Cuntu-Tarcu-M. Mic 17-18 Feb 2007

Week-end-ul ce a trecut am fost si eu intr-o plimbare pana la Tarcu.
Plecasem din Timisoara sambata dimineata cu primul tren (adica la 6) pe o ploaie care nu arata prea incurajator. In Caransebes la fel, ploaie. Jos la telescaun un fel de lapovita imi dadea speranta ca se va transforma in zapada. Dupa nici 10 min de mers intr-adevar ma puteam bucura de fulgii de zapada. De la telescaun un caine m-a urmat pana sus la Cuntu. Urcarea pe cracul Pip a fost destul de usoara pentru ca Vineri seara mai urcasera patru persoane la Cuntu asa ca aveam urme pe care sa merg. Am plecat de la telescaun in jurul orei 8 iar pe la 11 eram la Cuntu. La ora respectiva Cuntu era acoperita de ceata. Tanti Victoria si cu nenea Puiu ma primesc cu un ceai cald, si imi spun ca cei ce au urcat aseara vor si ei sa urce inspre Tarcu. Ma alatur lor si pornim pe la 12. Ceata foarte deasa le face pe cele doua fete sa se intoarca la Cuntu in mai putin de jumatate de ora. Dupa nici 5 minute incepem sa intrezarim soarele prin ceatza ceea ce ne incanta foarte tare. Curand iesim deasupra cetii si putem sa ne orientam... un soare stralucitor e de asupra noastra iar privelistea ce ne inconjoara e minunata. Pe la 15 suntem la Tarcu... iar eu ma bucur in sfarsit de faptul ca pot sa iau parnzul... stomacul meu se plangea de ceva vreme :)... Baietii se intorc inapoi la Cuntu iar eu raman sa ma bucur de o seara linistita in varful muntelui.
Seara beneficiez si eu de bunatatile ce se produc la 2000m adica paine la cuptor facuta de Ionut si lapte de la plic :) . Seara se arata linistita... se vad luminile din Caransebes si crucea de pe Muntele Mic.
Ma culc cu dorinta de a ma trezi de dimineatza pentru a vedea rasaritul.... cum se crapa de ziua arunc bocancii in picioare si jdujci pe varf. Am stat pe acolo vreo 45 de minute in asteparea Soarelui... intr-un final iata-l maret se ridica de undeva dintre Godeanu si Gugu. Dupa micul dejun luat sus o pornesc la 9.20 spre Cuntu iar la 10.30 ajung la destinatie. Vremea e devreme, mai povestesc nitel cu nenea Puiu dupa care ma tenteaza gandul de a urca pana la Muntele Mic. Ziua e superba si o pornesc spre Poiana Jigoria iar apoi spre Muntele Mic.
De la M. Mic am coborat cu telescaunul dupa ce am stat la vreo coada de jumate de ora.

Construieste relatii frumoase

In meditatiile pe care obisnuiesc sa le citesc dimineata am regasit acelasi îndemn de a trai pentru altii.

"Daca doresti sa cladesti relatii frumoase, urmeaza pasii urmatori:

1. Pune-i pe ceilalti pe primul loc. Ia aminte:<> Daca porti cu tine acest principiu în toate interactiunile cu altii, nu poti da gres.
2. Nu purta bagaje emotionale. Daca cineva te-a ranit si trebuie sa rezolvi aceasta problema, fa-o imediat. Iarta, rezolva problema si las-o în urma. Daca nu merita sa o abordezi, uita de ea si mergi mai departe.
3. Investeste în relatiile cele mai semnificative. Nu-ti risipi timpul urmând principiul "primul sosit-primul servit". Nu lasa relatiile fara valoare sa te consume, încât sa nu-ti mai ramîna resurse pentru cele care conteaza cel mai mult.
4. Slujeste cu bucurie. Un director executiv al unei companii aeriene a explicat cât este de greu sa angajezi si sa pregatesti oameni pentru aceasta industrie. "Serviciile reprezinta singurul lucru pe care-l avem de vânzare, însa tocmai acesta reprezinta lucrul cel mai greu de "predat", pentru ca nimeni nu doreste sa fie învatat sa slujeasca."
5. Exprima-ti constant aprecierea. Spune celor dragi cât de mult îi iubesti - si fa des acest lucru! Prea multi dintre noi consideram ca cea mai buna modalitate de a-i ajuta pe altii este critica sau beneficiul vastei noastre întelepciuni. Gresit! Cea mai buna modalitate de a-i ajuta pe ceilalti este de a vedea cele mai bune calitati în ei. Practica principiul celor 101 procente: cauta un lucru de admirat, si apoi încurajeaza 100% acea persoana sa-si dezvolte mai mult acea calitate. Acest lucru te va ajuta sa placi persoana respectiva, si pe ei sa te placa pe tine. Ce poate fi mai benefic pentru o relatie?"

Tarcu - Godeanu 14-16 Oct 2006

Week-end-ul 14-16 Octombrie a fost programat pentru Tarcu Godeanu.

Asa se face ca sambata dimineata suntem in IC de ora 6 ce ne duce la Caransebes. Intr-o ora si jumatate suntem acolo. Hotaram ca cel mai bine pentru noi e sa luam un taxi pana la telescaun. Transportul ne costa 30 Roni dupa cum ne si asteptam.

