantul... mai putin... mai putin... si iata-ne sus... am ajuns... de jur imprejur doar creste... suntem doar noi in imensitatea aceea ... de-acu trebe sa vedem unde campam. In creasta vintul e foarte puternic. Sa coboram la lac nu pare atractiv. Mai aveam o varianta de a cobora la o stana dar acolo nu mai aveam zapada de topit. Intr-un final campam aproape de creasta, in spatele unui damb unde am gasit un loc oarecum mai drept. Am avut ceva probleme cu vantul pana am reusit sa ancoram cortul, dar apoi in cort la fereala de vant si dupa ceva cald ne-am bucurat in sfarsit de implinirea unei dorinte de mai bine de un an de zile. Am ajuns pe Gugu. Noaptea a cazut si ceva ploaie, sau sa fi fost grindina dupa zgomotul pe care-l facea pe cort. Dimineatza am lenevit destul de mult prin cort in asteptarea soarelui ca sa ne incolzeasca cortul. Ne bucuram de minunatele privelisti cu vf Gugu si crestele din jur... atata liniste... atata frumusete...!!!!!! Plecam pe la 11. Ne hotaram sa coboram direct pe piciorul Branului. Asta insemna de fapt ca vom termina traseul cu o zi mai repede. Prietenii nostri ne asteptau la gura Apelor abia marti seara. Dar riscam.... poate vom gasi vreo ocazie care sa ne scoata de acolo, si ne gandeam sa cumparam niste mici si sa ne intoarcem la cuntu sa sarbatorim ziua de 1 Mai. De pe vf . Branu incercam sa vedem pe unde putem sa coboram... scrutam padurea.... undeva parca o linie strabate padurea si ne hoataram sa o pornim pe acolo. Zapada e foarte mare... uneori ne mai scapa un picior pana la brau... dar in mare parte ne tine... in padure gasim un firicel de apa si ne hataram sa coboram pe el. Ne gandim ca nu poate duce altundeva decat in lac. de fapt s-a dovedit a fi o alegere foarte buna. Ne-a dus direct la lac, in plus Lapusnicul Mic l-am trecut peste un pod de lemne cam in dreptul unei stane si nu a trebuit sa ocolim deloc, iar apoi am luat-o pe drumul acela forestier in sus pe Lapusnicul Mare pana la un vad destul de larg pe care l-am trecut desculte. Ajunse la Gura Apelor am aflat ca nu avem semnal pana in Brazi... dar s-a nimerit sa plece un Aro cu ceva lucratori de pe acolo si ne-a luat si pe noi pana in Brazi. De aici am chemat taxiul cu care mergem de obicei din caransebes si ne-am intors la Dacia nu intainte de a face o tura de cumparaturi in Caransebes :)) Asa ca iata-ne luni seara din nou in Cuntu.... Marti a fost o binemeritata zi de relaxare si mancare bineinteles.... :)
noi am plecat vineri seara pana in Cuntu. Sambata am pornit spre Tarcu, Saua plaiului Mare, Saua Suculetului, Prislop, Capul Prislop, la Mlaci , Lacul Iezer. Prin zona lacului Iezer am reusit sa gasim o portiune in care raul Ses era acoperit cu zapada si am trecut pe partea opusa fara peripetii. Am coborat putin pe Raul Ses pana am dat de o stana, de fapt se vedea doar o parte din acoperis si acela pe jumatate spart. Stana era plina de zapada pana la nivelul acoperisului. Am reusit sa ne strecuram inauntru prin acoperis, am nivelat zapada si am facut acolo bivuac. Un adapost de o "mie de stele". De curand am achizitionat un MSR, asa ca l-am testat in iesirea asta si sunt foarte incantata de el. Modelul e "Pocket Rocket" si are doar 85g ceea ce pt. mine face f. mult. Cu cat mai usor si mai mic cu atat mai bine :). Desi eram chiar langa apa, din pacate zapada era de vreun metru si nu putem ajunge la apa. Ne-am tot plimbat pe langa apa pana am gasit un loc care permintea sa coboram cu picioarele pe un petec de iarba si sustinuta de cealalta am reusit sa umplem sticlele cu apa. Duminica dimineatza am plecat pe la ora 10 de la stana spre Turcila - Godeanu. Cum ne apropiam de Godeanu , in dreapta noastra pe muchia ce vine