Pornim la drum…. Muncitorii lucreaza de zor la drum. Un camion ne ia si ne duce pana unde se turna asfalt, ceva mai sus de poteca ce urca prin padure. Cum vremea afara era foarte frumoasa, peisajul superb si timp aveam suficient, o luam pe asfalt pana la intersectia cu drumul forestier ce vine de la Cuntu si apoi in sus pe acesta. Ne oprim destul de des sa mai fac cate o poza… :), … in sfarsit sunt in mijlocul naturii… iar spectacolul e deosebit…. O multitudine de nuante verzui - aramii ne incanta ochii si sufletul. Ce bine venita e iesirea aceasta… sa uit de oras, de lucru, de alte griji…

Facem o pauza in poiana Seroni, alte poze la structura aceea de lemn. Sunt curioasa ce e, ce reprezinta ?… vreau sa urc pe ea dar dupa 5-6 trepte urcate ma opresc…. Lemnul acela f uscat nu-mi da siguranta si ma gandesc ca e mai bine sa fiu precauta.

Continuam drumul prin padure si ajugem mai repede decat am fi crezut la statia de la Cuntu. Aici suntem intampinati de nenea Puiu ce ne primeste la dansul sa ne incalzim la teracota. Ne punem putin la povesti si dupa vreo ora o pornim mai departe spre Tarcu. In drumul nostru ne depasesc doi motociclisti. Muncitorii de la Tarcu ne intampina cu muzica la acordeon… :)

Aici primim un ceai cald ceea ce ne prinde foarte bine caci desi afara era frumos temperatura e scazuta iar vantul sufla destul de tare. Nea Mitel ne intreaba pe unde vrem sa ajungem. Ii spuneam ca am vrea sa ajungem pe Gugu si ca noi ne-am gandit sa coboram prin dreptul Prislopului pana la Raul Ses si apoi sa urcam pe Izvorului Gugului in sus. Dar dansul ne sfatuieste ca ar fi mai bine sa mergem pana la Capul Prislopului si sa mergem pe la liziera padurii… Pe harta totul arata foarte simplu de realizat… :) Iesim afara si ne arata varfurile, Gugu, Prislop… Ne avertizeaza ca timpul se va strica pe Duminica seara – Luni, desi ar fi posibil ca vremea urata sa ne ocoleasca. Pe la 5 jumate plecam de la statie cu gandul sa punem cortul undeva in Saua Plaiului. Instalam cortul langa la fereala unui mic damb. Este prima lui iesire la munte, deci ii facem inaugurarea :). Primul lucru dupa ce ne vedem in cort e sa mancam cate ceva dupa care pregatirea de culcare, iar dupa ce ne vedem la caldura in sacii de dormit savuram niste ciocolata. Noaptea a trecut foarte greu, somn nu aveam deloc. Ne tot invarteam in sacii de dormit. In cort aveam o oarecare lumina difuza asa ca la un moment dat ne hoatarm sa ne scoatem capul afara …. :) lunea lumina puternic deasupra noastra si o multime de stele starluceau puternic in noapte…. Superb… cu sufletul incantat de aceasta frumusete ma intorc in sacul de dormit… si asteptam dimineata …. De cum se lumineaza ies afara din cort… ceea ce normal ar fi fost condens acum e un strat de gheatza ceea ce imi spune ca temperatura e sub zero. Gugu e acoperit de un nor gros ce se intinde peste saua Suculetului pana inspre noi. Ceturile lui Zamolxe… Mai spre dreapta se vede Vf. Godeanu . Pe Tarcu e senin. Curand rasare si soarele din spatele norilor. Intai lumineaza Vf. Godeanu iar apoi razele lui ajung pana la cortul nostru. Lenevim destul de mult prin cort cu gandul ca orcicum prin ceatza n-o pornim. Intr-un final nu mai support aceasta sedere si hotaram sa strangem cortul si s-o pornim la drum… intre timp peisajul se mai limpezeste … plecam pe la 11 si un sfert mai departe. Vedem muchia pe care trebuie sa mergem si nu pare asa de mult, dar distantele in Godeanu sunt foarte inselatoare, cel putin asa au fost pentru mine… desi nu parea asa de indepartat ne-a luat destul de mult sa ajungem la Capul Prislopului. Ii zarim din nou pe cei doi cu motociclete, si alti patru ce se indreptau si ei spre Prislop…

De la capul Prislopului o luam in jos spre Raul Ses… , panta foarte abrupta… deja incep sa ma gandesc cu groaza la panta de « vis-a-vis » ce pare si mai inalta decat aceea pe care tocmai coboram. Dar iata ca ajungem si jos si cautam de pe mal un loc pe unde sa trecem… incerc sa pun piciorul pe un bolovan dar ma trezesc cu el in apa… si desi el a ramas uscat apa a intrat din plin pe deasupra lui… asta e acum sunt si cu un bocanc ud. Nu ne ramane decat sa ne descultam si traversam printr-un loc in care apa nu e chiar atat de adanca. Apa e foarte rece si o simt de parca mi-ar ingheta picioarele. Stam putin sa ne uscam ne orientem spre o linie despadurita pe unde e o oarecare albie si o pornim in sus. E deja ora 15 si aproximam ca intr-o ora sa reusim sa urcam panta. Cred ca pana la urma s-a facut vreo ora si jumatate… panta asta ne-a cam stors de puteri… ajungem in sus … si privim inspre Gugu… mai multe vai de coborat si de urcat … asta nu e a buna … ce e de facut … ne hotaram s-o luam inspre Zana pe creasta… si pana la urma ne dam seama ca o sa ajungem pe Vf. Godeanu… vremea de destul de inaintata iar pe creasta incepe sa sufle un vant tot mai puternic ce ne determina sa coboram un pic mai jos de nivelul crestei… Pe Varful Godeanu cativa bolovani si un bat in mijlocul lor indica faptul ca acesta ar fi un varf mai important. De asemenea pe o piatra se vede foarte sters o dunga rosie… Aici nu putem sta deloc… vantul parca ar vrea sa ne mute din loc… inspre ceea ce noi am fi dorit sa fie o linie de creasta spre Gugu se vede o sa f. pronuntata care nu ne incanta deloc dupa oboseala adunata. Inca cochetam cu ideea de a ne prelungi iesirea cu o zi , de a merge luni pana pe Gugu, iar marti sa coboram la Gura Apelor. Curand se lasa ceata asa ca ne coboram la lac si punem cortul acolo… parca se vede o grota in perete, am vrea sa mergem dar pana la urma renuntam si montam repede cortul caci se lasa intunericul… Mananc ceva doar datorita faptului ca stiam ca nu am mancat nimic de dimineata dar nu reusesc mai mult de jumate de sandvici. Ma intind in sacul de dormit... si ascult vantul ce sufla tot mai puternic… imi revine in minte ceea ce ne-a spus nea Mitel ca pe Luni vremea se strica. Din sa sufla un vant puternic… il auzim …dupa o secunda il si simtim… caci cortul se scutura cu putere… ba cateodata se inclina atat de tare ca ne atinge capetele… stand acolo in noapte intr-o stare de semi constienta ba datorita oboselii traseului ba datorata nesomnului ba cortului ce se scutura cu noi… parca ma incearca un sentiment de frica… Ce-i de facut ?… pe unde sa coboram… partea asta a hartii nu prea am studiat-o… mi se parea ce e deja tarziu in noapte … nu mai pot sta asa … ma ridic sa studiez harta… singura varibila ce ni se pare convenabila e de a urca inapoi in creasta si a prinde Plaiul Oslea cu coborare in Cerna Sat. Gata, ne-am hotarat, maine dimineata incercam sa prindem aceasta varianta. Aflu cu mirare ca e abia 23.54… of ce mult mai e… pana la urma cred ca am adormit scuturata de vanturi caci m-am trezit dimineatza parca intr-o liniste completa. M-am inselat insa … scotand capul din sacul de dormit … ceva marunt se aude cazand pe cort…. Deschidem cortul si o zapada marunta incepe sa se asterne peste tot….. de data asta nu mai e vreme de stat … incep sa ma gandesc la o modalitate de a aduna interiorul cortului fara a ridica prelata exterioara… si da reusim sa ne facem bagajele si sa strandem tot sub prelata… la sfarsit de tot o scuturam bine si o impachetam in bagaje…. Cu inima stransa luam intr-o sticla de jumatate din apa statuta din lac. … Apa buna mai avem cam jumate- trei sfert de litru de persoana. Creasta e complet in ceatza… ma gandesc cu oarecare ingrijorare cum vom reusi sa ne orientam… vom reusi sa prindem cracul care trebuie ?…. incepem sa urcam inapoi in creasta… zaresc un rododendron acoperit de zapada si trebuie neaparat sa-i fac o poza… cum a rezistat el pana la mijlocul lui Octombrie ??? …. Sus in sa suntem in ceatza, scot harta, busola … o fixez spre nord… imi iau ca reper directia in care ar fi trebuit sa fie Vf. Godeanu si astfel ne gasim directia de mers… nu pot sa plec din locul acela pana nu inaltam o rugaciune lui Dumnezeu de a ne calauzi prin ceturile acelea, de a imprastia ceatza din jur… de ne scoate cu bine prin Plaiul Oslea….

Pe drumul nostru zarim din loc in loc pe pietre un patrat rosu incercuit cu alb… asta ar tebui sa insemne limita de rezervatie dar pe hartile ce le avem nu e marcat nimic de genul acesta. Vedem ca la un moment dat trebuie sa facem o curba la dreapta pe muchie inspre iar apoi plaiul Oslea inspre stanga. Din cand in cand ceatza se sparge si vedem ceva in jurul nostru. Harta de la Carol ne ajuta f. mult caci e marcata limita padurii si stanele de prin jur. Incercam sa recunoastem Cracul Stevie. Plaiul Oslea ar trebui sa fie o muchie lunga despadurita… singura in zona… ei da si vf Oslea… ceatza se imprastie tot mai mult … cand s-o luam spre Oslea vedem un marcaj triunghi rosu pe care apoi tot il vom mai intalni. Dupa harta lui Danutz Calin aici ar fi trebuit sa fie dunga galbena… ei asta e… dupa harta, busola si ceea ce vedem in jurul nostru suntem pe drumul cel bun… vremea se face tot mai frumoasa … apare si soarele… iar peisajul de toamna ne incanta iar …. Dupa vf. Oslea ni se termina si apa… zarim o stana si ceva ce parea o poteca ducea undeva mai jos intr-un fel de vad… acolo ar putea fi apa… ne hotaram sa coboram pana acolo si pana la urma vedem sclipirile soarelui in apa… ah ce bine… iata ca primim si apa chiar in momentul cand ni s-a terminat… soare… apa… avem tot ce ne trebuie…