dinspre Oslea am vazut doua siluete ce urcau spre Godeanu. Apoi vedem alte doua pe o muchie in stanga noastra. Cele din stanga erau de fapt Geanina cu Alin cu care ne-am intersectat chiar inainte de a ajunge pe Godeanu. Incepuse se mai si picure marunt, vant puternic si ceatza. Nu prea era de stat la povesti asa ca dupa cateva impresii schimbate am plecat fiecare pe drumul lui. Sus ne intalnim si cu ceilalti pe care ii zarisem, de fapt era doar un domn din Oradea sotia lui ramanand undeva mai jos. Vantul tot mai puternic... privim coborarea de pe Godeanu.... ce sa facem??? cum sa facem??? .... gasim o fasie de iarba unde zapada se topise si pornim pe ea. Dar vantul foarte puternic aproape ca ma arunca la pamant. Ne asezam si ne gandim ce-i de facut.... trebuie sa inaintam... incetisor dar pornim inainte.... trebuie sa facem un efort triplu ca sa ne tinem pe picioare .... vantul bate din lateral... parca ar vrea sa ne arunce in caldare.... dar mergem inainte si reusim sa trecem de portiunea mai dificila... ah... de-acum nu mai e mult pana la Gugu... un vis de mult dorit.... ajunge sa se implineasca ... ultima portiune e acoperita de zapada... Adela sparge urmele.... oboseala deja isi spune cuvantul... mai putin... mai putin... si iata-ne sus... am ajuns... de jur imprejur doar creste... suntem doar noi in imensitatea aceea ... de-acu trebe sa vedem unde campam. In creasta vintul e foarte puternic. Sa coboram la lac nu pare atractiv. Mai aveam o varianta de a cobora la o stana dar acolo nu mai aveam zapada de topit. Intr-un final campam aproape de creasta, in spatele unui damb unde am gasit un loc oarecum mai drept. Am avut ceva probleme cu vantul pana am reusit sa ancoram cortul, dar apoi in cort la fereala de vant si dupa ceva cald ne-am bucurat in sfarsit de implinirea unei dorinte de mai bine de un an de zile. Am ajuns pe Gugu. Noaptea a cazut si ceva ploaie, sau sa fi fost grindina dupa zgomotul pe care-l facea pe cort. Dimineatza am lenevit destul de mult prin cort in asteptarea soarelui ca sa ne incolzeasca cortul. Ne bucuram de minunatele privelisti cu vf Gugu si crestele din jur... atata liniste... atata frumusete...!!!!!! Plecam pe la 11. Ne hotaram sa coboram direct pe piciorul Branului. Asta insemna de fapt ca vom termina traseul cu o zi mai repede. Prietenii nostri ne asteptau la gura Apelor abia marti seara. Dar riscam.... poate vom gasi vreo ocazie care sa ne scoata de acolo, si ne gandeam sa cumparam niste mici si sa ne intoarcem la cuntu sa sarbatorim ziua de 1 Mai. De pe vf . Branu incercam sa vedem pe unde putem sa coboram... scrutam padurea.... undeva parca o linie strabate padurea si ne hoataram sa o pornim pe acolo. Zapada e foarte mare... uneori ne mai scapa un picior pana la brau... dar in mare parte ne tine... in padure gasim un firicel de apa si ne hataram sa coboram pe el. Ne gandim ca nu poate duce altundeva decat in lac. de fapt s-a dovedit a fi o alegere foarte buna. Ne-a dus direct la lac, in plus Lapusnicul Mic l-am trecut peste un pod de lemne cam in dreptul unei stane si nu a trebuit sa ocolim deloc, iar apoi am luat-o pe drumul acela forestier in sus pe Lapusnicul Mare pana la un vad destul de larg pe care l-am trecut desculte. Ajunse la Gura Apelor am aflat ca nu avem semnal pana in Brazi... dar s-a nimerit sa plece un Aro cu ceva lucratori de pe acolo si ne-a luat si pe noi pana in Brazi. De aici am chemat taxiul cu care mergem de obicei din caransebes si ne-am intors la Dacia nu intainte de a face o tura de cumparaturi in Caransebes :)) Asa ca iata-ne luni seara din nou in Cuntu.... Marti a fost o binemeritata zi de relaxare si mancare bineinteles.... :)
Subscribe to:
Posts (Atom)