O stana din drum poarta pe ea o gramada de nume si insemne… o padure cu ramurile goale ne ofera parca o imagine de vis… coborand mai jos inatlnim din nou slendoarea nuantelor ruginii… in curand zarim in vale barajul si Cerna Sat…

In cerna sat un indicator ne arata 48 km pana la Gara Herculane… deci pune-te la drum… dupa vreo ora jumate –doua de mers intins in sfarsit auzim u nzgomot de masina in spatele nostru … o masina de lemne de duce pana la intersectia insre Baia de Arama… de aici mai mergem vreo jumate de ora si prindem o alta ocazie care ne lasa in fata garii… ah ce fericire …

… fericire si pentru inca o tura frumoasa ce tocmai s-a incheiat

Deasupra norilor... Parang 29-30 Octombrie

Vremea frumoasa din week-end-ul trecut ne-a facut sa ne gandim ca ar fi pacat sa-l pierdem si pe acesta prin oras asa ca planuim o iesire pana in Parang. Vineri dupa-masa plecam cu Normandia spre Petrosani. Nu stiu cum se face ca desi ar fi trebuit sa ajunga la 20.30 in Petrosani, prin jurul de ora 22 autocarul se strica la vreo 20 de km inaite de Petrosani. Ce putem face? Iesim la ocazie. Ne postam in spatele autoarului si facem semn la tot ce trece... intr-un final ne ia un taxi... dar nici cu acesta nu reusim sa facem jumatate de drum ca i se termina benzina... ei ! « suna-ti un prieten »... nu trebuie sa asteptam mult... si pornim mai departe. Tratam cu nenea sa ne duca pana la Rusu si de acolo o luam frumos la pas. Alegem sa urmam drumul forestier pt. siguarnta.... Urcam incet pe drum admirand in spatele nostru luminile orasului. De sus coboara o masina... la inceput nu zarim de cat o lumina ce scoate in evidenta silueta un copac... ah, ce frumos l-as fi putut prinde in poza !..., dar din pacate aparatul nu e la indemana... masina trece pe langa noi... noi ne continuam drumul... nu facem nici 5 minute ca de jos se vad farurile unei masini... e aceeasi care cu 5 min inainte cobora !... Un domn la volan si o doamna langa ne spun ca nu ia lasat inima sa ne lase 2 fete sa urcam pe jos si s-au intors dupa noi sa ne urce pana sus... Nu ma stiu ce sa spun de mirare, ii admiri pe acesti oameni si inalt Celui de sus un gand de multumire ca ne poarta de grija. Sus totul e brumat si e frig. Ajungem nesperat de repede(23.30) la cabana. Vorbisem pt. locuri dinainte La Nasul. Mai tarziu am aflat ca doar Nasa mai e. Tanti ne astepta cu camera incalzita... ah ce bine e... pana la urma parca toate s-au « potrivit ca pe roate ». Un somn bun pana dimineata. La 8.30 iesim din cabana gata de drum. Salutam pe tanti si pornim... Tinta noastra e Vf. Parangul Mare. Afara brazii sunt albi acoperiti de bruma... Nenea de la salvamont ne zareste si ne intreaba incotro? « Parangul Mare, nenea ! »... La care ne intreaba daca vrem sa ne intaorcem in aceeasi zi? :) . Nu prea stiu ce sa cred de intrebare ... Sa fie chiar atat de departe? Din cate am citit eu nu. Sus la telescaun alti domni ne intreaba unde am pornit-o si ne « sfatuiesc » sa mai asteptam pana pe la 10 cand se ridica ceata. « Ei, domnilor, noi vrem sa fim sus pe cand se ridica ceata ! ». Nu facem nici 15 minute si din spate ne ajunge unul din ei ce s-a hotarat sa urce si el, ca n-a mai urcat de ceva ani pe varf. La despartirea traseului ce o ia pe curba de nivel si de drumul ce urca pe Parangul Mic deja se intrazareste soarele prin ceata. Trebuie neaparat sa fac niste poze. Imi avertizez prietena ca o sa avem destul de multe opriri pentru poze. De curand mi-ai luat un ap. foto Canon A520 asa ca vreau sa il folosesc. :) Rasare soarele in spatele crestei... iar noi... noi suntem de-asupra unei mari de nori... o splendoare... e prima oara de doi ani de zile de cand bat muntii si intalnesc asa ceva...poze si iar poze... In dreapta noastra se vad Retezatii iar apoi zarim si Fagarasii, Piatra Craiului... Trimit un salut peste marea de nori prietenilor mei ce in week-end-ul acesta se aflau in Crai. La 12.50 suntem pe Vf. Parangul Mare, si ma intreb de ce s-o fi gandit nenea de la salvamont ca n-o sa ajungem pana seara inapoi ???... :) Ne rasfatam mai bine de o ora stand la soare pe varf, contempland peisajul fantastic ce se desfarura in fata ochilor nostrii. Din pacate frigul nu ne lasa sa stam mai mult si ne hotaram sa o pornim pe drumul de intoarcere, ponim cu un sentiment de parasire... sufletul nostru ar mai sta acolo sa se bucure de maretia aceea... dar fizicul striga dupa miscare..., ne tot oprim... parca am vrea sa lungim orele ce le putem petrece aici sus pe munte... sa mai intindem putin bucuria ce-o primim la acest spectacol maret... Pe Carja mai facem o pauza mare... apoi o luam pe curba de nivel... am mai sta... am mai sta... da si ne hotaram sa ramanem pana la apus aici sus... Soarele coboara incet si o lumina parca ireala, portocalie ne invaluie... incet incet soarele dispare in spatele marii de nori si a Retezatilor... Incerc sa prind in poze cat mai multe din acest spectacol ca sa-l iau cu mine. Dar din pacate sunt o incepatoare in a fotografiatului... cel mai mult ramane insa in suflet... bucuria pe care inca odata muntele mi-a oferit-o. Cu ultimele raze de soare se asterne si frigul... Mai luam pe noi inca un rand de polare si o pornim spre cabana, ca sa ajungem cu ultimele raze de lumina.

Trairi mai vechi :) 3 Septembrie 2005

S-a intamplat si marele eveniment, am ajuns si ziua aceea cand urma sa sar. A trebuit sa ma trezesc devreme ca la 7 urma sa fim pe aeroport in Arad. Drumul pana la Arad a trecut destul de repede…. Mai greu au trecut cele cateva luni din aprilie cand trebuia sa sarim si pana acum 3 septembrie cand am ajuns in final sa facem salturile. Dimineata o incepem cu complectarea diferitelor formulare, informare meteo si apoi deplasarea la locul de start. Aflam in curand si prima grupa de start… ma aflu si eu printre ei. Deci echiparea si pregatirea de primul salt. Avem in echipament si altimetru, ni se comunica cum sa-l folosim, ne pregatim castile…. Mai multi instructori vin sa ne verifice echipamentul. Facem cateva simulari de parasire a avionului, cat si cateva cazuri de incident. Ne indreptam spre avion, un AN-2 avion special pentru salturile cu parasuta, elicea e pornita si e vant puternic cand pun piciorul pe scarita de metal. Comandatul de zbor imi spune stanga asa ca ma asez pe partea stanga, intram toti in avion, suntem sase de la contracte si 4 sportivi de la club care nu sunt cu automate ci sar la liber, ei vor fi primii care vor sari din avion. Decolam, ne verificam altimetrele sa vedem cam cum arata afara la diferite altitudini. Noi urma sa sarim de la 1000m. Pe cand ajungem pe la500m comandantul de zbor ne pune la fiecare cordul de la automata si-apoi deschide usa… La 1000m face semn la primii 4. Ei stiu ce se intampla, au facut-o de atatea ori pana acum… sar. Eu fac parte din urmatorii, ne face semn sa ne ridicam si asteptam pana cand ajungem la locul de lansare… ei acele cateva momente cand stateam aproape de usa deschisa a avionului si priveam haul de jos am simtit picioarele ca-mi tremura fara voie. Ma pun in usa , dar cum aveam casca pe cap nu aud semnalul de salt, ma uit la commandant si imi repeta sa sar… in capul meu nu puteam concepe ca trebuie sa-mi dau drumul in haul acela, dar eram acolo ca sa sar asa ca pornesc afara si simt caderea in gol apoi dupa ceva timp o smucitura dupa care incetinesc brusc. Da parasuta deschisa… incerc sa prind comenzile de pilotare dar mana stanga nu vrea sa se ridice, nu stiu ce sa intamplat ce cand am parasit avionul dar probabil ca mi-am smucit putin mana… incerc cu mai mult erort si reusesc sa o ridic pana prind comenzile de pilotare… plutesc in aer… incerc sa virez … merge… ridic ochii sa vad cum arata parasuta, sliderul e coborat ,deci e OK, voalura e umflata toata deci e in regula. Incerc sa depistez aeroportul si unde ar trebui sa aterizez apoi comand parasuta in directia respective. Asta da, e adevarata placere. Sa plutesti, in aer… inca un vis realizat….Aterizez fara probleme, adun parasuta si ma intorc la locul de start. Lasam parasuta la pliat si-apoi incepem sa schimbam impresii. Se striga apoi urmatoarea grupa. Eu nu fac parte din ea deci am timp sa-i privesc pe ceilalti. Dar sunt in urmatoarea. Ma pregatesc din nou, din nou in avion, din nou in fata usii.. de data asta fara tremurari de picioare.. ma pun in usa si sar. Mi-e ciuda ca nu reusesc sa sar frunos.. dar asta e … simt din nou smucitura si incetinirea brusca. De data asta primul lucru verific deschiderea parasutei. Aveam suspantele rasucite dar asta se rezolva repede prin departarea lor. Sliderul e coborat deci totul e OK. Ma orientez in spatiu si incep pilotarea parasutei. Fiind in aer nu-mi dadeam seama cat de repede coboara.. mie mi se parea ca doar pluteste, dar coboram in jos. Aterizez si ma intorc la grupa de start. Las parasuta la pliat si asteptam pentru ultimul salt. Ok, o pornim si pentru ultimul salt. De data asta suntem in avion 6 de la club si 4 contractanti. Comandatul de zbor ne spune ca vom sari toti la o runda unul dupa celalat. OK, ne pregatim.. sar ei si-apoi o pornim si noi, din nou in usa, in hau, smucitura si incetinire, verificarea parasutei… totul e in regula… plutesc in aer. Ma bucur ca toate cele trei sarituri au fost OK. Mai privesc din cand in cand altimetru sa vad la ce altitudine sunt. La 500 de metri pilotez parasuta astfel incat sa ma apropii de locul de decolare cand aud deodata pe cineva de-asupra mea ca striga ceva… ridic ochii si nu-mi vine sa cred… Cineva era chiar deasupra mea… apoi deodata simt niste bruscari… in mintea mea imi doream nebuneste ca doar sa-mi fi lovit voalura si sa fi trecut apoi peste… ridic privirea si din pacate vad ca este agatata de parasuta mea, ah nu… ma gandeam ca incercand sa se desfaca va reusi sa se elibereze de parasuta mea, dar incep sa ma balangani intr-o parte si in alta tot mai mult, stabilitate nu mai aveam, viteza de coborare era mult mai mare. Ma uit din nou in sus, situatia se inrautatise , parasuta ei era deschisa dar a mea deja se adunase… ma uit jos si suntem destul de aproape de pamant … in mintea mea era intrebarea , sa larghez sau nu? Dar singurul raspuns ce l-am gasit atunci era sa larghez asa ca pun mana dreapta pe comanda de largare si trag tare in jos… simt ca dintr-o data prind viteza... trebuie sa deschid rezerva si sa sper ca mai am timp suficient sa se deschida... trag de ea… si dintr-o data incetinesc… ridicochii si intr-adevar rezerva alba era deschisa de-asupra mea. Prind comenzile de pilotare si mai am timp sa infund ca sa reduc din viteza la aterizare. Aterizarea e destul de dura dar nu m-am lovit de loc. Primul lucru ma uit dupa cealata persoana care a aterizat si ea ok. Imi adun parasuta si ma duc spre ea ne imbratisam si ne felicitam ca am ajuns cu bine jos. Intre timp vin in fuga spre noi coordonatorii de zbor. Ne intreaba cum suntem .. si in plus mai fac si glume ca ce am vrus sa facem 4 salturi, ca noi am platit doar 3. Apoi am povestit ce s-a intamplat … iar ei ne spun ca au tremurat pentru noi mai ales ca am largat la o distanta asa de mica. Atunci pe loc n-am avut absolute nimic, povesteam cu toata lumea, radeam, multi au venit sa ne felicite pentru cum ne-am descurcat si ca am procedat cu singe rece. Unul dintre instructori ma intreaba daca am prieten, cum eu ii spun ca nu , el imi zice sa gasesc unul pana seara, sa cumpar o lada se sampanie si trei zile sa ma incui cu el in casa si sa sarbatoresc ca sunt in viata, ca am fost la un pas de …. Am mai stat destul de mult pe acolo impartasind impresii…unii mi-au zis ca nici nu realizez ce se putea intampla… adevarul e ca atunci pe loc incojurata de atatia oameni nu am stat sa ma gandesc… proplema a aparut cand am ajuns acasa si am ajuns in camera mea.. m-am pus pe pat si au inceput atunci involuntar sa mi se deruleze prin minte tot felul de scenarii cu ce ar fi fost daca…. daca… daca… si inima incepea sa-mi bata mai repede… si-am inceput sa ma plimb prin casa… mama ma intreba de ce nu ma culc iar eu ii zic ca nu pot, ca la ultimul salt am aterizat cu parasuta de rezerva… vroiam pe cineva cu care sa vorbesc dar am facut gresala zicandu-le alor mei… M-am intors in camera mea aproape plangand… plangand ca nu am pe cineva acolo care sa ma tina atunci in brate … atata as fi vrut sa fiu tinuta strans in brate…

9 Aprilie 2008: A trecut ceva timp de la acele salturi... :). Nu s-a mai ivit ocazia sa sar... m-ar tenta poate un salt in tandem de la 4000m ca sa vad care e senzatia de cadere libera... cine stie... poate candva...

Valea Doftanei (25-26 Sept)

Cu toate ca vremea nu se anunta deloc favorabila in week-end-ul trecut, m-am hotarat cu alte doua pritene de-a merge la trofeul Dora d'Istria pe Valea Doftanei. Trofeul nu face parte din campionatul F.R.T.S. asa ca mai tot concursul a fost facut pentru simplu fapt ca oamenii sa se simta bine impreuna. Asa ca vineri seara plecam in directia Campina pe o vreme tare urata cu schimbare la Teius. In Campina vremea era destul de frumoasa, innorat dar fara ploaie.... Am asteptat vreo ora jumate la autobusul de 7.45 care ne-a dus pana in Traisteni. De-aici pana la Valea Neagra unde era tabara mai aveam vreo 7km din care 1 l-am facut cu o masina iar ceilalti cu un nenea cu caruta ce mergea la strans "cotarca". Nenea ne-a bucurat cu cateva istorioare despre ursi , fiul lui fiind padurar. La Valea Neagra ne-am pus corturile si intentionam sa facem partea nordica din Muntii Baiului. Am vrut sa vorbim cu organizatorii ca sa le cerem cateva sfaturi iar ei pana la urma ne-au convins sa intram in concurs ca nu ne va parea rau. Si a fost adevarat... nu a fost o competitie in adevaratul sens al cuvantului... buna dispozitie tot timpul.... oamenii se bucurau de traseul prin padure.... dupa masa au fost tot felul de probe surpriza iar seara bininteles proba culturala. Din pacate nu s-a putut intinde prea mult ca pe la 12 p.m a inceput ploaia si-a trebuit sa parasim focul. Duminica dimineata am parasit Valea Doftanei trecand peste creasta Baiului inspre Valea Prahovei. Am inceput drumul pe marcajul cruce rosie dar curand n-am mai intalnit nici un semn. Ceata era inca destul de deasa dar din cand in cand patrundea o raza de soare. Am intalnit in schimp un alt marcaj pe copaci : o mica placuta de lemn pe care era desenata cu albastru o urma de urs. :) Cansultand harta si busola am vazut ca mergem in directia buna asa ca nu ne-am facut probleme. Cand am ajuns in creasta am vazut in apropiere o stana, niste cai si ne-am indreptat intr-acolo ca sa vedem daca este cumva apa prin apropiere. Ciobanii ne-au servit cu apa si ne-au imbiat chiar si cu mancare dar noi nu aveam asa mult timp de stat. Oricum cerul a inceput sa se mai insenineze si aveam parte de tot mai mari portiuni de senin. Ciobanii ne-au sfatuit sa coboram in Azuga ca pana la Busteni drumul e mult mai lung. Ne continuam drumul......... ne mai si oprim ca admiram minunatiile din jurul nostru.... soarele ne mangaia usor.... iar in departari padurile cu tendinte aramii ne incantau privirile. Dupa ce am trecut de Varful Cazacu am putut sa vedem si splendorile Bucegilor... In departare in vale se vedea Busteniul.... De la Sorica am coborit cu telescaunul pana in Azuga si de-aici cu un microbus inspre Sinaia la Festival pana la ora 23 cand am luat rapidul spre Arad.... si asa la ora 9 dimineata am ajuns si noi la lucru.... e adevarat cu ceva oboseala fizica acumulata dar si cu amintirea unui week-end deosebit.

Piatra Craiului - Fagaras 30Iul - 14 Aug

Sambata (31Iulie) dimineata am ajuns in Plaiul Foii- asezat corturi si pe la 9.30 plecam pe traseu. Era planificat sa mergem pe Canionul lui Anghelide. Dar a doua zi dupa ce am analizat foarte bine toate descrierile pe care le aveam ne-am dat seama ca de fapt ajunsese pe muchia Cotofenei. La capatul ei am intalnit marcajul cruce verde care indica Braul de mijloc. De-aici noi am luat-o in sus, am trecut de cateva saritori cu ajutorul unei cordeline si-am ajuns la o grota in amfiteatrul coltilor gemeni. Pe drum am zarit destul de multe Flori de colt ceea ce ne-a dat de gandit, cum ca traseul acele nu era prea umblat. Sambata seara a plouat zdravan asa ca duminica am stat pe la corturi, am uscat haine si am analizat traseul de cu o zi inainte. Si ne-am dat seama unde am gresit. Asa ca luni cu mai multa incredere pornim din nou spre « Canionul lui Anghelide ». De data aceasta ajungem unde trebuie pentruca intalnim la un moment dat marcajul rosu despre care citisem intr-unul din articole ca fusese sters. Inaintam pe acest traseu pana la un perete « care pare ca ne inchide calea » iar apoi o luam pe un horn la dreapta ceea ce de fapt ne-a scos in « Canionul negru ». Multitudinea de flori de colt ne indica din nou ca drumul nostru e neumblat. Ajungem dupa multe peripetii pe o poteca care trece deasupra canionului pe care o continuam la dreapta Incepuse ploaia si dupa putin timp gasin intrarea in « Canionunul Anhlelide » marcat cu rosu pe stanca. Noi continuam poteca pe sus trecem pe langa Grota la Ulcior si continuam pe Braul de mijloc marcat cu cruce verde. Urmam acest marcaj pentru a cobora pe muchia Cotofenei traseu pe care deja il cunoastem. Preferam acest traseu pentruca se intuneca si ne gandeam sa ne intoarcem pe un drum cat de cat sigur. Suntem inapoi la corturi la ora 23.30. Ziua de marti a ramas pentru odihna si spalat haine….
Miercuri la 10. 20 plecam spre Curmatura prin Saua Crapaturii. Creasta e in ceata, mai cad si cativa picuri. Noi pornim aproape cu tot ce avem pentru o tura de trei-patru zile pe creasta : partea nordica si sudica in functie de vreme. Ajungem la cab. Curmatura pe la 15.30 mancam cate ceva si-apoi plecam pana pe Varful Piatra Craiului Mica. La intoarcere norii se lasa destul de mult pe munte, iar vantul sufla puternic. Nu e deloc incurajator pentru planurile noastre de creastra. A doua zi ma trezesc la 6 pentru a putea pleca cat mai devreme dar ceata e foarte deasa chiar si in jurul cabanei. Asa ca planurile noastre se mai amana. Pe la amiaz se mai lumineaza si ne hotaram sa plecam totusi pe creasca.. Plecam la 12.50 si in doua ore suntem pe Varful Turnuri, urmam Padina Popii, Vf. Ascutit , Timbalul Mare , VF. Dintre Timbale, Timbalul Mic , Vf. La OM. Aici am ajuns la 21.10 deci coborarea pana la refugiul Grind o facem pe intuneric . Ajungem la refugiu la 23.30 si cum refugiul era gol nu ne mai punem cortul. Vineri hotaram sa lasam creasta Sudica eventual pentru anul viitor si coboram la Zarnesti prin Cheile Pisiscii si Prapastiile Zarnestilor. Ploaia nu intarzie sa vina asa ca ajungem in zarnesti « murati » Aici mergem la o pizzerie unde mancam…. Iar seara il sunam pe Ionut si ne intoarcem la Plaiul Foii ca sa ne luam si restul de bagaje si eventual sa ne mai spalam cate ceva. Nea Vasile e foarte amabil si face foc la el ca sa ne putem lasa hainele acolo la uscat.
Sambata ne adunam tot ce avem si plecam in Brasov pentru cumparaturi. Seara o pornim spre Carta si dupa ce coboram din tren se porneste iar ploaia torentiala. Deci nici o sansa sa mai ajungem pana la Vama Cucului. Ajungem la intersectia transfagarasanului cu drumul Sibiu – Fagaras unde este si o benzinarie, un motel si ceva baruri care aratau destul de jalnic dar speram ca vom gasi o camera de inchiriat. Dar nimic……totusi ni se indica un fost depozit de carne paraginit unde nu ploua…. Acceptam si asta….e mai bine decat in ploaie…. Ne asezam izolirele cum putem, ne putem vata in urechi (urechelnitele cam misunau pe acolo) si dormim pana dimineata. O masina mica ne duce pana la Vama Cucului si de acolo un autocar cu biciclisti cehi ne urca pana la Balea Lac. Aici facem o oprire la resaurant ca sa mancam cate ceva, dupa care o pornim spre Lacul Capra. Ploua iar….spre seara totusi se opreste…. Iar dupa ce ne instalam corturile o pornim spre Vanatoarea lui Buteanu. Nu prea zarim foarte multe din cauza cetii. In schimb luni dimineata ma trezesc la 6 si o pornesc din nou spre Vanatoarea lui Buteanu. Ceata inca nu se formase si era oarecum senin. Se vedea chiar si trapezul format de Vistea cu Moldoveanu. Ma bucuram nespus de acea privestile mareata a crestelor Fagarsului. La amiaz o pornim pe traseul de ceasta spre Caltun unde ne punem corturile. Marti o pornim spre Negoiu prin strunga Dragului in spreanta ca vom ajunge sa facem si Custura Saratii dar cand incepem coborarea inspre Saua Cleopatrei se lasa o ceata foarte densa si vant puternic. Asa ca se hotareste sa ne intoarcem prin Strunga Ciobanului. Trecem prin strunga pe ploaie dupa care se porneste grindina. Totusi nu avem probleme pe pietre. Bocancii au aderenta buna. Ploua intruna pana ajungem la caltun. Refugiul e plin, deci trebuie sa mergem la corturile noastre. Suntem uzi peste tot asa ca nu avem alta solutie decat sa ne dezbracam in ploaie si sa incercam sa nu udam corturile cu apa de pe noi. Miercuri « stam la uscat ». Fiecare isi « expune » pe stanca hainele ude in speranta ca macar vantul le va usca putin. Dupa masa trei din echipa se intorc la timisoara. Pacat pentru ca ziua de joi a fost cea mai frumoasa zi din cate am prins pe munte. Asa ca ne incumetam din nou prin Strunga Ciobanului spre Vf. Negoiu – Custura Saratii- Varful Serbota. Vremea e splendida. Hotaram sa cobaram pe muchia Serbotei pana la cabana la Negoiu fiind constienti ca drumul de intoarcere il vom face pe noapte. Dar avem toti lanterne/frontale. Plecam de la cab Negoie la ora 19.10 si o luam spre Strunga Ciobanului unde ajungem la 21 .15. Prindem apusul din creasta dar strunga pe intuneric. Trecem fara probleme cu lanternele prin strunga si ne intoarcem la Caltun pe la ora 23. Vineri dimineata ne odihnim putin…. Pe la doua o luam spre Balea Lac cred ca pe varianta cea mai proasta :) coboram pe triunghi albastru vreo trei sute de metrii altitudine dupa care urmam punct albastru in urcare trei sute de metrii altitudine …… Drumul ne pare foarte greu si in mintea mea hotarasc ca Sambata ma intorc la Timisoara. Ajugem intr-un final la Balea si dupa ce ne punem rapid corturile poposim din nou la restaurant. Sambata (14 August) o pornim spre casa…. Si totusi cu parare de rau….15 zile pe munte…. Pentru mine prima data in Piatra Craiului, prima data pe Negoiu….. Piatra Craiului si Fagarasii ….un vis implinit….. un dor aprins de a merge din nou… acolo pe stanca……